Ototis picaturi auriculare, 3mg/0.5ml/ml

Prospect Ototis picaturi auriculare, 3mg/0.5ml/ml

Mergeti la produs

Ototis 3 mg/0,5 mg/ml picaturi auriculare solutie

Ciprofloxacina/fluocinolon acetonid

 

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, deoarece el contine INFORMATII importante pentru dumneavoastra.

Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa utilizati Ototis cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate.

  •  Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
  •  Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe INFORMATII sau sfaturi.
  • Trebuie sa va prezentati la medic daca simptomele dumneavoastra se inrautatesc sau nu se imbunatatesc dupa 7 zile de tratament
  •  Daca vreuna dintre reactiile adverse devine gravǎ sau daca observati orice reactie adversǎ nementionatǎ in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.  

In acest prospect gasiti:

1. Ce este Ototis si pentru ce se utilizeaza

2. Inainte sa utilizati Ototis

3. Cum sa utilizati Ototis

4. Reactii adverse posibile

5. Cum se pastreaza Ototis

6. INFORMATII suplimentare  

1. CE ESTE OTOTIS SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA 

OTOTIS se utilizeaza in tratamentul otitelor externe acute si cronice de origine bacteriana, cu timpan intact, la adulti si copii; in particular eczema infectata a conductului auditiv extern.   

2. INAINTE SA UTILIZATI OTOTIS 

Nu utilizati Ototis 

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la ciprofloxacina, fluocinolon acetonid sau la oricare dintre celelalte componente ale Ototis.
  • daca pacientul este un sugar 
  • aveti membrana timpanica perforata. 

Spuneti medicului sau farmacistului daca aveti sau ati avut una dintre afectiunile mai sus mentionate.  

Aveti grija deosebita cand utilizati Ototis Daca simptomele nu se remit dupa 7 zile de tratament cu OTOTIS, se recomanda reconsiderarea diagnosticului si tratamentului. Daca apar fenomene de iritatie locala, tratamentul trebuie intrerupt. 

Utilizarea altor medicamente

OTOTIS poate fi administrat si in cazul in care folositi alte medicamente. 

Utilizarea Ototis impreuna cu alimente si bauturi

Nu exista atentionari sau restrictii in cazul administrarii medicamentului cu alimente sau bauturi.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament. 

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

OTOTIS administrat conform recomandarilor, are o influenta neglijabila asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.  

INFORMATII importante privind unele componente ale Ototis

OTOTIS contine clorura de benzalconiu, un excipient cu actiune iritanta, care poate provoca reactii adverse cutanate.

OTOTIS contine propilenglicol, un excipient care poate provoca iritatie cutanata.  

3. CUM SA UTILIZATI OTOTIS 

Utilizati intotdeauna OTOTIS exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur. Un ml solutie contine ciprofloxacina 3 mg (sub forma de clorhidrat de ciprofloxacina 3,33 mg), fluocinolon acetonid 0,5 mg. Un ml solutie contine 30 picaturi. 

Produsul este destinat exclusiv utilizarii pe cale auriculara, la adulti si copii. Instilatii in urechea afectata: - cate 3 picaturi de 2 ori/zi timp de 7 zile in otitele externe acute; 

  • pentru formele cronice, cu antibiograma de sensibilitate la ciprofloxacina, tratamentul se prelungeste pana la 21 zile.

Pentru a evita contactul dezagreabil al solutiei reci cu urechea, se incalzeste flaconul intre maini inainte de utilizare. Se apleaca lateral capul, se instileaza 3 picaturi si se mentine capul aplecat cateva minute. 

Daca ati utilizat mai mult Ototis decat trebuie

In caz de supradozaj se impune tratament simptomatic. 

Daca ati uitat sa utilizati Ototis 

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. 

Daca incetati sa utilizati Ototis

Nu se indica aceasta.  

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.  

4. REACTII ADVERSE POSIBILE 

Ca toate medicamentele, Ototis poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele. Reactiile adverse sunt clasificate dupa urmatoarele frecvente: 

Foarte frecvente: 

care afecteaza mai mult de 1 din 10 pacienti

Frecvente: 

care afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti 

Mai putin frecvente: 

care afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti 

Rare: 

care afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti 

Foarte rare: 

afecteaza mai putin de 1 din 10000 pacienti 

Cu frecventa necunoscut a

care nu poate fi estimata din datele disponibile 

 

Reactiile adverse posibile depind de dozele si modul de administrare. 

Administrarea OTOTIS in cazul in care membrana timpanica este perforata, poate determina ototoxicitate. 

Frecvente: prurit la locul de aplicare, arsuri la nivelul canalului auditiv. 

Mai putin frecvente: congestii ale urechii, durere si eritem la nivelul urechii, perforatii ale timpanului, otita micotica, otita furunculoasa externa/acutizarea otitei furunculoase externe, suprainfectii ale urechii, infectii micotice cutanate la nivelul urechii.

Foarte rare: dermatita fungica, eruptii cutanate, urticarie 

Rare: disconfort la nivelul urechii, scaderea auzului, migrena, cefalee 

Daca vreuna dintre reactiile adverse se agraveazǎ sau daca observati orice reactie adversǎ nementionatǎ in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.  

5. CUM SE PASTREAZA OTOTIS 

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor. Nu utilizati Ototis dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa Expira. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective. 

A se utiliza in maxim 28 zile dupa prima deschidere a flaconului

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original 

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.  

6. INFORMATII SUPLIMENTARE 

Ce contine Ototis

  • Substantele active sunt: ciprofloxacina, fluocinolon acetonid.

Un ml solutie contine ciprofloxacina 3 mg (sub forma de clorhidrat de ciprofloxacina 3,33 mg), fluocinolon acetonid 0,5 mg.

  • Celelalte componente sunt: propilenglicol, clorura de benzalconiu, apa purificata  

Cum arata Ototis si continutul ambalajului

Ototis se prezinta sub forma de lichid limpede, incolor si inodor. Cutie cu un flacon din polietilena de culoare alba cu capacitatea de 10 ml inchis cu capac din polietilena de inalta densitate.  

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul 

SC TIS Farmaceutic SA Str. Industriilor nr. 16, Sector 3, Bucuresti, Romania 

Acest prospect a fost aprobat in

Decembrie 2011.

Inapoi la prospecte Mergeti la produs