Frica de apa la copii si adulti – cauze, simptome si modalitati de gestionare

Frica de apa (acvafobia) reprezinta o fobie specifica, cu incidenta relativ mica, manifestata prin teama exacerbata a unei persoane fata de apa si contactul cu aceasta. Persoanele cu acest tip de fobie experimenteaza anxietate si atacuri de panica, repulsie si un sentiment supradimensionat de teama la expunerea directa sau anticipata la apa, in general fiind vorba despre sursele de apa de dimensiuni extinse, cum ar fi marea, un lac sau o piscina. Desi cauzele aparitiei acestei fobii specifice sunt foarte variate, exista teorii care ofera o explicatie viabila in ceea ce priveste modul in care apare frica de apa. De obicei, se observa faptul ca si alti membri ai familiei au fobii specifice.

Persoanele cu frica de apa vor incerca sa evite sub orice forma stimulul care duce la aparitia anxietatii (apa). O fobie specifica foarte des intalnita este frica de ace, existand o tendinta familiala in aparitia acesteia. Fobiile specifice, cum ar fi frica de apa, pot fi clasificate urmatoarele tipuri:

• frica de animale (paianjeni, insecte, caini);
• frica de anumite conditii de mediu (inaltimi, furtuni, ploi);
• frica de ace si proceduri medicale invazive;
• frica de anumite circumstante (avioane, lifturi, spatii inchise).

Frica de apa face parte din categoria fobiilor conditionate de factorii de mediu. In mod obisnuit, o astfel de fobie se dezvolta inca din perioada copilariei, de cele mai multe ori ca urmare a unei intamplari traumatizante, care fie a implicat contactul cu apa, fie a avut loc in apropierea apei.

Frica de apa – cauze si factori de risc

Cauzele care duc la frica de apa sunt incomplet elucidate. Cele mai multe teorii sugereaza faptul ca fobiile specifice se dezvolta, de obicei, din cauza asocierii unui stimul (apa, in acest caz) ori a unei situatii specifice (incercarea de a inota, de exemplu) cu emotii exacerbate precum panica, frica. Au fost propuse doua teorii principale care pot explica aparitia fobiilor specifice, asa cum este si frica de apa:

• modelul clasic de conditionare: sustine faptul ca fobia apare in momentul in care o situatie neutra (cum ar fi inotul) este asociata cu un posibil eveniment care poate provoca anxietate, panica si frica (cum ar fi riscul de inec in momentul inotului). Drept urmare, persoana care are frica de apa face o asociere cronica, consolidata la nivel emotional, intre potentialul risc de inec si actul de a inota;
• modelul de asociere prin modelare externa: aceasta teorie sustine faptul ca frica de apa, sau orice alta fobie specifica, poate sa apara atunci cand persoana respectiva observa reactii de la o alta persoana, de obicei de panica si teama supradimensionata, ca urmare a contactului cu apa sau martora la un eveniment ce a avut loc in apropierea apei. Drept urmare, fobia se dezvolta din cauza faptului ca martorul la reactie interiorizeaza temerile persoanei, in unele cazuri avertismentele date privitoare la pericolele apei sau ale unei situatii anume (inotul).

Pe baza acestor doua teorii principale, au fost propuse mai multe potentiale cauze ar putea duce la fobii specifice, cum ar fi frica de apa:

• frica intensa instalata atunci cand persoana se afla in apa sau in preajma ei, din motive variate (cum ar fi un animal vazut in apa; conditionare directa a fricii);
• a fi martor la ranirea/pierderea vietii cuiva in timp ce persoana se afla in/langa apa (vorbim despre conditionare indirecta);
• a fi martor la evenimente tragice si care provoaca anxietate vazute la televizor, intr-un film;
• avertismente constante provenite din partea familiei/prietenilor privitoare la diferite situatii care pot avea loc in apa (inec);
• interiorizarea marturiilor altor persoane, care au povestit intamplari tragice petrecute in apa.

Acestea sunt cateva dintre cele mai probabile cauze care pot duce la frica de apa. Intr-un studiu efectuat pe persoane cu acest tip de fobie, in principal copii, s-a observat faptul ca in peste 50% din cazuri frica de apa a aparut inca de la primul contact cu apa. Mai mult decat atat, nu a existat niciun fel de conditionare directa sau indirecta a fobiei, astfel incat frica de apa nu a putut avea fundamentul teoriilor mentionate mai sus. 26% dintre parintii cu copii care au frica de apa sustin ca au existat episoade de conditionare indirecta (povesti, avertismente, intamplari), iar doar 2% dintre ei au atribuit fobia copilului conditionarii directe (frica instalata cand acesta era in apa).

Frica de apa – simptome si manifestari

Frica de apa duce la instalarea unei sentiment imediat de panica, teama si anxietate, atunci cand este vorba despre contactul cu stimulul respectiv (apa), care poate lua diferite forme (imbaiere, scaldat, inot). De cele mai multe ori, frica de apa apare la copii, in special la sugari, ca urmare a faptului ca pentru ei apa reprezinta un stimul si mediu cu totul nou. Frica de apa poate aparea ca urmare a unei prime dati in care sugarul imbaiat percepe situatia ca fiind foarte neplacuta si suprastimulanta. Acvafobia se poate manifesta prin urmatoarele simptome:

• stimulul (apa) sau situatia (scaldatul, inotul) provoaca sentimente de frica, panica si teama;
• copilul isi poate exprima teama si anxietatea prin plans, crize de furie, tantrum, incercarea de a se agata de parinte atunci cand este indreptat spre sursa de apa, blocare;
• frica si anxietatea resimtite sunt disproportionate cu pericolul real pe care il prezinta de fapt stimulul sau situatia respectiva.

Simptomele sunt tipice oricarei alte fobii specifice. De asemenea, simptomele pe care le acuza o persoana cu frica de apa nu pot fi puse pe seama unei alte tulburari psihiatrice, cum ar fi spre exemplu tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarea de stres posttraumatic, anxietatea (sociala ori de separare). Frica de apa apare, cel mai adesea, din motive necunoscute, fara a implica vreun proces de conditionare directa sau indirecta. La adulti, cel mai des se asociaza unui eveniment traumatic intens, cum ar fi pierderea cuiva apropiat prin inec. Pe de alta parte, la copii frica de apa poate sa apara oricand, insa survine de obicei in perioada perinatala si copilaria timpurie.

Frica de apa – modalitati de gestionare si alternative terapeutice

Principala modalitate de a gestiona fobiile specifice la copii si adulti, cum este si frica de apa, o reprezinta terapia cognitiv-comportamentala. Aceasta forma terapeutica presupune urmarirea pasilor necesari pentru desensibilizarea sistemica a persoanei cu frica de apa, prin expunerea si contactul treptat cu stimuli care duc la aparitia sentimentului de frica si anxietate. De asemenea, aceasta terapie ajuta persoanele cu fobii specifice sa invete diferite tehnici eficiente pentru a face fata anxietatii (relaxare progresiva, controlul respiratie). Terapia comportamentala ajuta persoanele cu fobii specifice sa realizeze ca stimulul fobic este sigur, cu riscuri minime.

Toate alternativele terapeutice au rolul de a ajuta persoana sa realizeze faptul ca stimulul fobic, care duce la instalarea sentimentului de frica si teama, nu este atat de periculos pe cat persoana in cauza il percepe. In cazul copiilor, familia joaca un rol foarte important, fiind esential ca un copil sa fie incurajat constant, insa niciodata fortat, sa aiba contact cu stimulul care sta la baza fobiei (apa, in cazul acesta).

Surse:

https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1016/0005-7967(93)90131-D

https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1016/S0005-7967(96)00086-1

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499923/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7274019/

https://www.medicalnewstoday.com/articles/aquaphobia