Exista doua categorii principale de fibre alimentare - solubile si insolubile. Cele solubile se dizolva in apa si formeaza o substanta groasa, asemanatoare unui gel. In schimb, fibrele insolubile nu se dizolva, dar absorb lichidele in timp ce calatoresc prin tractul digestiv.
Beta-glucanul este o forma specifica de fibra alimentara solubila. Acesta se gaseste in peretii celulari ai anumitor tipuri de plante si a unor drojdii, bacterii, fungi si alge. Exista insa si suplimente care contin beta-glucan.
Aceste fibre au o multime de beneficii pentru sanatate, ele fiind recunoscute pentru capacitatea lor de a reduce nivelul colesterolului, inflamatia, dar si multe altele. In plus, specialistii au realizat o serie de studii pentru a verifica efectele sale asupra sanatatii inimii. De asemenea, s-a demonstrat ca imbunatateste sistemul imunitar.
Acesta este motivul pentru care multi oameni se intreaba cum isi pot imbunatati aportul de beta-glucan pentru a beneficia de numeroasele sale avantaje pentru sanatate.
Ce este beta-glucanul?
Beta-glucanul este o fibra solubila care se gaseste in mod natural in cereale, drojdii si anumite ciuperci. In plus, exista anumite suplimente care contin beta-glucan, cum ar fi Immunity Forte Glukan, un produs pentru intarirea imunitatii care contine o combinatie de nutrienti - beta- glucan și arabinogalactan, seleniu, zinc, vitaminele D3, B6 si B12, nutrienti care au rol de stimulare a activitatii sistemului imunitar si de intarire a organismului.
Beta-glucanul este o polizaharida (o molecula mare formata din mai multe molecule de zahar) care poate oferi o multime de beneficii pentru sanatate. Mai precis, poate reduce nivelul colesterolului, poate ajuta la gestionarea glicemiei si poate intari sistemul imunitar.
Ce beneficii au suplimentele cu beta-glucan?
Pentru ca este o fibra solubila, beta-glucanul in sine nu poate fi digerat, insa are o calitate incredibila: incetineste tranzitul alimentar in intestine. Drept urmare, carbohidratii sunt absorbiti mai lent, lucru care stabilizeaza nivelul glicemiei. De asemenea, se misca incet prin tractul digestiv, luand colesterolul cu el pe masura ce trece prin sistemul digestiv.
Pe langa beneficiile pe care aceasta le poate avea pentru persoanele care sufera de diabet si hipercolesterolomie, specialistii in medicina alternativa sustin ca suplimentele cu beta-glucan pot fi eficiente in gestionarea urmatoarelor tulburari de sanatate:
In plus, alimentele si suplimentele care contin beta-glucan ar putea ajuta organismul sa combata racelile, gripa si chiar anumite afectiuni maligne. De asemenea, pot imbunatati apararea organismului impotriva efectelor nocive ale stresului.
Cu toate acestea, momentan beneficiile beta-glucanului nu sunt sprijinite de cercetari stiintifice temeinice. Daca aveti de gand sa luati suplimente de beta-glucan, discutati mai intai cu furnizorul de asistenta medicala pentru a evalua beneficiile si potentialele riscuri.
Beta glucan – beneficii asupra colesterolului
Potrivit unui raport din 2011, ovazul contine beta-glucan, iar acesta poate contribui la mentinerea sub control a nivelului colesterolului. Dupa verificarea rezultatelor studiilor realizate in ultimii ani, autorii raportului au stabilit ca beta-glucanul derivat din ovaz poate reduce semnificativ nivelurile colesterolului LDL ("rau") si al colesterolului total. Conform cercetatorilor, persoanele care consuma zilnic ovaz isi reduc cu 5-7% nivelul colesterolului total si al colesterolului LDL.
De asemenea, rezultatele unui studiu efectuat in 2014 au fost similare. Cercetatorii s-au concentrat pe studii in care participantii au luat cel putin 3 grame (g) de beta-glucan pe zi. Se pare ca persoanele care au ingerat cel putin 3 grame de beta-glucan zilnic si-au redus nivelul colesterolului total si al colesterolului LDL. In plus, nivelurile colesterolului HDL (“bun”) sau al trigliceridelor nu au fost influentate de consumul de beta-glucan.
Beta-glucan – beneficii pentru persoanele cu diabet
Cercetatorii au efectuat studii in urma carora au concluzionat ca beta-glucanul poate ajuta la gestionarea diabetului. Mai exact, acesta poate tine sub control nivelul glicemiei (zaharul din sange), poate reduce nivelul colesterolului si poate gestiona tensiunea arteriala.
Aceste descoperiri au fost confirmate de o cercetare realizata in 2014, insa specialistii au mentionat faptul ca beta-glucanul nu a putut mentine de unul singur zaharul din sange la o valoare normala la pacientii cu diabet si ca aceste persoane trebuie sa ia beta-glucan ca adjuvant la tratamentul standard.
Beta-glucan – beneficii in lupta impotriva afectiunilor maligne
Exista o serie de cercetari preliminare care indica faptul ca alimentele si suplimentele care contin beta-glucan pot activa mai multe celule si proteine care lupta impotriva afectiunilor oncologice. Acestea sunt celulele T si celulele NK (natural killer). Ba mai mult, au fost realizate teste pe animale in urma carora s-a demonstrat ca beta-glucanul poate inhiba raspandirea celulelor maligne.
Cu toate acestea, un raport din 2009 avertizeaza ca “nu exista date de buna calitate din studiile clinice” care sa demonstreze cat de eficiente sunt produsele care contin beta-glucan in tratarea afectiunilor oncologice.
Beta-glucan – beneficii pentru imunitate
Unele studii sustin ca sistemul imunitar poate avea de beneficiat in urma consumului de beta-glucan. Cercetatorii au efectuat mai multe studii pe animale si in eprubeta in urma carora au descoperit ca beta-glucanul ar putea ajuta la activarea celulelor imune si la protejarea impotriva infectiilor. Mai exact, s-a demonstrat ca activitatea anumitor tipuri de celule imunitare, cum ar fi macrofagele, neutrofilele si monocitele, poate fi imbunatatita de beta-glucan.
Mai mult, au fost realizate si alte studii in eprubeta si pe animale care au aratat ca beta-glucanul poate reduce nivelurile mai multor markeri utilizati pentru a masura inflamatia, cum ar fi factorul de necroza tumorala (TNF), interleukina-1 beta (IL-1β) si interleukina-6 (IL-6).
Exemple de alimente care contin beta-glucani
Exista o multime de surse alimentare care contin beta-glucan. Cerealele precum orzul si ovazul contin cea mai mare concentratie de beta-glucan, cu toate ca se gaseste si in alte alimente. Printre cele mai bune surse de beta-glucan se numara:
-
ovazul
-
orzul
-
graul
-
triticale (un hibrid de grau si secara)
-
sorgul
-
secara
-
porumbul
-
orezul
-
algele
-
ciupercile
In plus, beta-glucanul se gaseste si in anumite tipuri de bacterii si fungi, cum ar fi Saccharomyces cerevisiae, care este folosita in productia de drojdie, vin, bere si unele produse de patiserie. Cu toate acestea, acest lucru nu inseamna automat ca bauturile alcoolice reprezinta o sursa buna de beta-glucan.
Referinte:
https://www.verywellhealth.com/the-benefits-of-beta-glucan-89418
https://www.healthline.com/health/beta-glucan-heart-healthy