Aspenter 75mg x 30compr.film T

Prospect Aspenter 75mg x 30compr.film T

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, deoarece el contine INFORMATII importante pentru dumneavoastra.

Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa utilizati Aspenter cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate.

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe INFORMATII sau sfaturi.

Trebuie sa va prezentati la medic daca simptomele dumneavoastra se inrautatesc sau nu se imbunatatesc.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

In acest prospect gasiti:

  1. Ce este Aspenter si pentru ce se utilizeaza
  2. Inainte sa utilizati Aspenter
  3. Cum sa utilizati Aspenter
  4. Reactii adverse posibile
  5. Cum se pastreaza Aspenter
  6. INFORMATII suplimentare

 

1. CE ESTE ASPENTER SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Aspenter contine ca substanta activa acidul acetilsalicilic (cunoscut si sub numele de aspirina).

Acidul acetilsalicilic (Aspenter) apartine unui grup de medicamente numit antitrombotice, antiagregante plachetare. Plachetele sunt celule mici prezente in sange, care participa la coagularea sangelui si sunt implicate in tromboza (formarea de cheaguri de sange).

Aspenter actioneaza prin prevenirea formarii cheagurilor de sange si este utilizat pentru:

prevenirea repetarii infarctului miocardic si a accidentului vascular cerebral (ischemic tranzitor si infarct cerebral);

reducerea riscului de infarct miocardic la pacientii cu angina pectorala sau cu factori de risc multipli, cum sunt: hipertensiune arteriala, crestere ale valorii lipidelor din sange (hipercolesterolemie), fumat, diabet zaharat si istoric familial;

mentinerea circulatiei sangelui la nivelul vaselor de sange ale inimii dupa anumite interventii chirurgicale (plastie vasculara si sunt coronarian).

Aspenter nu trebuie utilizat pentru tratamentul febrei sau al durerilor (indiferent de tipul acestora) deoarece elibereaza o cantitate mica de acid acetilsalicilic.

2. INAINTE SA UTILIZATI ASPENTER

Nu utilizati Aspenter

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la acidul acetilsalicilic, la alti salicilati sau la oricare dintre celelalte componente ale Aspenter;
  • daca ati avut astm bronsic legat de utilizarea salicilatilor sau a substantelor inrudite, in special antiinflamatoare nesteroidiene;
  • daca aveti tendinta la sangerari, numar scazut de trombocite in sange, hemofilie;
  • daca aveti ulcer la nivelul stomacului sau intestinului subtire;
  • daca utilizati Aspenter concomitent cu metotrexat in doze ≥15 mg/saptamana;
  • daca sunteti in ultimul trimestru de sarcina.

 

Aveti grija deosebita cand utilizati Aspenter

prezentati sau ati prezentat alergii (astm bronsic, rinita alergica, polipi nazali sau reactii alergice la alte medicamente; in acest caz luati Aspenter numai sub supravegherea medicului dumneavoastra);

  • ati prezentat ulcer la nivelul stomacului sau intestinului subtire;
  • aveti anumite afectiuni care cresc riscul de hemoragii;
  • ati avut boli renale;
  • aveti insuficienta hepatica severa;
  • aveti insuficienta cardiaca necontrolata prin tratament;
  • aveti deficit (de la nastere) de glucozo - 6 - fosfat - dehidrogenaza (o enzima).

 

Inaintea oricarei interventii chirurgicale spuneti medicului (sau stomatologului) ca luati Aspenter.

Utilizarea altor medicamente

Ce trebuie sa evitati cand luati acest medicament?

Efectul tratamentului poate fi influentat in cazul in care acidul acetilsalicilic este administrat concomitent cu alte medicamente utilizate pentru:

  • impiedicarea formarii cheagurilor de sange (de exemplu warfarina);
  • rejetul de organ dupa transplant (ciclosporina, tacrolimus);
  • hipertensiune arteriala (de exemplu diuretice si inhibitori de enzima de conversie);
  • durere si inflamatie (de exemplu steroizi sau medicamente antiinflamatoare);
  • guta (probenecid);
  • cancer sau poliartrita reumatoida (metotrexat);
  • stimularea sistemului imunitar (interferon alfa);
  • epilepsie (valproat de sodiu sau fenitoina);
  • diabet zaharat (sulfonamide);
  • infectii (tetracicline);
  • glaucom (acetazolamida);
  • manie sau tulburare bipolara (litiu);
  • indigestie (antiacide).

 

Inainte de a utiliza acid acetilsalicilic informati-va medicul despre medicamentele pe care le luati.

Daca utilizati acid acetilsalicilic in mod regulat, cereti sfatul medicului dumneavoastra inainte de a lua orice alt medicament (inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala).

Utilizarea Aspenter cu alimente si bauturi

Utilizarea concomitenta a Aspenter cu alcool etilic poate sa creasca riscul hemoragiilor gastro-intestinale.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Nu utilizati Aspenter daca sunteti gravida in ultimul trimestru de sarcina. In primele doua trimestre de sarcina luati Aspenter numai daca medicul dumneavoastra va recomanda acest lucru.

In timpul alaptarii luati Aspenter numai daca medicul dumneavoastra va recomanda acest lucru.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Aspenter nu va influenteaza capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

3. CUM SA UTILIZATI ASPENTER

Utilizati intotdeauna Aspenter exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doze

Adulti

Doza uzuala pentru prevenirea afectiunilor coronariene (vaselor inimii) este de un comprimat Aspenter 75 mg de 1 - 4 ori pe zi.

Pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale ischemice tranzitorii si a infarctului cerebral doza uzuala este de un comprimat Aspenter 75 mg de 1 - 2 ori pe zi.

Copii si adolescenti

Nu se recomanda administrarea la acest grup de varsta.

Mod de administrare

Comprimatele filmate gastrorezistente trebuie inghitite intregi, cu suficient lichid, preferabil dupa masa.

Comprimatele filmate nu trebuie divizate, sfaramate sau mestecate.

Daca luati mai mult decat trebuie din Aspenter

Daca, din greseala, ati luat mai multe comprimate, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau mergeti la camera de garda a celui mai apropiat spital. Luati acest prospect sau cateva comprimate cu dumneavoastra pentru ca medicul sa stie ce ati luat.

Daca uitati sa luati Aspenter

Nu va ingrijorati daca uitati sa luati o doza de Aspenter. Luati doza urmatoare imediat ce va amintiti si continuati apoi, ca de obicei. Nu luati o doza dubla pentru a compensa comprimatul uitat.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Aspenter poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactiile adverse sunt clasificate in functie de severitate si frecventa, astfel:

Foarte frecvente: apar la mai mult de 1 din 10 pacienti

Frecvente: apar la mai mult de 1 din 100 pacienti, dar la mai putin de 1 din 10 pacienti

Mai putin frecvente: apar la mai mult de 1 din 1000 pacienti, dar la mai putin de 1 din 100 pacienti

Rare: apar  la  mai  mult  de  1  din  10000  pacienti,  dar la mai putin de 1 din 1000pacienti

Foarte rare: apar la mai putin de 1 din 10000 pacienti, incluzand cazuri izolate.

Tulburari hematologice si limfatice

Rare: prelungirea timpului de sangerare, trombocitopenie (prezenta unui numar relativ scazut de trombocite in sange).

Tulburari ale sistemului imunitar

Rare: reactii de hipersensibilitate, cum sunt: scurtarea respiratiei si reactii cutanate.

Tulburari acustice si vestibulare

Rare: utilizarea de doze mari poate determina vertij si zgomote in urechi.

Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale

Rare: declansarea crizelor de astm bronsic.

Tulburari gastro-intestinale

Rare: greata, varsaturi, hemoragii gastro-intestinale oculte, care, in cazuri rare, pot determina deficit de fier in organism; utilizarea de doze mari poate determina ulcere gastro-intestinale cu hemoragii grave

(varsaturi cu sange rosu deschis sau cu aspect de „zat de cafea”, scaun de culoare neagra).

Tulburari hepatobiliare

Foarte rare: utilizarea de doze mari timp indelungat poate determina afectarea ficatului.

Tulburari renale si ale cailor urinare

Rare: utilizarea de doze mari timp indelungat poate determina afectarea rinichilor.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

5. CUM SE PASTREAZA ASPENTER

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Nu utilizati Aspenter dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMATII SUPLIMENTARE

Ce contine Aspenter

Substanta activa este acidul acetilsalicilic. Un comprimat filmat gastrorezistent contine 75 mg acid acetilsalicilic.

Celelalte componente sunt:

nucleu - celuloza microcristalina (tip PH 112), amidon pregelatinizat, acid stearic, dioxid de siliciu coloidal anhidru;

film - talc, copolimer al acidului metacrilic cu acrilat de etil, trietilcitrat, emulsie de simeticona

Cum arata Aspenter si continutul ambalajului

Aspenter se prezinta sub forma de comprimate filmate gastrorezistente rotunde, biconvexe, de culoare alba. Este ambalat in cutii cu 3, respectiv 5 blistere a cate 10 comprimate filmate gastrorezistente.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si producatorul

S.C. Terapia S.A.

Str. Fabricii Nr. 124, Cluj Napoca, judetul Cluj, Romania

Acest prospect a fost aprobat in Iulie, 2010

Inapoi la prospecte