Prospect: Informatii pentru utilizator
-
Insuman Comb 25 SoloStar 100 UI/ml suspensie injectabila in stilou injector (pen) preumplut
-
Insulina umana
Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, inclusiv Instructiunile de utilizare a Insuman Comb 25 SoloStar, stilou injector (pen) preumplut, inainte de a incepe sa utilizati acest medicament deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi semne de boala ca dumneavoastra.
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce gasiti in acest prospect:
1. Ce este Insuman Comb 25 si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Insuman Comb 25
3. Cum sa utilizati Insuman Comb 25
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Insuman Comb 25
6. Continutul ambalajului si alte informatii
1. Ce este Insuman Comb 25 si pentru ce se utilizeaza
Insuman Comb 25 contine ca substanta activa insulina umana, care este produsa printr-un proces biotehnologic si este identica cu insulina din corpul uman.
Insuman Comb 25 este un preparat de insulina cu actiune de lunga durata si debut progresiv. Este disponibil in cartuse fixate ireversibil intr-un stilou injector (pen) jetabil, SoloStar.
Insuman Comb 25 este utilizat pentru a reduce valoarea crescuta a zaharului din sange (glicemiei) la pacientii cu diabet zaharat, care necesita tratament cu insulina. Diabetul zaharat este o boala in care organismul dumneavoastra nu produce suficienta insulina pentru mentinerea valorii normale a glicemiei.
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Insuman Comb 25
Nu utilizati Insuman Comb 25
Daca sunteti alergic la insulina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Atentionari si precautii
Insuman Comb 25 in stilouri injectoare (pen-uri) preumplute este indicat doar pentru injectii administrate imediat sub piele (vezi si pct. 3). Discutati cu medicul dumneavoastra daca trebuie sa va injectati insulina prin alta metoda.
Inainte sa utilizati Insuman Comb 25, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.
Respectati cu strictete instructiunile privind doza, monitorizarea (analize de sange si urina), dieta, activitatea fizica (munca fizica si exercitiile fizice) si tehnica de injectare, asa cum ati discutat cu medicul dumneavoastra.
Daca sunteti alergic la acest medicament sau la insuline animale, adresati-va medicului dumneavoastra.
Grupe speciale de pacienti
Daca aveti probleme cu ficatul sau rinichii sau daca sunteti in varsta, discutati cu medicul dumneavoastra, deoarece este posibil sa aveti nevoie de o doza mai mica.
Modificari ale pielii la locul injectarii
Locurile de injectare trebuie alternate pentru a preveni modificari ale pielii, cum ar fi aparitia de noduli sub piele. Este posibil ca insulina sa nu dea rezultate foarte bune daca este injectata intr-o zona cu noduli (vezi „Cum sa utilizati Insuman Comb 25”). Daca in prezent va faceti injectia intr-o zona cu noduli, adresati-va medicului inainte de a incepe sa va injectati intr-o zona diferita. Medicul dumneavoastra va poate spune sa va luati mai des glicemia si sa va ajustati doza de insulina sau de medicament antidiabetic.
Calatorii
Inainte de a pleca intr-o calatorie, cereti sfatul medicului dumneavoastra. Ar putea fi necesar sa discutati despre:
-
disponibilitatea insulinei utilizate de dumneavoastra in tara pe care o veti vizita,
-
cum se pot procura insulina, acele etc,
-
pastrarea corecta a insulinei in timpul calatoriei,
-
orarul meselor si al administrarii insulinei in timpul calatoriei,
-
efectele posibile ale schimbarilor de fus orar,
-
noi riscuri pentru sanatate, posibile in tarile pe care le veti vizita,
-
ce trebuie sa faceti in situatii de urgenta, cand nu va simtiti bine sau cand va imbolnaviti.
Boli si traumatisme
In urmatoarele situatii, tratamentul diabetului dumneavoastra zaharat poate necesita atentie suplimentara:
-
Daca sunteti bolnav sau ati suferit un traumatism major, valoarea glicemiei dumneavoastra poate sa creasca (hiperglicemie).
-
Daca nu mancati suficient, valoarea glicemiei dumneavoastra poate sa scada prea mult (hipoglicemie).
In majoritatea cazurilor, veti avea nevoie de medic. Asigurati-va ca puteti contacta medicul in timp util.
Daca aveti diabet zaharat de tip 1 (diabet zaharat insulino-dependent), nu intrerupeti insulina si continuati sa va asigurati un aport adecvat de glucide. Spuneti intotdeauna celor care se ocupa de dumneavoastra sau celor care va trateaza ca aveti nevoie de insulina.
Unii pacienti cu diabet zaharat de tip 2 diagnosticat cu mult timp inainte si boala de inima sau care auavut accident vascular cerebral, care au fost tratati cu pioglitazona si insulina au dezvoltat insuficienta cardiaca. Informati medicul dumneavoastra cat mai curand posibil daca prezentati semne de insuficienta cardiaca, cum sunt senzatie neobisnuita de lipsa de aer sau crestere rapida in greutate sau umflaturi localizate (edeme).
Insuman Comb 25 impreuna cu alte medicamente
Anumite medicamente determina modificari ale valorii glicemiei (scaderea sau cresterea acesteia sau ambele, in functie de situatie). In fiecare caz, poate fi necesara ajustarea dozei de insulina pentru a evita valorile glicemiei, care fie sunt prea scazute, fie sunt prea crescute.
Aveti grija atunci cand incepeti sau cand incetati sa utilizati un alt medicament. Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente. Inainte de a incepe sa utilizati un medicament, intrebati-l pe medicul
dumneavoastra daca acesta poate influenta glicemia si, daca este necesar, ce masuri trebuie sa luati.
Medicamentele care pot sa scada valoarea glicemiei (hipoglicemie) includ:
-
toate celelalte medicamente folosite pentru a trata diabetul zaharat,
-
inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA, folositi pentru a trata anumite afectiuni cardiace sau tensiunea arteriala mare),
-
disopiramida (folosita pentru a trata anumite afectiuni cardiace),
-
fluoxetina (folosita pentru a trata depresia),
-
fibratii (folositi pentru scaderea valorilor mari ale grasimilor din sange),
-
inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO, folositi pentru a trata depresia),
-
pentoxifilina, propoxifenul, salicilatii (cum este acidul acetilsalicilic, folosit pentru ameliorarea durerii si scaderea febrei),
-
sulfonamidele antibacteriene.
Medicamentele care pot sa creasca valoarea glicemiei (hiperglicemie) includ:
-
glucocorticoizi (cum este „cortizonul”, folosit pentru a trata inflamatia),
-
danazol (medicament care actioneaza asupra ovulatiei),
-
diazoxid (folosit pentru a trata tensiunea arteriala mare),
-
diuretice (folosite pentru a trata tensiunea arteriala mare sau acumularea excesiva de lichide),
-
glucagon (hormon pancreatic folosit pentru a trata hipoglicemia severa),
-
izoniazida (folosita pentru a trata tuberculoza),
-
estrogeni si progestogeni (cum sunt in contraceptivele orale, folosite pentru evitarea sarcinii),
-
derivati fenotiazinici (folositi pentru a trata afectiuni psihice),
-
somatropina (hormon de crestere),
-
medicamente simpatomimetice (cum sunt epinefrina [adrenalina], salbutamolul, terbutalina folosite pentru a trata astmul bronsic),
-
hormoni tiroidieni (folositi pentru a trata afectiuni ale glandei tiroide),
-
inhibitori de proteaza (folositi pentru a trata HIV),
-
medicamente antipsihotice atipice (cum sunt olanzapina si clozapina).
Valoarea glicemiei poate fie sa creasca, fie sa scada daca utilizati:
-
blocante beta-adrenergice (folosite pentru a trata tensiunea arteriala mare),
-
clonidina (folosita pentru a trata tensiunea arteriala mare),
-
saruri de litiu (folosite pentru a trata afectiuni psihice).
Pentamidina (folosita pentru a trata unele infectii determinate de paraziti) poate sa determine hipoglicemie, care poate fi urmata uneori de hiperglicemie.
Blocantele beta-adrenergice ca si alte medicamente simpatolitice (cum sunt clonidina, guanetidina si rezerpina) pot diminua sau suprima primele simptome de avertizare care va ajuta sa recunoasteti hipoglicemia.
Daca nu sunteti sigur ca utilizati unul dintre aceste medicamente, intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul.
Insuman Comb 25 impreuna cu alcool etilic
Valorile glicemiei dumneavoastra pot fie sa creasca, fie sa scada in cazul in care consumati bauturi alcoolice.
Sarcina si alaptarea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
Informati medicul dumneavoastra daca v-ati planificat sa ramaneti gravida sau daca sunteti gravida.
Poate fi necesara modificarea dozei de insulina in timpul sarcinii si dupa nastere. Controlul deosebit de atent al diabetului dumneavoastra zaharat si prevenirea hipoglicemiei sunt importante pentru sanatatea copilului dumneavoastra. Cu toate acestea, nu exista experienta cu privire la utilizarea Insuman Comb 25 la femeile gravide.
Daca alaptati, cereti sfatul medicului dumneavoastra, deoarece poate fi necesara modificarea dozelor de insulina si a dietei.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Capacitatea dumneavoastra de concentrare sau de reactie poate fi diminuata daca:
-
aveti hipoglicemie (valori mici ale glicemiei),
-
aveti hiperglicemie (valori mari ale glicemiei),
-
aveti tulburari de vedere.
Aveti in vedere aceasta posibilitate in orice situatie care va poate pune pe dumneavoastra sau pe cei din jur in pericol (de exemplu conducerea unui vehicul sau folosirea de utilaje). Trebuie sa cereti sfatul medicului dumneavoastra daca puteti conduce vehicule in situatia in care:
-
aveti episoade frecvente de hipoglicemie,
-
primele simptome de avertizare care va ajuta sa recunoasteti hipoglicemia sunt reduse sau absente.
Informatii importante privind unele componente ale Insuman Comb 25
Acest medicament contine sodiu mai putin de 1 mmol (23 mg) pentru o doza, adica practic „nu contine sodiu”.
3. Cum sa utilizati Insuman Comb 25
Doza
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur. In functie de stilul dumneavoastra de viata si de rezultatele testelor privind cantitatea zaharului
(glucoza) din sange, medicul dumneavoastra:
-
va decide ce doza zilnica de Insuman Comb 25 va este necesara,
-
va va spune cand sa va verificati valoarea glicemiei si daca sunt necesare si teste urinare,
-
va va spune cand este necesar sa va injectati o doza mai mare sau mai mica de Insuman Comb 25.
Valoarea glicemiei poate fi influentata de multi factori. Trebuie sa cunoasteti acesti factori astfel incat sa puteti sa reactionati corespunzator la modificarile glicemiei si sa preveniti scaderea sau cresterea excesiva a acesteia. Pentru mai multe informatii, vezi textul din chenarul de la sfarsitul acestui prospect.
Frecventa de administrare
Insuman Comb 25 se injecteaza sub piele, cu 30 pana la 45 de minute inainte de masa.
Mod de administrare
Insuman Comb 25 este un fluid (suspensie) pentru injectii sub piele. NU injectati Insuman Comb 25 in vena (vas de sange).
SoloStar elibereaza insulina in doze de la 1 pana la 80 de unitati in trepte de cate o unitate. Fiecare stilou injector (pen) contine doze multiple. Medicul dumneavoastra va va arata in care regiune a pielii trebuie sa va injectati insulina. La fiecare injectare, schimbati locul de administrare din cadrul regiunii cutanate respective.
Cum sa utilizati SoloStar
SoloStar este un stilou injector (pen) preumplut jetabil, care contine insulina umana. Insuman Comb 25 in stilouri injectoare (pen-uri) preumplute este indicat doar pentru injectii administrate imediat sub piele. Discutati cu medicul dumneavoastra daca trebuie sa va injectati insulina prin alta metoda.
Cititi cu atentie „SoloStar Instructiuni de utilizare” incluse in acest prospect. Trebuie sa utilizati stiloul injector (pen-ul) asa cum este descris in aceste Instructiuni de utilizare.
Inainte de fiecare utilizare trebuie atasat un ac pentru injectie nou. Utilizati numai ace compatibile pentru utilizare impreuna cu SoloStar.
Inainte de fiecare injectare trebuie efectuat un test de siguranta.
Omogenizati bine insulina si verificati-o inainte de prima utilizare. Mai tarziu, trebuie sa omogenizati bine insulina imediat inainte de fiecare injectare.
Omogenizarea se realizeaza cel mai bine prin miscarea usoara inainte-inapoi a stiloului injector (pen-ului) de cel putin 10 ori. Pentru facilitarea omogenizarii, in cartus exista trei sfere mici din metal.
Dupa omogenizare, suspensia trebuie sa aiba un aspect alb-laptos uniform. Suspensia nu trebuie utilizata daca ramane clara sau daca, de exemplu, formeaza agregate, in insulina apar flocoane, particule sau aspecte similare sau daca adera la peretii sau la baza cartusului din stiloul injector (pen).
In aceste situatii, se va utiliza un stilou injector (pen) nou, care contine o suspensie uniforma dupa omogenizare.
Utilizati intotdeauna un stilou injector (pen) nou daca observati inrautatirea neasteptata a controlului glicemiei dumneavoastra. In cazul in care credeti ca aveti o problema cu SoloStar, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.
Pentru a preveni eventuala transmitere a unor boli, fiecare stilou injector (pen) trebuie utilizat numai de catre un singur pacient.
Precautii speciale inainte de injectare
Asigurati-va ca nici alcoolul medicinal, nici alte dezinfectante sau alte substante nu vin in contact cu insulina.
Nu amestecati insulina cu niciun alt medicament. Insuman Comb 25 SoloStar in stilou injector (pen) preumplut nu este conceput sa permita amestecul in cartus cu o alta insulina.
Stilourile injectoare (pen-urile) goale nu trebuie reumplute si trebuie aruncate in mod adecvat.
Nu utilizati SoloStar daca este defect sau nu functioneaza corect; el trebuie aruncat si trebuie utilizat un SoloStar nou.
Daca utilizati mai mult Insuman Comb 25 decat trebuie
Daca v-ati injectat prea mult din Insuman Comb 25, valoarea glicemiei dumneavoastra poate sa scada prea mult (hipoglicemie). Verificati-va frecvent glicemia. In general, pentru a preveni hipoglicemia trebuie sa mancati mai mult si sa va controlati glicemia. Pentru informatii privind
tratamentul hipoglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfarsitul acestui prospect.
Daca uitati sa utilizati Insuman Comb 25
Daca ati omis o doza de Insuman Comb 25 sau nu v-ati injectat suficienta insulina, valoarea glicemiei dumneavoastra poate deveni prea mare (hiperglicemie). Verificati-va frecvent
glicemia. Pentru informatii privind tratamentul hiperglicemiei, vezi textul din chenarul de la
sfarsitul acestui prospect.
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca incetati sa utilizati Insuman Comb 25
Aceasta poate duce la hiperglicemie severa (glicemie foarte mare) si cetoacidoza (acumulare de acid in sange, deoarece organismul metabolizeaza grasimi in loc de zahar). Nu intrerupeti tratamentul cu Insuman Comb 25 fara sa discutati cu un medic, care va va spune ce trebuie facut.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale.
Inlocuirea din greseala a unei insuline cu alta
Trebuie sa verificati intotdeauna eticheta insulinei inaintea fiecarei injectii pentru a evita inlocuirea din greseala a Insuman Comb 25 cu alte insuline.
4. Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Cele mai grave reactii adverse
Reactii adverse raportate mai putin frecvent (pot aparea la 1 din 100 de persoane)
• Reactii alergice severe insotite de tensiune arteriala mica (soc)
Reactii adverse raportate cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)
• Cea mai frecventa reactie adversa este hipoglicemia (valori mici ale glicemiei). Hipoglicemia grava poate determina un atac de cord sau leziuni ale creierului si va poate pune viata in pericol.
Pentru informatii suplimentare privind reactiile adverse ale hipoglicemiei sau hiperglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfarsitul acestui prospect.
• Reactii alergice severe la insulina pot sa apara si pot pune viata in pericol. Astfel de reactii la insulina sau la excipienti pot determina reactii cutanate extinse (eruptie cutanata si mancarime pe tot corpul), umflare severa a pielii sau mucoaselor (angioedem), senzatie de lipsa de aer,
scadere a tensiunii arteriale cu batai rapide ale inimii si transpiratii.
Alte reactii adverse
Reactii adverse raportate frecvent (pot aparea la 1 din 10 persoane)
• Edem
Tratamentul cu insulina poate determina acumulare temporara de apa in organism, cu umflarea gambelor si gleznelor.
• Reactii la locul de injectare
Reactii adverse raportate mai putin frecvent
• Urticarie la locul de injectare (eruptie cutanata insotita de mancarime)
Reactii adverse raportate cu frecventa necunoscuta
• Retentie de sodiu
• Reactii oculare
O modificare importanta (in bine sau in rau) a controlului glicemiei dumneavoastra poate determina tulburari temporare de vedere. Daca aveti retinopatie proliferativa (o afectiune oculara asociata diabetului zaharat), episoadele de hipoglicemie severa pot determina pierderea temporara a vederii.
• Modificari cutanate la locul injectarii
Daca injectati insulina prea des in acelasi loc, tesutul gras de sub piele se poate subtia (lipoatrofie) sau ingrosa (lipohipertrofie). De asemenea, pot aparea noduli sub piele, provocati de acumularea unei proteine numita amiloid (amiloidoza cutanata). Este posibil ca insulina sa nu actioneze corespunzator daca este injectata intr-o zona cu noduli. Schimbati locul de administrare a injectiei la fiecare
administrare, pentru a ajuta la prevenirea acestor modificari ale pielii.
• Reactii alergice si cutanate
Pot sa apara si alte reactii usoare la locul de injectare (cum sunt roseata la locul de injectare, durere neobisnuit de intensa la locul de injectare, mancarime, umflare la locul de injectare sau inflamatie la locul de injectare). Acestea se pot intinde si in jurul locului de injectare. De obicei, majoritatea reactiilor minore la insuline dispar in decurs de cateva zile pana la cateva saptamani.
• Anticorpi anti-insulina
Tratamentul cu insulina poate determina producerea de catre organism a anticorpilor anti-insulina (substante care actioneaza impotriva insulinei). Cu toate acestea, numai foarte rar, aceasta va necesita modificarea dozei dumneavoastra de insulina.
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, asa cum este mentionat in Anexa V. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de
informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.
5. Cum se pastreaza Insuman Comb 25
Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa pe cutie si pe eticheta stiloului injector (pen-ului) dupa „EXP”. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Stilourile injectoare (pen-urile) neutilizate
A se pastra la frigider (2°C-8°C). A nu se congela. A nu se pune stiloul injector (pen-ul) preumplut langa peretii congelatorului sau pachetul cu lichid de congelare din lada frigorifica. A se tine stiloul injector (pen-ul) preumplut in cutie pentru a fi protejat de lumina.
Stilourile injectoare (pen-urile) in curs de utilizare
Stilourile injectoare (pen-urile) preumplute, in curs de utilizare sau transportate ca rezerva, pot fi pastrate maxim 4 saptamani la temperaturi care nu depasesc 25°C si la distanta de caldura directa (de exemplu langa aparate de incalzit) sau lumina directa (lumina directa a soarelui sau langa o lampa).
Stiloul injector (pen-ul) in curs de utilizare nu trebuie pastrat la frigider. A nu se utiliza stiloul injector (pen-ul) dupa acest interval de timp.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Insuman Comb 25
Substanta activa este insulina umana. Un mililitru de Insuman Comb 25 contine 100 UI (Unitati Internationale) de substanta activa, insulina umana. 25% din insulina este dizolvata in apa, iar restul de 75% este prezenta sub forma de cristale mici de protamininsulina.
Celelalte componente sunt: sulfat de protamina, metacrezol, fenol, clorura de zinc, dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, glicerol, hidroxid de sodiu (vezi pct. 2, la „Informatii importante privind unele componente ale Insuman Comb 25”), acid clorhidric (pentru ajustarea
pH-ului) si apa pentru preparate injectabile.
Cum arata Insuman Comb 25 si continutul ambalajului
Dupa omogenizare, Insuman Comb 25 este un fluid uniform, cu aspect laptos (suspensie injectabila), fara agregate, particule sau flocoane vizibile.
Insuman Comb 25 este disponibil in stilouri injectoare (pen-uri) preumplute, SoloStar, continand 3 ml suspensie (300 UI). Sunt disponibile cutii cu 3, 4, 5, 6, 9 si 10 stilouri injectoare (pen-uri) a cate 3 ml.
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
Sanofi-Aventis Deutschland GmbH, D-65926 Frankfurt am Main, Germania
Pentru orice informatii referitoare la acest medicament, va rugam sa contactati reprezentanta locala a detinatorului autorizatiei de punere pe piata:
België/Belgique/Belgien
Sanofi Belgium
Tél/Tel: +32 (0)2 710 54 00
Lietuva
Swixx Biopharma UAB
Tel: +370 5 236 91 40
България
Swixx Biopharma EOOD
Тел.: +359 (0)2 4942 480
Luxembourg/Luxemburg
Sanofi Belgium
Tél/Tel: +32 (0)2 710 54 00 (Belgique/Belgien)
Česka republika
sanofi-aventis, s.r.o.
Tel: +420 233 086 111
Magyarorszag
SANOFI-AVENTIS Zrt.
Tel.: +36 1 505 0050
Danmark
sanofi A/S
Tlf: +45 45 16 70 00
Malta
Sanofi S.r.l.
Tel: +39 02 39394275
Deutschland
Sanofi-Aventis Deutschland GmbH
Tel: 0800 52 52 010
Tel. aus dem Ausland: +49 69 305 21 131
Nederland
Genzyme Europe B.V.
Tel: +31 20 245 4000
Eesti
Swixx Biopharma OÜ
Tel: +372 640 10 30
Norge
sanofi-aventis Norge AS
Tlf: +47 67 10 71 00
Ελλάδα
sanofi-aventis AEBE
Τηλ: +30 210 900 16 00
Österreich
sanofi-aventis GmbH
Tel: +43 1 80 185 – 0
España
sanofi-aventis, S.A.
Tel: +34 93 485 94 00
Polska
sanofi-aventis Sp. z o.o.
Tel.: +48 22 280 00 00
France
sanofi-aventis France
Tél: 0 800 222 555
Appel depuis l’étranger : +33 1 57 63 23 23
Portugal
Sanofi - Produtos Farmacêuticos, Lda.
Tel: +351 21 35 89 400
Hrvatska
Swixx Biopharma d.o.o.
Tel: +385 1 2078 500
Romania
Sanofi Romania SRL
Tel: +40 (0) 21 317 31 36
Ireland
sanofi-aventis Ireland Ltd. T/A SANOFI
Tel: +353 (0) 1 403 56 00
Slovenija
Swixx Biopharma d.o.o.
Tel: +386 1 235 51 00
Island
Vistor hf.
Simi: +354 535 7000
Slovenska republika
Swixx Biopharma s.r.o.
Tel: +421 2 208 33 600
Italia
Sanofi S.r.l.
Tel: 800 13 12 12 (domande di tipo tecnico)
800 536389 (altre domande)
Suomi/Finland
Sanofi Oy
Puh/Tel: +358 (0) 201 200 300
Κύπρος
C.A. Papaellinas Ltd.
Τηλ: +357 22 741741
Sverige
Sanofi AB
Tel: +46 (0)8 634 50 00
Latvija
Swixx Biopharma SIA
Tel: +371 6 616 47 50
United Kingdom (Northern Ireland)
Sanofi-aventis Ireland Ltd. T/A SANOFI
Tel: +44 (0) 800 035 2525
Alte surse de informatii
Informatii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agentiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.