Ce este epiglotita? Cum sa recunoasteti epiglotita la copii si adulti?

In practica medicala, orice patologie a carei denumire se termina cu sufixul „-ita” indica starea inflamatorie a structurii respective. In cazul de fata, „epiglotita” reprezinta inflamatia epiglotei, o structura sub forma unei clape, aflata in partea posterioara a gatului, sub limba, care are rolul de a se inchide peste trahee atunci cand consumam alimente. In acest mod, alimentele inghitite nu patrund in caile respiratorii, obstructionand respiratia. Epiglotita poate implica si inflamatia structurilor din apropiere, inclusiv aritenoidele, pliurile ariepiglotice si valeculele epiglotice. O astfel de inflamatie pune in pericol viata persoanei, putand duce la asfixiere si stop respirator.

De cele mai multe ori, epiglotita se dezvolta ca urmare a unei infectii bacteriene sau virale. De exemplu, inainte de dezvoltarea vaccinului impotriva Haemophilus influenzae de tip B (agentul etiologic al gripei), majoritatea cazurilor erau provocate de aceasta infectie. De altfel, patologia era mult mai frecventa. In ziua de astazi, ca urmare a vaccinarii pe scara larga, agentii patogeni implicati sunt mult mai variati si pot fi chiar polimicrobieni (mai multe specii implicate). Acesta este unul si dintre motivele pentru care deseori se prefera termenul de „supraglotita”, in loc de cel de „epiglotita”, deoarece infectiile afecteaza, de foarte multe ori, structurile supraglotice.

Epiglotita - cauze si factori de risc

Epiglotita este o afectiune infectioasa, cauzata fie de bacterii, virusuri sau fungi. La copii, este observat faptul ca Haemophilus influenzae de tip B (HIB) este cea mai frecventa cauza. Totusi, incidenta a scazut semnificativ, ca urmare a vaccinarii pe scara larga. Alti agenti etiologici care pot duce la epiglotita sunt infectiile cu:

·       Streptococcus pyogenes (streptococ beta-hemolitic de grup A);

·       Streptococcus pneumoniae;

·       Staphylococcus aureus;

·       Klebsiella pneumoniae;

·       Pseudomonas aeruginosa si Candida (mai ales la persoanele imunocompromise).

In general, infectiile virale nu provoaca epiglotita, dar o infectie virala anterioara permite o mai buna dezvoltare a suprainfectiei bacteriene. Virusurile care permit suprainfectia bacteriana, fie dupa trecerea prin boala, fie concomitent infectiei virale, sunt:

·       Virusul varicelo-zosterian (VZV);

·       Virusul Epstein-Barr;

·       Virusul Herpes simplex.

Epiglotita, insa in cazuri mult mai rare, poate fi si de natura neinfectioasa, incluzand:

·       Ingestia alimentelor extrem de fierbinti;

·       Ingestia substantelor caustice (soda caustica, potasa caustica, azotatul de argint);

·       Ingestia unui corp strain;

·       Inhalarea unei cantitati semnificative de fum sau alte gaze iritante;

·       Consumul de substante ilicite.

In trecut, se credea ca epiglotita este in primul rand o boala a copiilor mici. Acum, este cu mult mai probabil ca adultii sa se confrunte cu epiglotita/supraglotita, ca urmare a lipsei vaccinarii.

Epiglotita - simptome si manifestari clinice

De cele mai multe ori, epiglotita este secundara unei infectii a tractului respirator superior. Prin urmare, este esential sa se cunoasca eventualul risc de a dezvolta aceasta afectiune dupa sau in timpul unei infectii respiratorii. Simptomele pot fi foarte usoare timp de cateva ore sau zile, dar au tendinta de a se agrava dramatic, cu un debut brusc. La copiii mici, simptomele prodromale, care anunta epiglotita pot sa lipseasca (inclusiv simptomele tipice unei infectii respiratorii). Cu toate acestea, epiglotita poate pune viata in pericol, din acest motiv trebuie cunoscute semnele si simptomele care anunta boala. Intr-un astfel de caz, este necesar serviciul medical de urgenta.

Cum recunoasteti epiglotita la copii?

Exista o triada clasica care descrie epiglotita la copii, si anume:

·       Hipersalivatia (scurgerea abundenta de saliva din gura);

·       Disfagia si odinofagia (dificultati si dureri in deglutitie);

·       Starea generala de rau.

Copilul are tendinta de a sta in picioare, cu gura deschisa intr-o anumita pozitie, de obicei avand si vocea ragusita, inabusita. Umflarea cailor aeriene superioare duce la flux de aer turbulent si, astfel, la aparitia stridorului (un sunet ascutit) in timpul inspiratiei. Pot exista si semne evidente de toxicitate, cum ar fi contactul vizual absent, semne de confuzie, cianoza, iritabilitate, precum si tahipnee (cresterea frecventei respiratorii). Daca sunt prezente semnele de toxicitate, de cele mai multe ori este vorba despre o infectie avansata, cu obstructie severa a cailor aeriene. Aceste cazuri necesita interventie medicala de urgenta, intrucat se poate ajunge rapid la stop respirator.

Cum recunoasteti epiglotita la adulti?

La adulti, simptomele de epiglotita sunt relativ similare, dar de obicei mai usoare. De cele mai multe ori, adultii sunt reticenti atunci cand vine vorba de a se intinde in pozitie de decubit, din cauza faptului ca respiratia devine ingreunata. Faringita, disfagia si odinofagia, hipersalivatia, sunt simptome frecvente, dar de obicei dureaza mai mult pana se ajunge la inflamatia acuta, cu eventuala blocare a cailor respiratorii. Acest lucru se datoreaza faptului ca, la adulti, diametrul cailor respiratorii este mai mare, spre deosebire de cel al copiilor. In schimb, daca se ajunge la obstructionarea cailor aeriene, este necesar, ca si in cazul copiilor, sa se intervina de urgenta.

Tratament epiglotita

In cazurile in care s-a ajuns deja la obstructionarea cailor respiratorii, de cele mai multe ori este necesara intubatia. Daca este necesar, suportul respirator poate fi asigurat prin traheotomie. De cele mai multe ori, pacientul este internat la unitatea de terapie intensiva dupa ce se restabileste functia respiratorie. Utilizarea corticosteroizilor pentru a reduce edemul se considera a fi relativ eficienta. Tratamentul cu antibiotice ar trebui initiat doar dupa ce se identifica agentul bacterian care a provocat epiglotita. Daca intubatia endotraheala nu este o optiune viabila, atunci trebuie efectuata traheotomia. Antibioticele uzual folosite sunt cefuroxima, ceftriaxona si cefotaxima.

Odata ce persoana este internata, este esential sa se aiba in vedere urmatoarele:

·       Asigurarea unui mediu confortabil, cat mai lipsit de agitatie;

·       Administrarea oxigenului umidificat si evitarea administrarii de inhalatoare si sedative;

·       Pozitionarea pacientului in cea mai confortabila pozitie;

·       Personalul medical ar trebui sa fie intotdeauna pregatit pentru o eventuala agravare brusca a starii generale de sanatate si, prin urmare, sa intervina eficient in timp util.

Cu tratament adecvat, majoritatea persoanelor cu epiglotita isi imbunatatesc starea de sanatate dupa 48-72 de ore. Totusi, tratamentul cu antibiotice este necesar a fi mentinut timp de cel putin 7 zile, in functie de rezultatele antibiogramei.

Epiglotita - complicatii si riscuri asociate

Pentru majoritatea persoanelor cu epiglotita, prognosticul este favorabil daca diagnosticul, dar si tratamentul, sunt prompte. Chiar si cei care necesita intubare sunt, de obicei, extubati in doar cateva zile, fara sechele reziduale. Cu toate acestea, atunci cand diagnosticul este intarziat (mai ales la copii), epiglotita are o evolutie rapida si poate compromite caile aeriene, ducand la stop respirator si, in consecinta, la deces. De obicei, cauzele decesului se datoreaza obstructiei bruste a cailor aeriene superioare si dificultatii de intubare a pacientului, ca urmare a umflarii extinse a structurilor laringiene. La cei cu cai respiratorii instabile, rata mortalitatii este de 3-7%.

De asemenea, afectiunea poate duce si la complicatii. Complicatii comune sunt celulita, adenita cervicala, empiemul, abcesul epiglotic, meningita, pneumonia si edemul pulmonar, insuficienta respiratorie, socul septic, hipoxia, necesitatea ventilatiei prelungite si traheostomiei. Dupa cum s-a mentionat, in lipsa interventiei rapide se poate ajunge la stop respirator si deces. Epiglotita are un prognostic mult mai slab in cazul copiilor si a celor care prezinta inflamatii deosebit de severe ale structurilor supraglotice. In astfel de cazuri, intubarea este foarte dificila si, mai mult decat atat, cu cat interventia este mai tarzie, cu atat prognosticul asociat este mai nefavorabil.

Sfaturi pentru preventie

Principala modalitate de preveni riscul de epiglotita o reprezinta vaccinarea, mai ales impotriva Haemophilus influenzae, deoarece copiii sunt predispusi la infectia cu acest virus. Respectarea normelor de igiena (spalarea si dezinfectarea mainilor, evitarea contactului cu persoane care au semne de infectii respiratorii, purtarea mastii de protectie) poate reduce riscul de infectiilor cu bacterii care provoaca epiglotita. Nu ar trebui lasate la indemana copiilor substante caustice si, de asemenea, nu ar trebui consumate alimente foarte fierbinti. De asemenea, copiii nu ar trebui lasati nesupravegheati atunci cand se joaca cu obiecte mici, care pot fi aspirate si inghitite.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3498669/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430960/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7342809/

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/epiglottitis

https://www.msdmanuals.com/professional/ear,-nose,-and-throat-disorders/oral-and-pharyngeal-disorders/epiglottitis