Infectia cu stafilococ auriu

Infectia cu stafilococ auriu Infectia cu stafilococ auriu

Ultima actualizare: 8 iunie 2022

stafilococ-auriu

Bacteria care provoaca infectiile stafilococice poarta denumirea de stafilococ auriu si se gaseste peste tot in jurul nostru. Traieste inclusiv pe suprafete si pe sol. In plus, se gaseste pe piele, in nas (cunoscut in mod popular drept “stafilococ auriu in nas”) si in gat (cunoscut, de asemenea, drept “stafilococ auriu in gat”). Insa cum se poate transforma dintr-un microorganism inofensiv intr-un adevarat inamic pentru sanatate?

De obicei, stafilococul auriu nu produce probleme de sanatate, ne anunta specialistii. Lucrurile se schimba cand bacteria patrunde in organism printr-o taietura si provoaca o infectie cu stafilococ auriu.

Tratament stafilococ auriu

Cel mai bun tratament pentru stafilococ auriu este cel antibiotic. Bacteria poate produce probleme grave si poate chiar sa puna viata in pericol daca ajunge in sange, plamani, oase, articulatii sau inima.

Infectiile cu stafilococ auriu pot fi prevenite cu greu, deoarece bacteriile se afla pe pielea multor oameni.

Cu toate acestea, exista lucruri pe care le puteti face pentru a reduce riscurile de a va infecta sau de a raspandi bacteriile catre alte persoane. De exemplu, spalati-va in mod regulat pe maini cu apa si sapun si pastrati-va pielea curata facand baie sau dus in fiecare zi, printre alte recomandari.


Ce este stafilococul auriu?

Stafilococul auriu se numara printre cele mai raspandite bacterii care cauzeaza probleme de sanatate la oameni. Este principala cauza a infectiilor care apar la nivelul pielii si tesuturilor moi, cum ar fi abcesele, furunculele si celulita infectioasa. Majoritatea infectiilor cu stafilococ auriu nu sunt grave. Cu toate acestea, bacteria poate provoca infectii grave, cum ar fi infectii in sange, oase, articulatii si pneumonie.

Cauzele infectiei cu stafilococ auriu

De cele mai multe ori, bacteria se transmite prin contactul cutanat cu o persoana infectata, prin ranile si leziunile de la nivelul pielii, prin contactul direct cu obiectele contaminate si, in unele cazuri, chiar prin alimente.

De obicei, pielea si mucoasele reprezinta bariere care ne protejeaza de infectii. Cu toate acestea, daca aceste bariere sunt afectate (de exemplu, pielea de traumatisme si mucoasele de infectii virale), stafilococul auriu poate patrunde in tesuturile subiacente sau in circulatia sanguina si poate provoca infectii.

stafilococ-cauze

Cele mai predispuse persoane la infectia cu stafilococ auriu sunt cele imunocompromise sau cele care poarta dispozitive medicale invazive.

Simptomele infectiei cu stafilococ auriu

Majoritatea infectiilor cauzate de stafilococul auriu afecteaza pielea si tesuturile moi, provocand abcese sau celulita infectioasa. Unii oameni au stafilococ auriu in nas, in gat sau pe piele, insa nu dezvolta simptome. Acestia poarta denumirea de purtatori.

Simptomele abcesului

- colectie de puroi la locul leziunii

- zona care inconjoara abcesul este de obicei rosie, dureroasa si umflata, iar pielea din jurul abcesului poate fi calda la atingere.

Simptomele celulitei infectioase

Celulita infectioasa este o infectie a straturilor subiacente ale pielii. De obicei, se produce in urma unei zgarieturi sau taieturi a pielii care permite patrunderea bacteriilor. Cu toate ca este mai frecventa pe picioare sau brate, celulita infectioasa poate aparea oriunde pe corp.

Printre simptomele acestei infectii se numara roseata, umflaturile si durerea la locul infectiei.

De asemenea, stafilococul auriu poate provoca si infectii grave, cum ar fi pneumonia (infectia plamanilor) sau bacteremia (o afectiune caracterizata prin prezenta bacteriilor in sange).  Simptomele acestor infectii sunt dificultatile de respiratie, starea de rau, febra sau frisoanele.

Cum se stabileste diagnosticul?

Medicii recunosc imediat o infectie cu stafilococ auriu. Cu toate acestea, pentru a pune diagnosticul de infectie cu stafilococ auriu, medicul:

Efectueaza o examinare fizica

In timpul examinarii, specialistul verifica leziunile pielii pe care le are pacientul.

stafilococ-diagnostic

Testeaza fluidele infectate

De multe ori, medicii diagnosticheaza infectiile cu stafilococ auriu analizand o proba de tesut sau de secretii nazale pentru a descoperi eventualele bacterii.

Tratamentul recomandat in cazul infectiei cu stafilococ auriu

In majoritarea cazurilor, cel mai eficient tratament pentru stafilococ auriu este cel antibiotic.

Tratament stafilococ auriu - antibiotice

Specialistul poate efectua teste pentru a alege cel mai bun antibiotic care sa trateze infectia cu stafilococ auriu. Daca i se prescrie un antibiotic oral, pacientul trebuie sa ia medicamentele conform instructiunilor.

Tratament stafilococ auriu - drenajul colectiilor purulente

Daca infectia a aparut la nivelul pielii, medicul face o incizie in leziune pentru a elimina lichidul care s-a colectat acolo.

Stafilococ auriu – metode de preventie

Contactul cu stafilococul auriu nu poate fi evitat complet, insa puteti reduce riscul de a dezvolta o infectie. Luati aceste masuri simple pentru a preveni raspandirea stafilococului:

- spalati-va bine pe maini

- curatati-va bine ranile si leziunile

- acoperiti-va ranile

- nu impartasiti obiectele personale

- spalati-va hainele si lenjeria in apa fierbinte

- folositi aparate de ras curate

- spalati-va hainele dupa ce ati facut sport

stafilococ-preventie

Referinte:

https://www.health.state.mn.us/diseases/staph/basics.html

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/staph-infections/symptoms-causes/syc-20356221

https://www.everydayhealth.com/staph-infection/guide/

https://health.clevelandclinic.org/staph-infections-what-are-they-and-when-should-you-worry/

https://www.nhs.uk/conditions/staphylococcal-infections/