PROSPECT: INFORMATII PENTRU UTILIZATOR
-
Clotrimazol Rompharm 10 mg/ml spray cutanat solutie
-
Clotrimazol
Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, deoarece el contine informatii importante pentru dumneavoastra.
Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa utilizati Clotrimazol Rompharm cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau sfaturi.
Trebuie sa va prezentati la medic daca simptomele dumneavoastra se inrautatesc sau nu se imbunatatesc dupa 7 zile.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
In acest prospect gasiti:
-
Ce este Clotrimazol Rompharm si pentru ce se utilizeaza.
-
Inainte sa utilizati Clotrimazol Rompharm
-
Cum sa utilizati Clotrimazol Rompharm
-
Reactii adverse posibile.
-
Cum se pastreaza Clotrimazol Rompharm
-
Informatii suplimentare.
1. CE ESTE CLOTRIMAZOL ROMPHARM SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
Clotrimazol Rompharm contine substanta activa clotrimazol, ce apartine unui grup de medicamente numit „antifungice”.
Clotrimazol Rompharm se utilizeaza pentru tratamentul infectiilor determinate de fungi la nivelul pielii piciorului (piciorul atletului sau Tinea pedis), intre degetele de la maini sau picioare, la nivelul pielii din jurul unghiei, la nivelul pielii corpului (Tinea cruris, Tinea corporis), candidoze superficiale la nivelul pielii, pitiriasis versicolor.
Piciorul atletului numita si
Tinea pedis apare doar la nivelul piciorului, adesea intre degete. De asemenea, poate sa apara si la nivelul scobiturii gleznei, talpii sau in alte zone ale piciorului. Infectia se caracterizeaza prin producerea de fisuri sau decojiri ale pielii, dar si prin aparitia unor umflaturi usoare, vezicule sau rani supurate.
Tinea cruris apare pe zonele corpului unde pielea formeaza pliuri, in special daca aceste zone sunt umede. Aceste zone sunt: la nivelul regiunii inghinale si al fetei interne a coapselor. Infectia se poate extinde in zonele dintre picioare, catre fese sau in sus, catre abdomen. Infectia poate sa apara si la nivelul pliului sanilor sau al altor zone cu pliuri. Eruptia aparuta pe piele are margine neteda, poate sa prezinte vezicule si determina mancarimi.
Tinea corporis poate sa apara in orice zona a corpului, dar mai frecvent la nivelul capului, gatului, fetei sau bratelor. Aspectul sau este, de obicei sub forma de zone circulare de eruptie de culoare rosie sau poate sa se prezinte sub forma de zone de decojire si determina mancarimi.
Candidoza cutanata apare, de asemenea, in zonele corpului unde pielea este sub forma de pliuri si umeda din cauza transpiratiei. Determina inrosirea pielii, mancarimi si decojirea pielii.
Pitiriazis versicolor apare la nivelul pielii sub forma de zone de decojire care devin pete albe in contrast cu pielea sanatoasa. Petele sunt evidente in special in perioada verii, cand zonele de piele inconjuratoare se bronzeaza. Infectia apare, de obicei, la nivelul trunchiului, gatului, bratelor si poate sa reapara dupa cateva luni, mai ales in conditii de vreme calda si transpiratie abundenta.
Daca nu sunteti sigur ca suferiti de una din infectiile de mai sus va rugam sa cereti sfatul medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Clotrimazol Rompharm este indicat la adulti, varstnici, adolescenti si copii cu varsta peste 5 ani.
2. INAINTE SA UTILIZATI CLOTRIMAZOL ROMPHARM
Nu utilizati Clotrimazol Rompharm
-
daca sunteti alergic (hipersensibil) la clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Clotrimazol Rompharm (enumerate in prospect la punctul 6.);
-
la copii cu varsta sub 5 ani.
Aveti grija deosebita cand utilizati Clotrimazol Rompharm
Clotrimazol Rompharm spray, este indicat doar pentru administrare pe piele.
Nu trebuie sa aplicati Clotrimazol Rompharm spray pe rani deschise sau pe mucoase. Nu trebuie sa aplicati Clotrimazol Rompharm spray in zona ochilor, a nasului sau a gurii. Daca accidental solutia a ajuns in contact cu ochii, se spala zona afectata cu multa apa curata.
Va rugam sa va adresati medicului daca aveti o infectie fungica in si sub unghie numita onicomicoza, care determina decolorarea unghiilor si modificari ale structurii acestora (unghii ingrosate, friabile). Clotrimazol Rompharm spray nu este indicat pentru tratamentul acestor infectii. In acest caz, medicul va va recomanda alt tratament.
Daca in timpul tratamentului cu Clotrimazol Rompharm spray apare iritatie la locul aplicarii sau reactii alergice (eruptie trecatoare pe piele, umflarea fetei, dificultate in respiratie, mancarime, febra), tratamentul trebuie intrerupt si trebuie sa mergeti la medic.
Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Nu aplicati alte medicamente pe zonele tratate.
Utilizarea in acelasi timp a clotrimazolului si a anumitor antibiotice (amfotericina, nistatina, natamicina), poate reduce efectul acestora. In acest caz, intrebati medicul sau farmacistul inainte sa administrati Clotrimazol Rompharm spray.
Sarcina si alaptarea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Nu utilizati Clotrimazol Rompharm in timpul sarcinii sau alaptarii decat la recomandarea medicului dumneavoastra.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Clotrimazol Rompharm nu are nicio influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
Informatii importante privind unele componente ale Clotrimazol Rompharm
Datorita continutului de propilenglicol, Clotrimazol Rompharm poate provoca iritatie cutanata.
3. CUM SA UTILIZATI CLOTRIMAZOL ROMPHARM
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum este descris in acest prospect sau asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau farmacistul daca nu sunteti sigur.
Instructiuni de administrare:
-
spalati si uscati zona de piele afectata cat si zonele inconjuratoare, apoi spalati-vape maini;
-
cand se utilizeaza medicamentul pentru prima data se pulverizeaza in aer prin apasarea pompei dozatoare de 2-3 ori. Astfel, pompa este pregatita pentru administrare;
-
aplicati solutia de la o distanta de 5-10 cm pe zona afectata si pe zona imediat inconjuratoare;
-
aplicati suficienta solutie pe zona afectata si pe zona inconjuratoare acesteia;
-
spalati-va pe maini dupa ce ati atins zona de piele infectata astfel incat sa nu se extinda infectia si in alte zone sau sa transmiteti infectia altcuiva;
-
dupa aplicare, zona afectata nu se acopera cu pansament decat la recomandarea medicului;
-
SOLUTIA ESTE DESTINATA APLICARII PE PIELE. Evitati contactul solutiei cu ochii, nasul sau gura.
In infectiile interdigitale este foarte importanta respectarea regulilor de igiena si se recomanda pudrarea ciorapilor si a interiorului pantofilor dimineata, pentru a evita aparitia umiditatii datorate transpiratiei si a preintampina astfel reinfectarea.
Doza si durata tratamentului
Adulti (inclusiv varstnici), adolescenti si copii peste 5 ani
Daca medicul nu va recomanda altfel, aplicati Clotrimazol Rompharm spray de 2-3 ori pe zi si masati usor zona afectata pana cand solutia este absorbita in piele.
Durata tratamentului in care se obtine vindecarea este de:
-
pana la 3 saptamani pentru pitiriazis versicolor;
-
pana la 3 saptamani pentru infectii interdigitale (infectii intre degete, cum ar fi Tinea pedis);
-
pana la 4 saptamani pentru celelalte tipuri de infectii de la nivelul pielii.
Dupa disparitia simptomelor, tratamentul trebuie continuat inca 2 saptamani. Durata maxima a tratamentului este de 4 saptamani.
Daca dupa 7 zile de la inceperea tratamentului nu ati observat nici un semn de ameliorare sau chiar se agraveaza infectia, va rugam sa va adresati medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Chiar daca infectia pare sa se fi vindecat dupa cateva zile, utilizati Clotrimazol Rompharm conform recomandarilor din acest prospect. Infectiile pot reapare daca medicamentul nu este aplicat cu regularitate sau tratamentul este intrerupt prea devreme.
Daca ati utilizat mai mult Clotrimazol Rompharm decat trebuie
In cazul aplicarii topice, datorita concentratiei mici a substantei active si absorbtiei sistemice reduse, supradozajul acut este putin probabil.
Daca ati inghitit accidental Clotrimazol Rompharm spray, adresati-va medicului dumneavoastra.
Daca ati uitat sa utilizati Clotrimazol Rompharm
Daca ati uitat sa utilizati medicamentul, aplicati medicamentul imediat ce v-ati adus aminte. Daca este aproape timpul sa utilizati urmatoarea doza, sariti peste doza omisa si asteptati pana la momentul aplicarii dozei urmatoare. Nu aplicati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca incetati sa utilizati Clotrimazol Rompharm
Pentru a asigura o vindecare completa si a preveni reaparitia infectiei, nu intrerupeti tratamentul mai devreme decat trebuie, fara a discuta cu medicul dumneavoastra. Tratamentul nu trebuie intrerupt imediat ce simptomele se remit, ci trebuie continuat inca 2 saptamani dupa disparitia acestora.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-vamedicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. REACTII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Clotrimazol Rompharm poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Reactii adverse mai putin frecvente (apar la 1 pana la 10 utilizatori din 1000):
pete rosii pe piele (eritem), mancarime, iritatie locala.
Reactii adverse rare (apar la 1 pana la 10 utilizatori din 10000)
-
acumulare de lichid sub piele (edeme), uscarea pielii cu descuamare;
-
reactii alergice, cum sunt: eruptie trecatoare pe piele, umflarea fetei, dificultate in respiratie, mancarime, febra. Daca observati vreuna dintre aceste reactiile adverse, intrerupeti tratamentul cu Clotrimazol Rompharm si prezentati-va imediat la medic.
Daca observati vreuna dintre reactiile adverse se agraveaza sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
5. CUM SE PASTREAZA CLOTRIMAZOL ROMPHARM
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
A nu se utiliza Clotrimazol Rompharm dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra la temperaturi sub 250C, in ambalajul original.
A se utiliza in cel mult 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMATII SUPLIMENTARE
Ce contine Clotrimazol Rompharm
Substanta activa este clotrimazol. Un mililitru solutie contine 10 mg clotrimazol.
Celelalte componente sunt: macrogol 300, propilenglicol, alcool izopropilic.
Cum arata Clotrimazol Rompharm si continutul ambalajului
Clotrimazol Rompharm se prezinta sub forma de lichid limpede, slab vascos, incolor pana la slab galbui.
O cutie contine un flacon alb din PEID cu 20 ml spray cutanat solutie prevazut cu pompa de pulverizare.
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si fabricantul
S.C. ROMPHARM COMPANY S.R.L
Str. Eroilor Nr. 1A, Otopeni,
Romania
Acest prospect a fost aprobat in Martie 2012.