Cefalee de tip cluster: cauze, simptome, tratament

Cefalee de tip cluster: cauze, simptome, tratament Cefalee de tip cluster: cauze, simptome, tratament

Ultima actualizare: 16 mai 2024

cefalee-tip-cluster

Cefaleea de tip cluster, cunoscuta si sub denumirea de durere de cap in ciorchine, provoaca dureri severe in jurul ochiului, de obicei pe o parte a capului. Durerea este extrem de intensa si chinuitoare. Incepe brusc, apare sub forma de crize (clustere) si poate dura de la 15 minute la cateva ore.

Cefaleea de tip cluster apare ciclic. O criza de atacuri regulate poate dura cateva zile, saptamani sau luni. In perioadele de remisiune, durerile de cap dispar.

Cu toate acestea, cefaleea de tip cluster nu este frecventa, afectand aproximativ 1 din 1.000 de persoane. In 6 din 10 cazuri apare la barbati, iar cei mai multi dintre cei afectati sunt fumatori. Cefaleea de tip cluster apare de obicei dupa varsta de 20 de ani.

Informatii pe scurt despre cefaleea de tip cluster

Iata cateva aspecte importante despre cefaleea de tip cluster.

  • Afecteaza de obicei o parte a capului si zona din jurul ochilor. Pot aparea si alte semne, cum ar fi inrosirea ochiului si congestie nazala pe partea afectata a capului.
  • In tarile nordice, cefaleea de tip cluster este mai frecventa in timpul toamnei.
  • Afecteaza aproximativ 1 din 1.000 de persoane si sunt mai frecvente la barbati decat la femei.
  • Apare de multe ori brusc, dureaza in jur de o ora, apoi dispare.
  • In timpul unei crize, cefaleea de tip cluster apare frecvent. In perioadele de remisiune, nu exista niciun simptom.

Ce este cefaleea de tip cluster?

Cefaleea de tip cluster se manifesta prin dureri de cap puternice, care apar sub forma de atacuri. Pacientii experimenteaza crize de cefalee care apar ciclic, urmate de perioade fara dureri de cap.

Frecventa durerilor de cap in timpul acestor cicluri poate varia. De exemplu, acestea pot aparea la doua zile sau de cateva ori pe zi. Durerea cauzata de cefaleea de tip cluster poate fi extrem de severa.

De regula, aceasta afectiune apare in cele mai multe cazuri la adolescenti si la persoanele de varsta mijlocie, cu toate ca poate afecta pe oricine, indiferent de varsta.

Studiile mai vechi au aratat ca cefaleea de tip cluster a fost raportata mai frecvent de barbati decat de femei. De exemplu, un studiu din 1998 a aratat ca inainte de 1960, barbatii au raportat cefalee de tip cluster de sase ori mai des decat femeile. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, acest decalaj s-a micsorat, iar pana in anii 1990, afectiunea a fost diagnosticata la doar de doua ori mai multi barbati decat femei.

Tipuri de cefalee de tip cluster

Exista doua tipuri de cefalee de tip cluster: episodica si cronica.

Forma episodica apare de regula intre o saptamana si un an, fiind urmata de o perioada de o luna sau mai mult de remisiune.

cefalee-tip-cluster-tipuri

Forma cronica dureaza in mod regulat mai mult de un an, fiind urmata de o perioada de remisiune care dureaza mai putin de o luna.

O persoana care se confrunta cu forma episodica poate dezvolta cefalee cronica de tip cluster si invers.

Cauze si factori de risc

Expertii nu stiu care sunt cauzele cefaleei de tip cluster. Tiparele afectiunii sugereaza ca ar exista o legatura cu hipotalamusul, zona creierului care controleaza ceasul biologic al corpului.

Declansatorii cefaleei de tip cluster

Exista mai multi factori declansatori ai cefaleei de tip cluster. Cel mai frecvent este consumul de alcool. Alti factori declansatori ar putea fi schimbarile de vreme si anumite medicamente.

Factori de risc

Factorii de risc pentru cefaleea de tip cluster sunt:

  • sexul – barbatii sunt mai predispusi la cefalee de tip cluster decat femeile;
  • varsta – cele mai multe persoane care dezvolta cefalee de tip cluster au varste cuprinse intre 20 si 50 de ani. Cu toate acestea, afectiunea poate aparea la orice varsta.
  • fumatul – multi oameni care sufera de aceasta tulburare sunt fumatori. Cu toate acestea, renuntarea la fumat nu opreste, de obicei, durerile de cap.
  • istoricul familial – persoanele care au un parinte, un frate sau o sora care sufera de cefalee de tip cluster ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta afectiunea;
  • consumul de alcool – consumul de alcool intr-o perioada de criza poate creste riscul unui atac.

cefalee-tip-cluster-cauze

Cum se manifesta?

Cefaleea de tip cluster se manifesta prin durere intensa care se declanseaza rapid si de obicei fara avertisment. La inceput apare, de obicei, in jurul ochiului si poate radia catre alte parti ale capului, cum ar fi fata, gat si umeri. Durerea poate afecta si tamplele sau obrazul, aparand pe o parte a capului.

Pacientii se pot confrunta, de asemenea, cu:

  • neliniste;
  • roseata sau lacrimare la nivelul ochiului de pe partea afectata de durere;
  • congestie nazala sau rinoree pe partea afectata de durere;
  • piele palida;
  • transpiratie faciala;
  • pupile de dimensiuni mici;
  • pleoapa cazuta pe partea afectata.

Durerea poate fi atat de puternica incat perturba somnul si poate aparea la aceeasi ora in fiecare noapte.

Fiecare atac poate dura de la 15 minute la cateva ore, dar de obicei nu mai mult de o ora. Dupa un atac, durerea dispare, insa persoana ramane cu o stare de oboseala foarte mare.

Cand apare cefaleea de tip cluster?

Cefaleea de tip cluster dureaza de obicei intre 6 si 12 saptamani. De regula, incepe la aceeasi ora in fiecare luna, mai ales in timpul primaverii sau toamnei.

Dupa cum mentionam, exista doua tipuri ale afectiunii:

  1. cefalee episodica: durerile de cap dureaza de obicei de la o saptamana la trei luni. Exista de obicei o perioada de remisiune de 6 pana la 12 luni. Apoi ciclul se repeta.
  2. cefalee cronica: criza poate persista cateva luni, un an sau chiar mai mult. Perioadele de remisiune sunt scurte, de aproximativ o luna.

cefalee-tip-cluster-simptome

O perioada de atacuri poate consta in:

  • aparitia zilnica, simptomele apar de mai multe ori pe zi;
  • un atac care dureaza de la 15 minute la 3 ore;
  • atacuri care apar aproximativ la aceeasi ora in fiecare zi;
  • atacuri care survin de obicei noaptea.

Metode de tratament

Tratamentul implica ameliorarea si prevenirea simptomelor cu ajutorul medicamentelor. In cazuri rare, cand calmantele si tratamentul preventiv nu functioneaza, medicul poate recomanda o interventie chirurgicala.

Analgezice

Medicamentele si remediile pentru calmarea durerii amelioreaza durerea de cap deja instalata. Principalele tratamente sunt:

  • terapia cu oxigen: administrarea de oxigen 100% pur, atunci cand incepe durerea de cap, poate ajuta la ameliorarea simptomelor;
  • medicamente cu triptan: medicamentele cu triptan ingusteaza vasele de sange, ceea ce poate ajuta la ameliorarea durerii de cap;
  • DHE: un medicament numit dihidroergotamina (DHE), care se gaseste in forma injectabila, poate ameliora adesea cefaleea de tip cluster dupa 5 minute de la utilizare;
  • crema cu capsaicina: crema cu capsaicina locala poate fi aplicata pe zona dureroasa.

Medicatie preventiva

Medicamentele preventive opresc durerile de cap inainte ca acestea sa apara. Este posibil ca aceste medicamente sa nu fie 100% eficiente, dar pot reduce frecventa durerilor de cap. Aceste medicamente sunt:

  • medicamentele care normalizeaza tensiunea arteriala, cum ar fi propranolol sau verapamil, care relaxeaza vasele de sange;
  • steroizii, cum ar fi prednisonul, care reduc inflamatia nervilor;
  • un medicament numit ergotamina care impiedica dilatarea vaselor de sange;
  • medicamentele antidepresive;
  • medicamentele anticonvulsivante, cum ar fi topiramatul si acidul valproic;
  • carbonatul de litiu;
  • relaxantele musculare, cum ar fi baclofenul.

cefalee-tip-cluster-tratament

Interventie chirurgicala

Ca ultima solutie, medicii pot efectua o procedura chirurgicala prin care dezactiveaza nervul trigemen. Interventia chirurgicala poate provoca ameliorarea permanenta a durerii pentru unii pacienti, insa poate cauza efecte secundare grave, cum ar fi amorteala faciala permanenta.

Prevenire

Pentru a preveni cefaleea de tip cluster este recomandat sa evitati urmatorii factori declansatori:

  • alcoolul;
  • tutunul;
  • cocaina;
  • calatoriile la altitudini mari;
  • activitatile solicitante;
  • vremea calda;
  • baile fierbinti;
  • alimentele care contin cantitati mari de nitrati, cum ar fi: baconul, hot dogul, mezelurile.

Urmand aceste sfaturi si folosind tratamentele enumerate mai sus, durerile de cap pot deveni mai putin frecvente si mai putin intense in timp sau pot disparea in cele din urma complet.

 

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cluster-headache/symptoms-causes/syc-20352080

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/5003-cluster-headaches

https://www.medicalnewstoday.com/articles/172387

https://www.healthline.com/health/cluster-headache