Mezym Forte 20000 250mg x 20cpr.film.gastrorez.

Prospect Mezym Forte 20000 250mg x 20cpr.film.gastrorez.

Mergeti la produs

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, deoarece el contine INFORMATII importante pentru dumneavoastra. Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa utilizati MEZYM FORTE 20000 cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate.

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe INFORMATII sau sfaturi.

Trebuie sa va prezentati la medic daca simptomele dumneavoastra se inrautatesc sau nu se imbunatatesc dupa 7-14 zile.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

In acest prospect gasiti:

  1. Ce este MEZYM FORTE 20000 si pentru ce se utilizeaza
  2. Inainte sa luati MEZYM FORTE 20000
  3. Cum sa luati MEZYM FORTE 20000
  4. Reactii adverse posibile
  5. Cum se pastreaza MEZYM FORTE 20000
  6. INFORMATII suplimentare

 

1. CE ESTE MEZYM FORTE 20000 SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Mezym forte 20000 contine enzime digestive din pancreas (enzime pancreatice).

Mezym forte 20000 se foloseste in substitutia enzimelor digestive din tulburarile de digestie si absorbtie a alimentelor cauzate de insuficienta producere a enzimelor digestive de catre pancreas.

Aceasta se poate asocia cu:

  • Inflamatia cronica a pancreasului (pancreatita cronica) care nu este acutizata;
  • Fibroza chistica;
  • Ingustarea canalului pancreatic cauzat de tumori sau calculi biliari;
  • Operatii de pancreas;
  • Operatii anterioare ale stomacului sau intestinului;
  • Tranzitul intestinal accelerat cauzat de stari de nervozitate sau de boli intestinale infectioase;
  • Deficiente digestive cu pierderea poftei de mancare, eructatii, regurgitari si diaree (dispepsie);
  • Consumul unor legume greu digerabile, alimente grase sau cu care nu sunteti obisnuit;
  • Tulburari ale sistemului hepatic/vezicii biliare;
  • Boala celiaca (o afectiune autoimuna a intestinului subtire);
  • Boala inflamatorie a intestinului (in special, boala Crohn)
  • Diabetul zaharat;
  • Sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA);
  • Sindromului chwachman (o boala mostenita care afecteaza, printre altele, pancreasul);
  • Sindromul Sjögren (o boala autoimuna care afecteaza, printre altele pancreasul).

 

2. INAINTE SA LUATI MEZYM FORTE 20000

Nu utilizati Mezym forte 20000

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la enzimele pancreatice de origine porcina sau la oricare dintre componente;
  • daca aveti pancreatita acuta si acutizari ale pancreatitei cronice in stadiul cel mai avansat al bolii. Totusi daca pancreatita acuta sau cronica dar agravata, da semne ca se amelioreaza, medicul dumneavoastra poate decide sa va prescrie ocazional Mezym forte 20000.

 

Aveti grija deosebita cand utilizati Mezym forte 20000

Daca aveti fibroza chistica, medicul va va instrui sa fiti atent(a) la orice simptom care ar putea fi cauzat de blocarea intestinului (ocluzia intestinala). Daca observati un astfel de simptom, trebuie sa nu mai luati Mezym forte 20000 si sa contactati medicul imediat.

Evitati sa mestecati comprimatele de Mezym forte 20000, intrucat ele contin enzime active ce pot rani mucoasa gurii. Aveti asadar grija sa inghititi intregi comprimatele de Mezym forte 20000.

Folosirea altor medicamente

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Absorbtia acidului folic (o vitamina esentiala) din suplimente cu acid folic sau din alimente poate fi diminuata de pulberea pancreatica (substanta activa din Mezym forte 20000). Medicul ar putea sa va prescrie acid folic suplimentar.

Medicamentele care scad zaharul din sange (antidiabetice orale) care contin substanta activa acarboza sau miglitol ar putea sa fie mai putin eficace daca utilizati in acelasi timp Mezym forte 20000.

Sarcina si alaptarea

Puteti utiliza Mezym forte 20000 in timpul sarcinii si alaptarii dupa ce ati consultat medicul.

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Nu sunt necesare precautii speciale.

INFORMATII importante privind unele componente din Mezym forte 20000

Mezym forte 20000 contine lactoza. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

3. CUM SA LUATI MEZYM FORTE 20000

Luati intotdeauna Mezym forte 20000 exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doze

Daca nu exista o alta recomandare doza uzuala este de: 1 -2 comprimate comprimate gastrorezistente Mezym forte 20000 administrate in timpul meselor (echivalentul a 20000 - 40000 unitati de lipaza la o masa).

Poate fi nevoie de doze mai mari decat cea de mai sus, pentru ca ele trebuie stabilite in functie de severitatea afectiunii dumneavoastra digestive (insuficienta pancreatica exocrina). Medicul dumneavoastra ar putea asadar sa va creasca doza pentru a va ameliora simptomele (de exemplu sa normalizeze frecventa sau consistenta scaunelor sau sa amelioreze durerile abdominale) si pentru a mentine o greutate corporala normala.

Doza zilnica maxima este in functie de greutatea corporala. Nu trebuie depasita doza de 15000–20000 unitati de lipaza pe fiecare kilogram de masa corporala. Doza la copii este indicata de catre medic.

Modul de administrare

Comprimatele de Mezym forte 20000 trebuie inghitite intregi cu lichid suficient (apa sau suc), in timpul meselor (vezi pct. 2).

Durata tratamentului

Durata utilizarii Mezym forte 20000 depinde de evolutia afectiunii si este stabilita de medicul dumneavoastra.

Adresati-va unui medic daca in 7 – 14 zile, simptomele nu vi se amelioreaza sau se agraveaza. Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului daca vi se pare ca efectul Mezym forte 20000 este prea puternic sau prea slab.

Daca ati utilizat mai mult Mezym forte 20000 decat trebuie

Nu sunt asteptate efecte daunatoare daca luati mai mult Mezym forte 20000 decat trebuie. Totusi, trebuie sa luati cantitatea recomandata la momentul administrarii dozei urmatoare.

Daca ati uitat sa utilizati Mezym forte 20000

Nu utilizati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca incetati sa utilizati Mezym forte 20000

Daca incheiati tratamentul cu Mezym forte 20000 inainte de termen sau intrerupeti tratamentul este de asteptat ca efectul terapeutic sa nu apara sau starea de „digestie proasta” sa reapara. Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Mezym forte 20000 poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Atentie: Daca sunteti afectat(a) de oricare dintre urmatoarele reactii adverse, nu mai luati Mezym forte 20000 si mergeti la medic cat mai repede posibil.

Reactii adverse foarte rare (pot afecta mai putin de 1 pacient din 10000)

Stomac si aparat digestiv

La pacientii cu fibroza chistica, a fost descrisa ingustarea regiunilor inferioare ale intestinelor dupa administrarea de doze mari de pulbere pancreatica (substanta activa din Mezym forte 20000).

Au fost descrise diaree, disconfort gastric si greata dupa utilizarea pulberii pancreatice.

Sistem imun:

Reactii alergice, inclusiv eruptii pe piele, stranut, lacrimare excesiva si crize de astm bronsic (tulburari respiratorii), au fost descrise dupa utilizarea pulberii pancreatice.

Frecventa necunoscuta a reactiilor adverse (care nu poate fi estimata din datele disponibile):

Rinichi si sistem urinar:

La pacientii cu fibroza chistica, poate aparea o excretie crescuta de acid uric in urina, mai ales cand se utilizeaza doze mari de pulbere pancreatica. Daca aveti fibroza chistica, medicul dumneavoastra va va controla nivelul acidului uric din urina pentru a evita formarea de pietre de acid uric.

Daca vreuna dintre reactiile adverse se agraveaza sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului

5. CUM SE PASTREAZA MEZYM FORTE 20000

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati MEZYM FORTE 20000 dupa data de expirare inscrisa pe cutie si blister dupa "EXP". Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere.

Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMATII SUPLIMENTARE

Ce contine Mezym forte 20000

Substanta activa este pancreatina (pulbere de pancreas de porc) 250 mg cu o activitate minima: lipolitica 20000 U, amilolitica 12000 U si proteolitica 900 U.

Celelalte componente sunt: nucleu: lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, dioxid de siliciu coloidal anhidru, crospovidona, stearat de magneziu; film gastrorezistent: hipromeloza 5mPa·S, copolimer acid metacrilic:etilacrilat 1:1, 250000 suspensie 30%, trietilcitrat, dioxid de titan (E171), talc, simeticona emulsie(ca substanta uscata), macrogol 6000, croscarmeloza sodica 30mPa·S, polisorbat 80, aroma de vanilie (501 345 C), aroma de bergamot (501 356 T).

Cum arata Mezym forte 20000 si continutul ambalajului

Comprimate gastrorezistente de culoare alba pana la slab cenusie, cu fete usor biconvexe si suprafete lucioase.

Cutie cu 1 blister din Al-Al/PVC/PA a 10 comprimate gastrorezistente

Cutie cu 2 blistere din Al-Al/PVC/PA a cate 10 comprimate gastrorezistente Cutie cu 5 blistere din Al-Al/PVC/PA a cate 10 comprimate gastrorezistente Cutie cu 10 blistere din Al-Al/PVC/PA a cate 10 comprimate gastrorezistente Cutie cu 1 blister din Al-PVC/PVDC a 10 comprimate gastrorezistente

Cutie cu 2 blistere din Al-PVC/PVDC a cate 10 comprimate gastrorezistente

Cutie cu 5 blistere din Al-PVC/PVDC a cate 10 comprimate gastrorezistente

Cutie cu 10 blistere din Al-PVC/PVDC a cate 10 comprimate gastrorezistente

Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata BERLIN-CHEMIE AG (MENARINI GROUP) Glienicker Weg 125, D-12489 Berlin, Germania

Fabricantul

Berlin Chemie AG (Menarini Group), Glienicker Weg 125, D-12489 Berlin, Germania

Acest prospect fost aprobat in Noiembrie 2011.

Inapoi la prospecte Mergeti la produs