Pramistar 600 mg x 20 compr. film.

Prospect Pramistar 600 mg x 20 compr. film.

Mergeti la produs

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa utilizati acest medicament.

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi simptome cu ale dumneavoastra.

Daca vreuna dintre reactiile adverse se agraveaza sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

In acest prospect gasiti:

  1. Ce este Pramistar si pentru ce se utilizeaza
  2. Inainte sa utilizati Pramistar
  3. Cum sa utilizati Pramistar
  4. Reactii adverse posibile
  5. Cum se pastreaza Pramistar
  6. INFORMATII suplimentare

 

1. CE ESTE PRAMISTAR SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Pramistar se utilizeaza pentru tratamentul tulburarilor de memorie si de concentrare datorate degradarii celulelor creierului din cauza unor afectiuni ale vaselor de sange care alimenteaza creierul si care apar mai ales la varstnici. Substanta activa din Pramistar este pramiracetamul, care imbunatateste memoria si capacitatile de invatare.

2. INAINTE SA UTILIZATI PRAMISTAR

Nu utilizati Pramistar

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la pramiracetam sau la oricare dintre celelalte componente ale Pramistar;
  • daca aveti o afectarea severa a functiei rinichiului
  • daca aveti de o afectiune a ficatului
  • daca sunteti insarcinata sau alaptati

 

Aveti grija deosebita cand utilizati Pramistar

  • daca aveti o afectare a rinichiului (disfunctie renala) usoara sau moderata;
  • daca luati medicamente care previn formarea de cheaguri de sange cum este aspirina sau anticoagulante cum este warfarina;
  • daca aveti orice tulburare de coagulare a sangelui.

 

In aceste cazuri, Pramistar trebuie utilizat cu prudenta.

Copii si adolescenti

Nu utilizati Pramistar daca aveti varsta sub 18 ani.

Utilizarea altor medicamente

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Exista unele medicamente care nu trebuie luate impreuna si altele la care este posibil sa fie necesara modificarea dozelor in cazul in care sunt administrate impreuna.

Nu se cunosc interactiuni intre Pramistar si alte medicamente, si anume cu digoxina (prescrisa la pacientii cu afectiuni ale inimii), xantinele (de exemplu teofilina), anticoagulante (de exemplu warfarina) si inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (de exemplu captoprilul).

Daca nu sunteti sigur in legatura cu utilizarea altor medicamente impreuna cu Pramistar, discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul.

Sarcina si alaptarea

Nu utilizati Pramistar in timpul sarcinii sau al alaptarii.

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament:

  • informati-l pe medicul dumneavoastra daca sunteti gravida sau daca planuiti sa ramaneti gravida, deoarece este posibil ca Pramistar sa nu fie indicat pentru dumneavoastra.
  • nu trebuie sa luati Pramistar daca alaptati. Adresati-va medicului dumneavoastra.

 

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Nu au fost efectuate studii privind capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje. Totusi, au fost raportate ca posibile efecte ale Pramistar ameteli, agitatie, tremuraturi si stare de confuzie. Daca prezentati vreuna dintre aceste semne, nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje. Adresati-va medicului dumneavoastra.

3. CUM SA UTILIZATI PRAMISTAR

Utilizati intotdeauna Pramistar exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Medicul dumneavoastra va va spune cate comprimate sa luati pe zi si cat timp.

Doza recomandata este in general de 1 comprimat (600 mg) la 12 ore, fara a depasi 2 comprimate (1200 mg) pe zi.

Aparitia unui efect semnificativ clinic este de asteptat doar dupa 4 – 8 saptamani de tratament. La pacientii varstnici nu este necesara ajustarea dozei.

Daca  aveti  afectare  a  rinichilor  (disfunctie  renala)  usoara  sau  moderata,  discutati  cu  medicul dumneavoastra inainte sa luati acest medicament.

Daca ati utilizat mai mult Pramistar decat trebuie

Daca  ati  luat  mai  mult  decat  trebuie  din  acest  medicament,  informati-l  imediat  pe  medicul dumneavoastra sau pe farmacist sau mergeti la camera de garda a celui mai apropiat spital. Va rugam sa luati ambalajul acestui medicament sau acest prospect cu dumneavoastra.

Daca ati uitat sa utilizati Pramistar

Daca ati uitat sa luati o doza de Pramistar, luati-o imediat ce va amintiti, cu exceptia cazului in care este deja momentul pentru doza urmatoare. In acest caz, luati doza obisnuita la momentul potrivit (vezi pct. 3 “Cum sa utilizati Pramistar”).

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Pramistar poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Frecventa posibilelor reactii adverse prezentate mai jos este definita utilizand urmatoarea conventie:

  • foarte frecvente (afecteaza mai mult de 1 utilizator din 10)
  • frecvente (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 100)
  • mai putin frecvente (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 1000)
  • rare (afecteaza 1 pana la 10 utilizatori din 10000)
  • foarte rare (afecteaza mai putin de 1 utilizator din 10000)
  • cu frecventa necunoscuta (frecventa care nu poate fi estimata din datele disponibile).

 

Pramistar este in mod normal bine tolerat. In studiile clinice au fost raportate urmatoarele reactii adverse:

Frecvente: ameteli, agitatie, insomnie, greata, dureri in partea superioara a abdomenului;

Mai putin frecvente: uscaciunea gurii, tulburari ale digestiei (dispepsie), scaderea apetitului, tremuraturi, stare de confuzie;

Rare: tulburare a dispozitiei predominant depresiva, crampe musculare, emisie voluntara si repetata de materii fecale in afara locurilor rezervate acestui scop (encoprezis) sau pierdere involuntara de urina (enurezis).

Daca vreuna dintre reactiile adverse se agraveaza sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

5. CUM SE PASTREAZA PRAMISTAR

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Nu utilizati Pramistar dupa data de expirare inscrisa pe cutie si pe blister. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMATII SUPLIMENTARE

Ce contine Pramistar

Substanta activa este pramiracetam (600 mg) corespunzand la 818,4 mg de sulfat de pramiracetam

Celelalte  componente  sunt:  nucleu-  celuloza  microcristalina,  dioxid  de  siliciu  precipitat, crospovidona, stearat de calciu; film:- hidroxipropilceluloza, dioxid de titan, hipromeloza, macrogol 3350, macrogol 400.

Cum arata Pramistar si continutul ambalajului

Comprimate eliptice, albe, cu sant de marcare pe ambele fete.

Cutie cu 2 blistere din PA-Al-PVC / Al a cate 10 comprimate filmate

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

F.I.R.M.A. S.p.a.

FabricantulCOSMO S.p.a.

Acest prospect a fost aprobat in Decembrie 2011

Inapoi la prospecte Mergeti la produs