Despre difterie si importanta vaccinului antidifteric

Difteria este o boală contagioasă care poate pune viața în pericol, primele date despre aceasta fiind atestate de Hipocrat încă din secolul 5 Î.Hr. Înainte de descoperirea vaccinului antidifteric, difteria era una dintre principalele cauze de deces în lume. În România, primele cazuri de difterie au apărut în anul 1905, rata de mortalitate fiind foarte mare până în 1960, când a apărut primul vaccin. Conform OMS, ultimele cinci cazuri de difterie de la noi din țară s-au înregistrat în 1989, grație vaccinării obligatorii a populației, însă în lume încă există focare de difterie, iar anul trecut unul dintre ele a izbucnit chiar în apropiere, în Ucraina.

Ce este difteria?

Difteria este o infecție contagioasă a tractului respirator superior cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae. Această bacterie are capacitatea de a rezista în mediile externe până la două săptămâni, iar în apă sau lapte până la 21 de zile. Poate fi distrusă prin fierbere, fiind vulnerabilă la temperaturi mari, motiv pentru care difteria este cel mai des întâlnită în sezonul rece. Punctăm că în solul uscat, bacteria cauzatoare de difterie poate rezista de la 3 și până la 5 luni. Difteria poate produce complicații majore și poate pune viața în pericol.

Tipuri clinice de difterie

Există mai multe forme de difterie în funcție de localizarea bacteriei. Dacă aceasta se localizează la nivelul mucoaselor gurii, nasului și gâtului, se numește difterie respiratorie și este cea mai periculoasă dintre forme. Aici intră difteria laringiană, difteria faringiană, difteria amigdaliană și difteria nazală. În cazul în care localizarea este la nivelul pielii, avem de-a face cu difterie cutanată și în majoritatea cazurilor apare la persoanele care trăiesc în medii defavorizate și au o igienă precară. Difteria se poate localiza inclusiv la nivelul ochilor, urechii sau zonei genitale.

Cum se transmite difteria?

Difteria respiratorie este extrem de contagioasă și se transmite pe cale aeriană prin tuse și strănut,  prin salivă, dar și prin contactul cu obiectele contaminate. Difteria cutanată se transmite prin contactul direct cu tegumentele infectate. Este important de punctat că difteria este contagioasă înainte de apariția primelor simptome, prin urmare o persoană infectată poate răspândi boala fără să știe că o are.

Simptomele difteriei

Simptomele difteriei apar la aproximativ 2-5 zile de la contaminare și acestea includ:

• Febra
• durere de cap
• durere în gât
• răgușeală, chiar și pierderea vocii
• rinoree
• tuse lătrătoare
• respirație greoaie și șuierătoare care poate provoca insuficiență respiratorie
• apariția unei membrane groase de culoare alb-gri în partea din spate a gâtului
• inflamarea ganglionilor limfatici
• stare generală proastă, oboseală, irascibilitate

Difteria cutanată se manifestă prin ulcerații la nivelul pielii, puroi, plăgi, eroziuni, însoțite de durere locală.

Complicațiile difteriei

Complicațiile difteriei pot conduce la deces în aproximativ 5-10% dintre cazuri, rata de mortalitate fiind mult mai mare în cazul copiilor. Toxina eliberată de bacteria Corynebacterium diphtheriae poate ataca și alte organe, predispuse fiind rinichii, inima și sistemul nervos. Astfel, printre cele mai periculoase complicații ale difteriei se numără miocardita, nevrita, insuficiența cardiacă respiratorie, hipertensiunea arterială, paralizia, deteriorarea rinichilor care nu-și mai pot îndeplini funcțiile.

Stabilirea diagnosticului de difterie

Diagnosticul de difterie se poate pune doar de către medic și doar în urma prelevării de țesut din zonele afectate. Acesta se trimite în laborator pentru testare.

Tratamentul difteriei

Tratamentul difteriei se instalează imediat, de la primele suspiciuni, chiar și înainte de a primi rezultatul analizelor de laborator, astfel prevenindu-se complicațiile bolii. Tratamentul difteriei constă în administrarea de antibiotice sau antitoxine și durează aproximativ 2-3 săptămâni. În cazul difteriei cutanate, acesta poate ajunge și până la 2-3 luni, ulcerațiile putând lăsa cicatrici.

Tratamentul cu antibiotice este util pentru uciderea bacteriilor din organism și poate fi însoțit în unele cazuri și de îndepărtarea chirurgicală a membranei groase care apare ca simptom, mai ales în cazul în care aceasta obstrucționează respirația.

Injectarea antitoxinei este o metodă de tratament care are ca scop neutralizarea toxinei difterice din organism. Aceasta se injectează în venă sau în mușchi și este nevoie de teste prealabile de alergie.

Cum se previne difteria

Difteria se poate preveni doar prin vaccin antidifteric. De asemenea, igiena reprezintă un factor extrem de important în prevenția difteriei și se recomandă spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de 20 de minute și evitarea folosirii la comun a obiectelor cu persoanele infectate.

Importanța vaccinului antidifteric

Vaccinul antidifteric este singura metodă de prevenție a difteriei și face parte din schema de vaccinuri obligatorii propusă de Ministerul Sănătății. Acesta se administrează bebelușilor și copiilor de către medicul de familie și are nevoie de rapel. În cazul bebelușilor, vaccinul antidifteric se administrează intramuscular, în coapsă, iar în cazul copiilor cu vârsta peste 1 an, se injectează în braț.

Vaccinul antidifteric se administrează împreună cu alte vaccinuri obligatorii și este inclus in vaccinul diftero-tetanic-pertussis-acelular (dTPa) și în cel diftero-tetanic (dT), schema de vaccinare fiind următoarea:

- La 2 luni - Vaccinul hexavalent (vaccin diftero-tetano-pertusis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B – DTPa-VPI-Hib-Hep. B)

- La 4 luni - Vaccinul hexavalent

- La 11 luni - Vaccinul hexavalent

- La 6 ani (rapel) – Vaccinul tetravalent (vaccin diftero-tetano-pertusis acelular-poliomielitic - DTPa-VPI)

- La 14 ani (rapel) – Vaccinul trivalent (vaccin diftero-tetano-pertusis acelular – DTPa)

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, vaccinul asigură protecție timp de 10 ani de la ultimul rapel. Astfel, adulții trebuie să se vaccineze o dată la 10 ani, ceea ce înseamnă că dacă au respectat schema inițială, la vârsta de 24 de ani este nevoie de un nou rapel. De asemenea, vaccinarea înainte de deplasarea în zone în care sunt cunoscute cazuri de difterie este necesară dacă persoana nu s-a vaccinat în ultimii 10 ani. Vaccinul antidifteric nu prezintă contraindicații de administrare în cazul persoanelor imunosupresive sau în cazul femeilor însărcinate.

De altfel, în cazul sarcinii, în special dacă femeia nu s-a vaccinat corespunzător înainte, se recomandă o doza de dTPa. Perioada optimă de administrare a vaccinului dTpa este între săptămânile 27-36 de sarcină, însă vaccinul poate fi administrat în orice moment al sarcinii.