Atenolol 100mg Medo x 2blist x 10compr.film

Prospect Atenolol 100mg Medo x 2blist x 10compr.film

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati acest medicament.

- Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

- Daca aveti intrebari suplimentare, va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra sau farmacistului.

- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastra si nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi simptome cu ale dumneavoastra.

 

In acest prospect gasiti:

1.              Ce este Atenolol 100 mg medo si pentru ce se utilizeaza

2.              Inainte sa luati Atenolol 100 mg medo

3.              Cum sa luati utilizati Atenolol 100 mg medo

4.              Reactii adverse posibile

5.              Pastrarea Atenolol 100 mg medo

 

Atenolol 100 mg medo, comprimate filmate

 

-  Substanta activa este atenololul.

-  Celelalte componente sunt celuloza microcristalina, lactoza monohidrat, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal, croscarmeloza sodica, polivinilpirolidona, hidroxipropilmetilceluloza, dioxid de titan, polietilenglicol 400, colorant oranj OY-2500.

Atenolol 100 mg medo, comprimate filmate este ambalat in cutie cu 2 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate filmate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piat? este Medochemie Romania SRL, Str. Prof. Dr. I. Cantacuzino nr. 5, sector 1, Bucuresti, Romania

producatorul este Medochemie Ltd. - Cipru, 1-10 Constantinopoleos st. P.O. Box 51409, Limassol, Cipru

 

1.              CE ESTE ATENOLOL 100 mg MEDO SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

 

Atenolol 100 mg medo este un medicament din grupa blocantelor beta adrenergice, avand efecte atat la nivelul cordului, cat si la nivel circulator.

Atenolol 100 mg medo este utilizat in tratamentul hipertensiunii arteriale, anginei pectorale,in profilaxia si tratamentul tulburarilor de ritm cardiac si a infarctului miocardic.

 

2.              INAINTE SA LUATI ATENOLOL 100 mg MEDO Nu luati Atenolol 100 mg medo:

- daca sunteti alergic (ati prezentat dificultate in respiratie, umflarea fetei, inrosirea pielii si urticarie) la atenolol sau la oricare dintre celelalte componente ale Atenolol 100 mg medo;

- daca aveti insuficienta cardiaca necontrolata terapeutic, bloc atrio-ventricular de gradul II si III, bradicardie (ritm cardiac foarte lent), tensiune arteriala foarte scazuta, tulburari severe de circulatie arteriala periferica, acidoza metabolica, feocromocitom netratat (tensiune arteriala mare cuzata de o tumora la nivelul rinichilor), o boala a inimii numita boala nodului sinusal si soc cardiogen.

 

Aveti grija deosebita cand utilizati Atenolol 100 mg medo daca:

- aveti astm bronsic sau reactii alergice la intepaturi de insecte; in acest caz trebuie sa va informati medicul;

- aveti tireotoxicoza (o boala a tiroidei), Atenolol 100 mg medo va poate masca simptomele;

- aveti diabet zaharat, Atenolol 100 mg medo va poate masca simptomele produse de scaderea glicemiei (si anume cresterea frecventei cardiace);

- aveti un tip special de angina, numita angina Prinzmetal;

- aveti bloc atrio-ventricular de gradul I;

- aveti afectiuni renale, deoarece puteti avea nevoie de unele examene medicale in timpul tratamentului.

 

Sarcina

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Daca sunteti gravida nu folositi Atenolol 100 mg medo dacat la recomandarea medicului dumneavoastra.

 

Alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

 

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor:

Atenolol 100 mg medo nu are nici o influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie sa stiti ca in timpul tratamentului pot sa apara ameteli si oboseala.

 

INFORMATII importante privind unele componente ale Atenolol 100 mg medo:

Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Daca sunteti sportiv trebuie sa stiti ca atenololul, ca si alte blocante beta-adrenergice, poate sa

determine o reactie pozitiva in cadrul testelor pentru controlul antidoping.

 

Utilizarea altor medicamente:

Este important sa-i spuneti medicului dumneavoastra daca luati:

- medicamente pentru durere si inflamatie cum sunt ibuprofenul sau indometacina;

- medicamente pentru inima cum sunt digoxina sau adrenalina;

- medicamente pentru tulburari de ritm cardiac, cum este disopiramida;

- medicamente pentru hipertensiunea arteriala sau angina pectorala, cum sunt diltiazemul, nifedipina sau verapamilul;

- un medicament numit clonidina (utilizat in tratamentul hipertensiunii arteriale). In cazul in care continuati sa-l luati in acelasi timp cu Atenolol 100 mg medo, nu intrerupeti tratamentul pana cand medicul nu va va spune acest lucru. Daca medicul va recomanda sa nu-l mai luati, urmati atent recomandarile acestuia.

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

 

3.              CUM SA LUATI ATENOLOL 100 mg MEDO

 

Luati intotdeauna Atenolol 100 mg medo exact asa cum v-a recomandat medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Atenolol 100 mg medo se administreaza oral.

La adult, doza uzuala recomandata este de un comprimat Atenolol 100 mg medo (100 mg atenolol) administrat o data pe zi.

Nu incetati tratamentul, chiar daca va simtiti mai bine. Discutati anterior cu medicul dumneavoastra. Uneori, trebuie sa intrerupeti tratamentul treptat.

Daca aveti impresia ca efectul lui Atenolol 100 mg medo este prea puternic sau prea slab, spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Daca luati mai mult decat trebuie din Atenolol 100 mg medo:

Daca accidental ati luat o doza mai mare, cereti sfatul medicului dumneavoastra sau mergeti la cel mai apropiat spital. Luati intotdeauna comprimatele, cutia si prospectul medicamentului cu dumneavoastra.

Daca uitati sa luati Atenolol 100 mg medo:

Daca uitati sa luati medicamentul, luati-l imediat ce va reamintiti, iar doza urmatoare luati-o la ora obisnuita. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Daca aveti nelamuriri, adresati-va medicului dumneavoastra.

 

4.              REACTII ADVERSE POSIBILE

 

Ca toate medicamentele, Atenolol 100 mg medo poate avea efecte neasteptate. Acestea se numesc reactii adverse.

 

Daca prezentati oricare dintre urmatoarele reactii adverse, spuneti imediat medicului dumneavoastra:

- dificultate in respiratie aparuta neasteptat;

- cresterea sau incetinirea frecventei batailor inimii;

- ameteli neasteptate si severe, in special cand stati in picioare;

- halucinatii, tulburari de somn, dureri de cap, confuzie, oboseala, tulburari de vedere;

- senzatie de uscaciune la nivelul gurii si a ochilor, greata, varsaturi, diaree;

- caderea parului, eruptii cutanate, ;

- maini si picioare reci, tremuraturi ale mainilor, amorteli si modificari de culoare la nivelul degetelor;

- aparitia de pete rosii pe piele (purpura);

- vanatai aparute dupa lovituri usoare (trombocitopenie);

- aparitia de dificultati in respiratie la persoanele cu astm bronsic sau cu alte afectiuni respiratorii, agravarea tulburarilor de circulatie periferica la pacienii cu circulatie periferica deficitara, cat si agravarea unei insuficiente cardiace preexistente.

Daca suferiti de psoriazis, acesta se poate agrava in timpul tratamentului cu atenolol. Medicul dumneavoastra pate sa va previna despre acest aspect.

Daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-l informati pe medicul dumneavoastra sau pe farmacist.

 

5.              PASTRAREA ATENOLOL 100 mg MEDO

 

Nu folositi medicamentul dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

Nu lasati medicamentul la indemana si vederea copiilor. Le poate face rau. Pastrati medicamentul la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Acest prospect a fost aprobat in Octombrie 2006

Inapoi la prospecte