Meteospasmyl 60 mg / 300 mg x 64 caps. moi

Prospect Meteospasmyl 60 mg / 300 mg x 64 caps. moi

Prospect: Informatii pentru utilizator

METEOSPASMYL 60 mg/300mg, capsule moi

citrat de alverina/ simeticona

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati acest medicament, deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.

Luati intotdeauna acest medicament conform indicatiilor din acest prospect sau indicatiilor medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau recomandari.

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce gasiti in acest prospect:

  1. Ce este Meteospasmyl si pentru ce se utilizeaza
  2. Ce trebuie sa stiti inainte sa luati Meteospasmyl
  3. Cum sa luati Meteospasmyl
  4. Reactii adverse posibile
  5. Cum se pastreaza Meteospasmyl
  6. Continutul ambalajului si alte informatii

1. Ce este Meteospasmyl si pentru ce se utilizeaza

Meteospasmyl este un medicament pentru tulburari functionale intestinale. Meteospasmyl este indicat adultilor pentru: ameliorarea simptomatologiei gastro-intestinale, indusa de acumularea excesiva de gaze in intestin, de exemplu, flatulenta.

Simptomatologia determinata de acumularea de gaze in tractul gastro-intestinal poate fi un semn al tulburarilor functionale de la acest nivel, manifestandu-se ca presiune sau balonare, plenitudine, eructatie, miscari peristaltice intestinale si flatulenta.

2. Ce trebuie sa stiti inainte sa luati Meteospasmyl

Nu luati Meteospasmyl:

  • daca sunteti alergic la alverina, simeticona sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
  • daca ati avut deja o reactie adversa dupa utilizarea acestui medicament.

Atentionari si precautii

Inainte sa luati Meteospasmyl, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Daca simptomele persista sau se agraveaza sau in caz de constipatie prelungita, consultati medicul.

Meteospasmyl poate determina cresterea valorilor din sange ale enzimelor ficatului (vezi punctul 4). Medicul dumneavoastra poate decide efectuarea unor analize de sange in timpul tratamentului, pentru a verifica starea ficatului dumneavoastra. O crestere a valorilor acestor enzime il poate determina pe medicul dumneavoastra sa intrerupa tratamentul.

Meteospasmyl impreuna cu alte medicamente

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati, ati utilizat recent sau s-ar putea sa utilizati orice alte medicamente.

Meteospasmyl impreuna cu alimente, bauturi si alcool

Nu se cunosc interactiuni cu alimente si bauturi.

Sarcina, alaptarea si fertilitatea

Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati- va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.

Nu exista date disponibile de teratogeneza la animale. Din punct de vedere clinic, pana in prezent, nu a aparut nici o malformatie la fat. De asemenea, urmarirea gravidelor expuse la alverina este insuficienta pentru excluderea riscului.

In consecinta, pentru precautie, este preferabil sa nu se utilizeze alverina in timpul sarcinii.

In absenta datelor disponibile privind trecerea acestui medicament in laptele matern, acesta nu trebuie utilizat pe perioada sarcinii.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Este putin probabil ca Meteospasmyl sa aiba o influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje. Cu toate acestea, Meteospasmyl poate provoca ameteli, ceea ce poate influenta capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

3. Cum sa luati Meteospasmyl

Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza recomandata este de:

Adulti: o capsula de 2-3 ori pe zi, inainte de masa.

Daca ati luat mai mult Meteospasmyl decat trebuie

Au fost raportate cazuri de ameteli la administrarea unor doze superioare celor recomandate. Adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Daca uitati sa luati Meteospasmyl

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

4. Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Daca manifestati oricare dintre reactiile adverse grave de mai jos, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau farmacistului:

  • semne ale unei reactii alergice severe, in special umflarea fetei, buzelor, gurii, limbii si/sau gatului, care poate provoca dificultati de respiratie sau de inghitire, eruptii cutanate, mancarimi, ameteli severe cu accelerarea batailor inimii si transpiratie abundenta (reactie alergica severa considerata foarte rara, care poate afecta pana la 1 persoana din 10 000).
  • semne ale unei afectiuni a ficatului. Simptomele pot include ingalbenirea pielii si albului ochilor, culoare inchisa a urinei, pierderea apetitului, greata sau varsaturi (afectare a ficatului considerata foarte rara, care poate afecta pana la 1 persoana din 10 000).

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate cu o frecventa necunoscuta (datele disponibile nu permit evaluarea frecventei): eruptie cutanata, urticarie, mancarime, ameteli, dureri de cap, greata, cresterea valorilor din sange ale enzimelor ficatului (transaminaze, fosfataze alcaline) si a valorilor bilirubinei (vezi pct. 2).

Raportarea reactiilor adverse

Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul:

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1, Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259, Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro

Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

5. Cum se pastreaza Meteospasmyl

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor. Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.

Nu utilizati Meteospasmyl dupa data de expirare inscrisa pe cutie si blister dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Continutul ambalajului si alte informatii

Ce contine Meteospasmyl

  • Substantele active sunt: citratul de alverina si simeticona. Fiecare capsula moale contine citrat de alverina
  • 60 mg si simeticona 300 mg.
  • Celelalte componente sunt: gelatina, glicerol, dioxid de titan (E171), apa purificata.

Cum arata Meteospasmyl si continutul ambalajului

Meteospasmyl se prezinta sub forma de capsule moi de culoare alb opaca pana la galbuie, care contin o suspensie densa de culoare alba.

Este disponibil in cutii cu trei blistere din PVC/Al a cate 10 capsule moi sau in cutii cu 4 blistere din PVC/Al a cate 16 capsule moi.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul

Laboratoires MAYOLY SPINDLER

6 Avenue de l'Europe – BP 51, 78401 Chatou Cedex, Franta

Acest prospect a fost revizuit in Februarie, 2023.

Inapoi la prospecte