Xantopsie – cauze, simptome si tratament

Xantopsia este o tulburare vizuala in care pacientii percep obiectele in nuante de galben sau auriu. Aceasta afectiune poate fi asociata si cu alte tulburari oculare, cum ar fi cataracta, degenerescenta maculara sau alte probleme de sanatate care afecteaza ochii sau sistemul nervos. Fenomenul xantopsiei poate fi temporar sau persistent si, intrucat provoaca o perceptie distorsionata a culorilor, poate afecta calitatea vederii.

In articolul de fata va vom prezenta un scurt istoric al xantopsiei, alaturi de cauzele, simptomele si optiunile terapeutice disponibile pana in prezent.

Xantopsie – generalitati

Etimologia termenului „xantopsie” deriva din limba greaca. „Xanthos” inseamna „galben”, iar „opsis” face referire la „vedere” sau „perceptie”. Asadar, cand discutam despre xantopsie ne referim la o tulburare vizuala din cauza careia cei afectati percep lumea inconjuratoare in tonuri de galben sau auriu, din cauza afectarii mediilor optice ale ochiului.

Prin urmare, nu este de mirare ca de-a lungul timpului s-au vehiculat diverse argumente teoretice conform carora unele tulburari vizuale, printre care si xantopsia, ar fi influentat lucrarile anumitor artisti plastici.

Fenomenul xantopsiei poate fi provocat de multe tulburari vizuale, altele decat filtrul maro-roscat indus de cataracta, boala care l-a afectat de exemplu pe Claude Monet si din cauza careia multe dintre lucrarile artistului au fost realizate intr-o nuanta rosiatica.

In Epoca Romana, fenomenul perceperii lumii inconjuratoare in tonuri galbui a fost descris de Lucretius, Varro si Cassius drept un stigmat al persoanelor care nu erau considerate sanatoase din punct de vedere psihic, in timp ce Galen considera ca aceasta tulburare de vedere era urmarea „hiposfagmei”, adica a prezentei sangelui in umoarea apoasa. Ulterior, ingalbenirea sclerei (albului) ochilor, fenomen asociat cazurilor de icter, a lasat impresia ca bila ar fi fost cauza care provoca xantopsie, opinie care a fost sustinuta de unii chiar si pe vremea lui Goethe (1749-1832).

Picturile postimpresionistului olandez Vincent van Gogh (1854-1890) sunt renumite pentru culorile lor vii, in special pentru utilizarea izbitoare a galbenului, aspect care a devenit si mai evident in lucrarile pe care artistul le-a realizat in ultimii ani ai vietii sale, cum ar fi autoportretul sau, Vaza cu 15 fire de floarea-soarelui (1888) si Cosasul (1889).

De-a lungul vietii, Vincent van Gogh a fost diagnosticat cu o varietate de boli, dar oricare ar fi fost diagnosticul sau exact, se banuieste ca dupa ce artistul a fost internat la azilul de la Saint-Remy in 1889, medicul sau, dr. Paul-Ferdinand Gachet, i-a prescris un tratament ce continea digoxina, substanta cu potential toxic si care induce xantopsie ca efect secundar. De aceea, istoriografia medicala sustine cu tarie ipoteza conform careia van Gogh ar fi suferit de xantopsie indusa de tratamentul cu digitalice (glicozide cardiace). In Portretul doctorului Gachet (1890), in fata doctorului Gachet, artistul a inclus si o reprezentare a plantei degetarita, folosita la prepararea tratamentului pe care artistul il urma in perioada respectiva.

Tratamentul cu digitalice era, fara indoiala, larg raspandit la acea vreme. Samuel Hahnemann, parintele homeopatiei, a enumerat 73 de recomandari pentru tratamentul cu digitalice, aceste medicamente fiind prescrise pentru „ganduri melancolice, ipocondrie, boli mintale, dureri de cap, greata, varsaturi, dureri oculare, umflarea pleoapelor, lacrimare si inflamatie a ochilor”.

Xantopsie – scurt istoric

In cartea sa intitulata „An Account of the Foxglove and Some of its Medical Uses” („Despre degetarita si cateva dintre utilizarile sale medicinale”), publicata in 1785, medicul si botanistul britanic William Withering descria modurile prin care aceasta planta putea fi folosita ca diuretic, pentru a combate retentia de apa tipica insuficientei cardiace congestive.

Digitalis, cunoscuta la noi in tara sub denumirea de degetarita, degetar sau degetel-rosu, este un gen de plante erbacee originare din Europa, Africa de nord-vest si partea centrala si de vest a Asiei. Florile au forma tubulara, iar culoarea acestora variaza in functie de specie, de la violet la roz, alb si galben. Numele plantei deriva din latina si inseamna „deget”. Cea mai cunoscuta specie a acestei plante este Digitalis purpurea, adesea cultivata ca planta ornamentala. Alte specii cultivate in gradini sunt D. ferruginea, D. grandiflora, D. lutea si D. parviflora.

Botanistul remarcase ca efectele degetaritei erau spectaculoase, dar curand devenise la fel de clar si faptul ca exista o delimitare foarte fina intre doza de ingredient activ necesara pentru diureza sau imbunatatirea debitului cardiac si doza toxica susceptibila de a produce varsaturi si deficiente de vedere precum xantopsia.

Tratamentul eficient (si totodata sigur) cu degetarita nu a reprezentat o optiune realista pana in secolul al XIX-lea, cand progresele stiintifice au facut posibila izolarea si testarea ingredientelor active ale plantei. De-a lungul deceniilor, cercetatorii au continuat sa dezvolte o forma de dozare standardizata pentru livrarea „componentelor active” din degetarita. Abia in 1874 s-a descoperit ca extractul acestei plante contine de fapt opt glicozide cardiace diferite; pana atunci, digitalina extrasa din frunzele degetaritei se administrase intr-un amestec aleatoriu de compusi foarte activi, dar si foarte toxici.

Chiar si asa, o problema inca persista, si anume tulburarile de vedere asociate cu dozele mari de digitalina, care fusesera remarcate inca de pe vremea botanistului William Withering. Inca de atunci, pacientii tratati cu digitalina mentionau simptomele a ceea ce in prezent numim xantopsie, adica perceperea lucrurilor inconjuratoare ca si cum ar fi privite printr-un filtru galbui. Aceasta problema medicala a ramas mult timp un efect secundar de necontrolat.

Desi degetarita este inca utilizata in scopuri medicinale, nu trebuie sa uitati ca este si foarte toxica pentru oameni si animale, consumul acesteia putand duce chiar la deces. In prezent, este folosita pentru preparatele medicamentoase care contin glicozide cardiace, in special digoxina, care este un medicament prescris pentru diverse afectiuni cardiace. Cel mai frecvent este utilizat pentru fibrilatie atriala, aritmie atriala si insuficienta cardiaca. Avand in vedere istoricul prezentat mai sus, digoxina este considerata unul dintre cele mai vechi medicamente utilizate in domeniul cardiologiei. Actioneaza prin cresterea contractilitatii miocardice, cresterea volumului si a tensiunii arteriale, reducerea ritmului cardiac si extinderea intervalului de timp al contractiei cardiace. Digoxina se administreaza pe cale orala sau se injecteaza in vena.

Xantopsie – cauze

De-a lungul timpului, s-au descoperit urmatoarele cauze ale xantopsiei:

• afectiuni oculare – xantopsia poate fi asociata cu afectiuni precum cataracta, degenerescenta maculara, glaucomul sau alte tulburari care afecteaza structurile ochiului sau buna functionare a retinei;
• anumite medicamente – unele tratamente sau substante chimice pot provoca xantopsie ca efect secundar. De exemplu, anumite antibiotice, diuretice sau alte medicamente pot afecta perceptia culorilor. Toxicitatea indusa de medicamente precum santonina, digoxina (medicament prescris pentru tratamentul unor boli ale inimii), fenacetina, eterul, acidul cromic si acidul picric poate cauza xantopsie. Chiar si veninul de sarpe poate fi un factor de risc.
• tulburari neurologice – anumite afectiuni ale sistemului nervos central, cum ar fi migrena, accidentul vascular cerebral (AVC) sau alte afectiuni neurologice, pot provoca modificari temporare sau permanente ale perceptiei culorilor;
• deficit de tiamina – s-a descoperit ca xantopsia poate aparea si pe fondul unei deficiente de tiamina (vitamina B1);
• icter – in unele cazuri, xantopsia poate fi si un efect secundar rar al icterului, in care excesul de bilirubina se acumuleaza la nivelul globilor oculari, pacientii ajungand sa perceapa lumea in tonuri galbui.

Xantopsie – simptome

Pe langa perceptia alterata a culorilor, obiectele fiind percepute in nuante de galben sau auriu, in loc de culorile lor reale, pacientii care dezvolta xantopsie se confrunta si cu tulburari de vedere, boala afectand inclusiv claritatea acuitatii vizuale.

Xantopsie – tratament

Tratamentul depinde de cauza aparitiei fenomenului. In multe cazuri, xantopsia poate fi asociata cu afectiuni oftalmologice sau medicale subiacente, asa ca abordarea terapeutica se concentreaza pe tratarea sau gestionarea acestor cauze.

De exemplu, daca pacintul a dezvoltat xantopsie pe fondul cataractei sau a altor afectiuni oculare, interventia chirurgicala pentru indepartarea cataractei poate imbunatati acuitatea vizuala si perceptia culorilor. In cazul afectiunilor sistemice sau neurologice care pot provoca xantopsie, tratamentul se va concentra pe managementul specific al afectiunii respective, adesea sub supravegherea unui specialist din acel domeniu medical.

Unui pacient cu istoric de alcoolism, care a dezvoltat xantopsie, ataxie si modificari mentale, medicii i-au prescris tiamina, care a fost administrata in doza de 200 mg pe zi. Xantopsia a disparut rapid, celelalte simptome ameliorandu-se si ele treptat.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3693787/

https://vitreum.ro/en/ophthalmological-dictionary/xanthopsia/

https://www.healio.com/cardiology/learn-the-heart/cardiology-review/topic-reviews/xanthopsia

https://www.merckgroup.com/en/company/history/the-living-memory-of-merck/xanthopsie.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Xanthopsia