American Independent Film Festival 2020, eveniment sustinut de Catena

American Independent Film Festival 2020, eveniment sustinut de Catena American Independent Film Festival 2020,  eveniment sustinut de Catena

Ultima actualizare: 15 septembrie 2020

Timp de 7 zile, între 14 și 20 septembrie, cea de-a IV-a ediție a American Independent Film Festival (AIFF) prezintă la București o selecție de filme independente americane recente, lansate deja în circuitul marilor festivaluri din lume, precum Sundance, Cannes, New York, Tribeca, Telluride, Veneția și Toronto.

American Independent Film Festival, singurul festival din România dedicat cinematografiei independente americane este organizat de Asociația Cinemascop și susținut prin tradiție de Catena. În contextul actual, determinat de pandemia de COVID-19, festivalul, care avea loc primăvara, are acum o ediție de toamnă; proiecțiile au loc la Muzeul Național de Artă al României, Cinema Muzeul Țăranului în aer liber, Deschis Gastrobar, Mercato Kultur, Cinema drive-in Militari Shopping și Event Park Snagov.

Ediția 2020 a AIFF, un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Centrul Național al Cinematografiei, aduce în premieră în România cele mai așteptate filme indie ale momentului, alături de proiecții și secțiuni speciale și regizori de marcă care vor participa online, în direct, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri. În această seară, în deschidere, de la ora 20:00, vor fi prezentate filmele Honey Boy” de Alma Har’el (Premiul Special al Juriului, Sundance 2019), în Curtea de Onoare a Muzeul Național de Artă al României MNAR și Waves” de Trey Edward Shults (Telluride Film Festival 2019), la Cinema Muzeul Țăranului, în aer liber. Organizatorii festivalului vor dona încasările care revin din vizionările filmelor în cadrul AIFF (MNAR - Sala Auditorium, Cinema Muzeul Ţăranului şi Mercato Kultur) către programele de lectură pentru copiii defavorizați, organizate de Asociația OvidiuRO. 

Secțiunea specială Double Bill Benh Zeitlin” este dedicată unuia dintre cei mai originali și mai creativi tineri cineaști ai momentului. Acum șapte ani, Beasts of the Southern Wild” a devenit povestea cinematografică a anului și i-a adus Marele Premiu al Juriului la Sundance, Camera d'Or”, pentru cel mai bun debut la Cannes, și două nominalizări la Oscar. A fost un succes cu atât mai surprinzător, cu cât a fost făcut cu un buget minimal și cu actori neprofesioniști, în cea mai mare parte copii. Wendy”, cel de-al doilea film al său, este o reinterpretare liberă a basmului Peter Pan, cu mulţi copii în distribuţie, care și-au făcut debutul în actorie. Proiecțiile filmelor în cadrul festivalului vor fi urmate de două întâlniri online cu regizorul, o sesiune de întrebări și răspunsuri pe 18 septembrie și un masterclass susținut de acesta online, pe 19 septembrie. Programul complet al evenimentului poate fi citit la adresa:

https://filmedefestival.ro/american-independent-ff/program/

Prin tradiţie, CATENA susţine filmul românesc, dar şi fiecare ediţie a marilor festivaluri de film ce au loc la Bucureşti, precum Les Films de Cannes à Bucarest, Audience Award Film Festival, American Independent Film Festival, Nordic Film Festival.