Indicatii
Alopecia androgenica, masculina si feminina; alopecia areata; consolidarea transplantului de par.
Contraindicatii
hipersensibilitate la minoxidil sau la componentele vehiculului (propilen-glicol apa).
Precautii
Pulverizarea accidentala a Hairgrow la nivelul ochilor poate provoca arsuri si iritatii. In cazul contactului cu ochii, cu mucoasele sau cu solutii de continuitate la nivelul pielii, zona trebuie imediat spalata. ingestia accidentala poate provoca efecte secundare cardiovasculare serioase: minoxidilul administrat oral produce un efect vasodilatator imediat, tahicardie.
Reactii adverse
Rareori reactii locale, alergice sau iritative. Sunt citate eritemul scalpului, comedoane, dermatite de contact, senzatie de arsura.
Farmacologie
Mecanismul exact de actiune al Hairgrow, in tratamentul topic, nu este cunoscut. Determina regenerarea foliculilor pilosi hipotrofiati, scaderea infiltratului limfocitar perifolicular si refacerea circulatiei in dermul scalpului. Minoxidilul este putin absorbit la nivelul pielii intacte si doar aproximativ 1,4% poate ajunge in sistemul circulator, fara aparitia efectelor secundare.
Mod de administrare
Doza de 1 ml Hairgrow (8 pufuri) se aplica pe zona afectata a scalpului de doua ori pe zi, indiferent de marimea zonei ce trebuie tratata. Nu se aplica pe nici o alta zona a corpului. Doza totala zilnica nu trebuie sa depaseasca 2 ml. Aplicarea zilnica poate continua timp de 2-4 luni inainte de a se evidentia o crestere a parului. Rapiditatea si gradul de crestere al parului este variabil de la pacient la pacient. Revenirea la situatia dinainte a tratamentului poate sa apara in cazul incetarii acestuia dupa 3-4 luni. Cele mai bune rezultate se obtin la aplicarea continua timp de 8-12 luni. Uneori este necesara continuarea tratamentului si dupa aceasta data pentru a sustine cresterea.
Aplicare: Hairgrow se aplica pe scalpul uscat si se disperseaza solutia cu varful degetelor pentru a acoperi toata zona afectata. Se pulverizeaza 1 ml (8 pufuri) de 2 ori/zi. Nu se grabeste uscarea solutiei (de exemplu prin folosirea uscatorului de par), pentru ca poate diminua efectele. Dupa aplicarea Hairgrow-ului se spala imediat mainile.