Compozitie
Papaverina 50 mg
Un comprimat contine clorhidrat de papaverina 50 mg si excipienti: lactoza, amidon de porumb, povidona K 30, stearat de magneziu, talc.
Papaverina 100 mg
Un comprimat contine clorhidrat de papaverina 100 mg si excipienti: lactoza, amidon de porumb, povidona K 30, stearat de magneziu, talc.
Grupa farmacoterapeutica: medicamente pentru tratamentul tulburarilor functionale intestinale; papaverina si derivati.
Indicatii terapeutice
Afectiuni insotite de spasm al musculaturii netede intestinale, biliare si ureterale; dismenoree. Tulburari circulatorii cerebrale si periferice.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la clorhidratul de papaverina sau la oricare dintre excipienti. Bloc atrio-ventricular.
Hipertensiune intracraniana.
Precautii
Multe deprimante selective (printre care si clorhidratul de papaverina) pot induce dependenta in cazul abuzului medicamentos.
Deoarece contine lactoza, pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.
Interactiuni
Asocieri contraindicate cu sulfamide si cu levodopa.
Nu se asociaza cu medicamente stimulante β-adrenergice (risc crescut de aritmii). Papaverina poate creste efectul hipotensiv al medicamentelor antihipertensive.
Efectele papaverinei sunt accentuate de anestezice generale, analgezice, sedative, tranchilizante si diminuante de fumat.
Atentionari speciale
Se recomanda prudenta in cazul pacientilor cu tahicardie, glaucom, adenom de prostata si in cazul varstnicilor predispusi la constipatie cronica.
Nu au fost stabilite siguranta si eficacitatea administrarii la copii.
Sarcina si alaptarea
Deoarece nu exista date clinice concludente, papaverina nu trebuie utilizata in timpul sarcinii si alaptarii.
Clorhidratul de papaverina se excreta in laptele matern.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Conducatorii de vehicule si cei care folosesc utilaje trebuie avertizati asupra posibilitatii aparitiei somnolentei si a vertijului.
Doze si mod de administrare
Doza uzuala recomandata la adult este de 100 mg clorhidrat de papaverina de 2 - 4 ori pe zi.
Reactii adverse
In timpul tratamentului cu papaverina pot sa apara urmatoarele reactii adverse:
-
tahicardie, congestia fetei, hipotensiune arteriala, somnolenta, vertij, transpiratii, constipatie;
-
rareori, in cazul tratamentului prelungit, pot creste tranzitor transaminazele, bilirubinemia si fosfataza alcalina.
Supradozaj
In caz de supradozaj pot sa apara: hipotensiune arteriala, deprimare cardio-respiratorie, convulsii si somnolenta. Se recomanda intreruperea administrarii clorhidratului de papaverina, instituirea unui tratament simptomatic si de sustinere a functiilor vitale.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.
Ambalaj
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate. Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate.
Producator
S.C. Arena Group S.A.
B-dul. Dunarii Nr. 54, Comuna Voluntari, Jud. Ilfov, Romania
Detinatorul Autorizatiei de punere pe piata
S.C. Arena Group S.A.
Str. Stefan Mihaileanu Nr. 31, sector 2, Bucuresti, Romania
Data ultimei verificari a prospectului
Octombrie 2006