Stop Artroz forte, 10 plicuri 2+1 gratis

Prospect Stop Artroz forte, 10 plicuri 2+1 gratis

PROSPECT

STOPARTROZ FORTE, pulbere pentru solutie orala,

850 mg / plic sulfat de glucozamina si 250 mg / plic sulfat de condroitina

 

COMPOZITIE

Un plic cu pulbere pentru solutie orala contine doua principii active:

- 850 mg sulfat de glucozamina, sub forma de sare de potasiu 1128 mg

- 250 mg sulfat de condroitina

si excipienti:

  • sorbitol (E420) - 2152 mg,
  • aspartam (E951) - 15 mg,
  • acid citric anhidru - 45 mg,
  • polietilenglicol 4000 - 10 mg.

 

ACTIUNE

STOPARTROZ FORTE este un supliment alimentar care contine sulfat de glucozamina si sulfat de condroitina.

Glucozamina este o substanta naturala, un aminoglucid, care intra în compozitia tesuturilor din organismul uman, îndeosebi a cartilajului articular, unde are un rol important pentru mobilitatea încheieturilor, precum si în sinteza tesuturilor conjunctive.

Condroitina, component natural al oranismului uman, contribuie la mentinerea integritatii si a functionalitatii întregului tesut conjunctiv din cartilajul articular, tegumente si vase de sange.

Prin actiunea sinergica a celor doua substante active se încetineste evolutia bolii artrozice, se imbunatateste mobilitatea articulara si se amelioreaza durerea.

O cantitate suficienta de glucozamina si condroitina asigura o buna elasticitate a tesuturilor, prevenind accidentele si ajuta la recuperare dupa producerea acestora.

INDICATII

STOPARTROZ FORTE poate fi utilizat pentru:

  • mentinerea si îmbunatatirea mobilitatii articulatiilor la nivelul genunchilor, soldului, coloanei vertrebrale, umarului, mainii, gleznei, etc,
  • recuperarea articulatiilor dupa traumatisme prin regenerarea cartilajului.

Se mai recomanda pentru persoanele tinere care au activitate fizica intensa, cele care sunt solicitate fizic în timpul activitatii cotidiene, pentru  persoanele supraponderale si, în general,  pentru persoanele de varsta a treia.

MOD DE ADMINISTRARE

Doza recomandata de Stopartroz forte este de un plic, administrat o data pe zi, timp de 40-60 zile. Pentru a obtine un efect maxim se recomanda efectuarea de 4 cure pe an. Între doua cure consecutive se va face o pauza de 6 saptamani.

Continutul plicului de administreaza oral dizolvat într-un pahar cu apa.

La dozele recomandate produsul este bine tolerat, totusi pentru a evita eventualele inconveniente, produsul se va administra în timpul meselor

CONTRAINDICATII

Nu se recomanda administrarea de STOPARTROZ FORTE:

  • alergie la glucozamina sau condroitina sau la oricare dintre excipienti,
  • sarcina sau alaptare,
  • sub tratament cu anticoagulante,
  • copii si adolescenti sub 18 ani.

PRECAUTII

Stopartroz forte se utilizeaza cu precautie:

  • daca suferiti de diabet zaharat se recomanda monitorizarea nivelelor de glucoza din sange si, acolo unde este cazul, si a insulinei, înaintea si în timpul tratamentului.
  • daca suferiti de boli cardiovasculare, este recomandata monitorizarea nivelelor de lipide din sange
  • daca vi s-a recomandat o dieta hipopotasica se va lua în considerare continutul produsului în potasiu (145 mg/plic)

Produsul contine aspartam, care este o sursa de fenilalanina. Poate fi daunator pentru persoanele cu fenilcetonurie.

Datorita continutului de sorbitol poate avea efect laxativ usor.

 REACTII ADVERSE

La dozele recomandate nu sunt asteptate reactii adverse.

AMBALAJ

Cutie continand 10, 20 sau 30 plicuri si un prospect.

CONDITII DE PASTRARE

A nu se lasa la îndemana si vederea copiilor mici.

A se pastra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.

A nu se utiliza dupa data de expirare înscrisa pe ambalaj.

PRODUCATOR

S.C. Rompharm Company S.R.L

Strada Eroilor nr. 1A, Otopeni, Romania

Tel: +40 21 350.46.40 / 300.77.80 / 300.77.81

Fax:+40 21 350.46.41

E-mail: office@rompharm.ro

 

 

Inapoi la prospecte