Sambata, 4 aprilie 2015, Piata Unirii din Brasov a gazduit cea de-a IV-a editie a Semimaratonului Brasov Intersport 2015. La start s-au aflat si 30 de reprezentanti ai FILDAS, CATENA Grup si ai SENSO TV (TONICA Grup) din Constanta, Pitesti, Galati, Brasov si Bucuresti. Ei au concurat sub culorile echipei CATENA RACING TEAM la cele trei categorii ale competitiei: semimaraton, cros si cursa populara.
Organizat de Asociatia „Cetatea Brasovului”, Semimaratonul Brasov – Intersport este cea mai importanta intrecere de alergare montana din tara.
Ca de fiecare data, banii proveniti din achitarea taxelor de participare vor fi folositi pentru cauze nobile. Daca in 2014 s-a reusit cumpararea a trei masini cu care medicii Hospice – Casa Sperantei asigura asistenta medicala la domiciliul pacientilor, anul acesta se intentioneaza, printre altele, certificarea unui numar de 40 de tineri liceeni in acordarea de prim-ajutor, printr-un curs sustinut în colaborare cu specialistii SMURD din Targu Mures.
2014 – debut in forta pentru CATENA RACING TEAM
Infiintata in septembrie 2014 la initiativa vicepresedintelui FILDAS si CATENA Group, Radu George, CATENA RACING TEAM a participat, in sezonul competitional trecut, la competitii majore de gen. Dupa debutul la Campina Open MTB-2014, unde a castigat premiul pentru „Cea mai inimoasa si numeroasa echipa”, pentru CATENA RACING TEAM au urmat concursul de mountain bike „Macin XC” (Parcul National „Muntii Macinului”), cursa de Mountain Bike Cross Country „Zimbraria Neagra XC” (Bucsani, Dambovita), competitia de mountain bike „Maratonul Dunarii” (Giurgiu) si concursul de ciclism cross-country „Rocket Bike Fest” (Padurea Cernica). Rezultatele? Stralucitoare medalii de aur, argint si bronz pentru membrii sai.
CATENA RACING TEAM infrunta ASALTUL LUPILOR
Pe 18 aprilie 2015, CATENA RACING TEAM va lua parte, pentru prima data, la celebra competitie ASALTUL LUPILOR, ce se va desfasura la Poligonul Militar Batalionul 2 Infanterie Calugareni din Bucuresti. Membrii CATENA RACING TEAM vor avea de infruntat o cursa in teren accidentat, cu obstacole inspirate din antrenamentul militarilor profesionisti.
Le uram succes membrilor CATENA RACING TEAM!