Anemia in sarcina – si anemia in general – constituie o afectiune cauzata de un nivel scazut de globule rosii care transporta suficient oxigen catre tesuturile corpului. Multe femei dezvolta anemie in sarcina deoarece nu au niveluri suficiente de fier sau alte vitamine importante care sa ajute la producerea globulelor rosii necesare pentru a creste aportul de sange.
Sangele transporta oxigen, iar organismul are nevoie de oxigen pentru a functiona. In sarcina, cantitatea de plasma din corp creste, la fel ca numarul de celule rosii din sange. Anemia apare cand nivelul de celule rosii din sange nu creste in conformitate cu plasma.
Anemia in sarcina este atat de frecventa incat femeile gravide sunt testate inca de la prima vizita prenatala si apoi din nou, in al treilea trimestru de sarcina. Vestea buna este ca anemia este descoperita cu ajutorul acestor analize de sange. Dar, daca nu este tratata, anemia in sarcina poate afecta mama si copilul.
Anemia apare cand in sange nu exista suficiente celule rosii care sa transporte oxigenul in corp. Fara suficient oxigen in sange, organismul nu poate functiona corect. O persoana care are anemie in sarcina este considerata anemica.
Globulele rosii contin o proteina importanta numita hemoglobina. Aceasta proteina retine oxigenul si ajuta celulele rosii din sange sa transporte oxigenul de la plamani catre corp. De asemenea, ajuta la transportul dioxidului de carbon din corp catre plamani, acesta fiind eliminat apoi prin expiratie.
Pentru a produce eritrocite si hemoglobina, corpul are nevoie de un aport constant de fier si vitamine. Fara acest aport, corpul nu produce suficienta hemoglobina pentru a transporta oxigenul in mod corespunzator catre organe. Anemia in sarcina este frecventa, deoarece femeile gravide nu au suficient fier si alte vitamine in sange.
Cauzele anemiei in sarcina
Exista mai multe tipuri de anemie in sarcina.
-
Anemia prin deficit de fier
In timpul sarcinii, bebelusul foloseste celulele rosii din sange pentru a creste si a se dezvolta, in special in ultimele trei luni de sarcina. Daca mama are mai multe celule rosii stocate in maduva osoasa inainte de a ramane gravida, corpul poate folosi aceste rezerve in timpul sarcinii. Femeile care nu au suficiente rezerve de fier pot dezvolta anemie feripriva. Acesta este cel mai frecvent tip de anemie in sarcina. O alimentatie echilibrata inainte de sarcina este importanta pentru a ajuta la formarea acestor stocuri de fier.
Vitamina B12 este importanta in producerea de celule rosii si proteine. Consumul alimentelor de origine animala, cum ar fi laptele, ouale, carnea rosie si carnea de pasare, poate preveni deficitul de vitamina B12. Femeile care nu consuma alimente de origine animala, cum ar fi vegetarienele, au un risc mai mare de a dezvolta deficit de vitamina B12. Ba mai mult, femeile care urmeaza o alimentatie vegana stricta au adesea nevoie de injectii cu vitamina B12 in sarcina.
Acidul folic este o vitamina B care actioneaza impreuna cu fierul pentru a ajuta la producerea celulelor sanguine. Fara suficient acid folic in sarcina, femeile pot dezvolta deficit de fier. Daca este administrat inainte de a ramane insarcinata si la inceputul sarcinii, acidul folic ajuta la reducerea riscului de a avea un copil cu anumite malformatii congenitale ale creierului si maduvei spinarii.
Factori de risc
Riscul de anemie in sarcina este mai mare in randul femeilor:
-
vegetariene sau vegane, deoarece acestea au un risc mai mare de a dezvolta deficit de vitamina B12;
-
care au boala celiaca sau boala Crohn sau care au trecut printr-o interventie chirurgicala de reducere a stomacului.
De asemenea, femeile sunt mai susceptibile sa dezvolte anemie in sarcina daca:
-
au avut doua sarcini la distanta apropiata intre ele;
-
sunt insarcinate cu gemeni sau cu mai multi bebelusi;
-
au des varsaturi din cauza greturilor matinale;
-
nu iau suficient fier din alimente si din vitaminele prenatale;
-
au avut menstruatii abundente inainte de sarcina.
Semne si simptome
Este posibil ca simptomele evidente de anemie in sarcina sa apara abia dupa ce nivelul de celule din sange scade dramatic. Simptomele care pot aparea sunt:
-
piele, buze, unghii, palme sau partea inferioara a pleoapelor de culoare palida;
-
senzatie de oboseala;
-
senzatie de vertij sau ameteala;
-
dificultati de respiratie;
-
batai rapide ale inimii (tahicardie);
-
probleme de concentrare.
Simptomele anemiei pot fi asemanatoare cu ale altor afectiuni, prin urmare trebuie sa consultati intotdeauna medicul pentru un diagnostic.
Tratament si prevenire
Anemia severa in sarcina este de obicei tratata cu transfuzii de sange. Cu toate acestea, anemia este prevenibila, mai ales cu o alimentatie bogata in nutrienti.
Iata cum puteti obtine vitaminele si mineralele necesare pentru a va mentine nivelul de celule rosii din sange la un nivel optim.
Vitaminele prenatale contin cei mai multi micronutrienti, cum ar fi fierul si acidul folic, de care aveti nevoie in sarcina.
Luati vitaminele prenatale o data pe zi pentru a completa o alimentatie sanatoasa. Este ideal sa incepeti sa luati vitamine prenatale cu cel putin doua sau trei luni inainte de a incerca sa ramaneti insarcinata.
Daca aveti un nivel scazut de fier, medicul va poate recomanda sa luati suplimente cu fier, pe langa vitaminele prenatale zilnice.
In general, femeile gravide au nevoie de aproximativ 27 de miligrame de fier zilnic. Cu toate acestea, doza poate varia in functie de tipul de fier sau de suplimentul cu fier consumat, asa ca absolut esential este sa discutati cu medicul despre doza necesara.
Ar trebui sa evitati ca la administarea suplimentelor cu fier sa luati in paralel si antiacide sau suplimente care contin calciu, deoarece acestea pot impiedica absorbtia corecta a fierului.
Cele mai multe femei pot obtine nivelurile suficiente de fier si acid folic in sarcina consumand pur si simplu alimentele potrivite. Sursele excelente de fier si acid folic sunt:
-
carnea de pasare de curte;
-
carnea de peste;
-
carnea rosie slaba;
-
fasolea;
-
nucile si semintele;
-
verdeturile cu frunze inchise la culoare;
-
cerealele fortificate;
-
ouale.
-
fructele precum bananele si pepenii.
Sursele de fier de origine animala sunt cele mai usor de absorbit. Daca fierul provine dintr-o sursa vegetala, aceasta trebuie asociata cu alimente bogate in vitamina C, cum ar fi sucul de rosii sau portocale, pentru a ajuta la imbunatatirea absorbtiei.
Referinte:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23112-anemia-during-pregnancy
https://www.healthline.com/health/pregnancy/iron-deficiency-anemia
https://www.thebump.com/a/anemia-during-pregnancy
https://www.cedars-sinai.org/health-library/diseases-and-conditions/a/anemia-in-pregnancy.html
https://www.webmd.com/baby/anemia-in-pregnancy