Betaprol 50 mg, 30 comprimate

Prospect Betaprol 50 mg, 30 comprimate

Mergeti la produs

BETAPROL 50 mg comprimate
Tartrat de metoprolol
BETAPROL 100 mg comprimate
Tartrat de metoprolol
 
 
Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa utilizati acest medicament deoarece contine INFORMATII importante pentru dumneavoastra.
- Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
- Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului sau asistentei medicale.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi semne de boala ca dumneavoastra.
- Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.
 
 
In acest prospect gasiti:
1. Ce este BETAPROL si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati BETAPROL
3. Cum sa utilizati BETAPROL
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza BETAPROL
6. Continutul ambalajului si alte INFORMATII
 
 
1. CE ESTE BETAPROL SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
 
Substanta activa din BETAPROL este tartratul de metoprolol.
Acest medicament face parte din grupa terapeutica: beta-blocante selective.
Tartratul de metoprolol actioneaza prin influentarea raspunsului organismului la anumite impulsuri nervoase in special raspunsul de la nivelul inimii, avand drept consecinta scaderea necesarului de sange si oxigen la nivelul inimii si, ca urmare, reduce efortul inimii. De asemenea, el dilata vasele de sange si ajuta inima sa bata regulat.
 
BETAPROL se utilizeaza in:
- tratamentul hipertensiunii arteriale;
- prevenirea crizelor de angina pectorala;
- prevenirea infarctului miocardic acut si reducerea riscurilor si complicatiilor cardiace ca urmare a unui infarct miocardic acut;
- tratamentul manifestarilor functionale cardiace: eretism cardiac;
- prevenirea migrenelor;
- adjuvant in terapia hipertiroidismului.
Se mai poate folosi in tratamentul unor diferite tulburari de ritm, cum sunt: aritmii supraventriculare (tahicardie, flutter si fibrilatie atriala, tahicardie jonctionala) si aritmii ventriculare (extrasistole ventriculare, tahicardie ventriculara).
 
 
2. CE TREBUIE SA STITI INAINTE SA UTILIZATI BETAPROL
 
Nu utilizati BETAPROL
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la tartratul de metoprolol sau la oricare dintre celelalte componente ale tartratului de metoprolol.
- daca prezentati oricare dintre urmatoarele:
- forme severe de astm bronsic si bronhopneumopatie cronica obstructiva;
- insuficienta cardiaca ce nu raspunde la tratament;
- soc cardiogen;
- bloc atrioventricular de gradul II sau III;
- angor Prinzmetal (neasociat cu alte afectiuni cardiovasculare si in cazul administrarii metoprololului in monoterapie);
- boala nodului sinusal;
- bloc sinoatrial;
- bradicardie sinusala (frecventa cardiaca sub 45-50 batai/min);
- forme severe de sindrom Raynaud si afectiuni arteriale periferice;
- feocromocitom netratat;
- hipotensiune arteriala;
- antecedente de reactii anafilactice.
BETAPROL nu se administreaza la copii.
 
Atentionari si precautii
- daca suferiti de: bloc atrio-ventricular, insuficienta cardiaca ce raspunde la tratament, diabet zaharat, afectiuni tiroidiene, insuficienta hepatica, afectiuni circulatorii arteriale periferice, feocromocitom, psoriasis, acidoza metabolica;
- daca ati suferit un infarct miocardic acut;
- daca ati prezentat in antecedente reactii alergice; se va lua in considerare ca metoprololul diminueaza reactia la testele alergologice.
Inaintea unei interventii chirurgicale, trebuie sa spuneti anestezistului ca urmati tratament cu metoprolol.
Sportivi
Metoprololul poate sa determine o reactie pozitiva in cadrul testelor pentru controlul antidoping.
 
Copii si adolescenti
BETAPROL nu se administreaza la copii.
 
BETAPROL impreuna cu alte medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Medicul dumneavoastra va poate informa despre posibilitatea aparitiei de interactiuni sau daca sunt necesare masuri speciale in administrarea acestor medicamente, cum ar fi modificarea dozei sau evitarea administrarii asociate.
Betaprol poate interactiona cu anumite medicamente, cum sunt:
- alte medicamente beta-blocante, inclusiv picaturile pentru ochi care contin beta-blocante;
- alte medicamente utilizate in tratamentul hipertensiunii arteriale si anginei pectorale;
- medicamente utilizate in tratamentul afectiunilor cardiace;
- anumite medicamente utilizate in anestezie;
- insulina si alte medicament utilizate in tratamentul diabetului zaharat;
- cimetidina si antiacidele pe baza de aluminiu, magneziu, carbonat de calciu, utilizate in unele afectiuni digestive;
- antiinflamatoarele nesteroidiene sau glucocorticoizii;
- fenobarbitalul si rifampicina;
- medicamente utilizate in tratamentul depresiei.
 
Daca oricare dintre aceste medicamente se administreaza concomitent cu BETAPROL, exista posibilitatea sa-si influenteze reciproc activitatea.
 
BETAPROL impreuna cu alimente si bauturi
Alimentele pot creste biodisponibilitatea tartratului de metoprolol.
Este interzis consumul de alcool etilic in timpul tratamentului cu BETAPROL.
 
Sarcina, alaptarea si fertilitatea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Nu utilizati BETAPROL daca sunteti gravida.
Nu utilizati BETAPROL daca alaptati. Betaprolul trece in laptele matern. Administrarea la femeile gravide si care alapteaza se va face numai in cazuri strict necesare, cu monitorizarea stricta a fatului, nou-nascutului sau sugarului, pentru evidentierea reactiilor adverse.
 
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje deoarece BETAPROL va poate produce ameteli si oboseala.
 
BETAPROL contine lactoza.
Deoarece medicamentul contine lactoza este contraindicat la bolnavii cu afectiuni ereditare rare cum sunt intoleranta la galactoza, deficitul de lactaza Lapp sau malabsorbtia glucoza-galactoza.
 
 
3. CUM SA UTILIZATI BETAPROL
 
Utilizati intotdeauna BETAPROL exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Dozele uzuale sunt urmatoarele:
Hipertensiune arteriala
Doza recomandata este de 100-200 mg tartrat de metoprolol pe zi in 1-2 prize.
Terapia va fi inceputa cu o doza initiala de 100 mg tartrat de metoprolol, urmand daca este cazul, sa fie scazuta (la 50 mg tartrat de metoprolol pe zi) sau crescuta la interval de o saptamana, cu inca 100 mg tartrat de metoprolol. Doza maxima recomandata este de 400 mg tartrat de metoprolol pe zi in 2 prize.
Angina pectorala
Doza initiala recomandata este de 50 mg tartrat de metoprolol pe zi, in 1-2 prize. In functie de raspunsul clinic doza poate fi, eventual, crescuta saptamanal. Doza maxima recomandata este de 300 - 400 mg tartrat de metoprolol pe zi in 2 - 3 prize.
Infarct miocardic
Doza recomandata in tratamentul de lunga durata al infarctului miocardic este de 100-200 mg tartrat de metoprolol pe zi in 2-3 prize.
Aritmii cardiace
Doza uzuala este de 50 mg tartrat de metoprolol de 2-3 ori pe zi, care poate fi crescuta pana la 300 mg tartrat de metoprolol administrate fractionat in 3 prize.
Adjuvant in tratamentul hipertiroidismului
Doza recomandata este de 50 mg tartrat de metoprolol de 2 - 4 ori pe zi.
Profilaxia migrenei
Doza recomandata este de 100 - 200 mg tartrat de metoprolol zilnic, in 2 prize. Medicul dumneavoastra va poate recomanda alte doze de BETAPROL.
Daca utilizati mai mult decat trebuie din BETAPROL
Daca utilizati mai mult decat trebuie din BETAPROL sau daca o alta persoana ia accidental un comprimat de BETAPROL adresati-va imediat medicului sau mergeti la cel mai apropiat spital. Pastrati prospectul si toate comprimatele ramase pentru a le arata medicului.
 
Daca uitati sa utilizati BETAPROL
 
Daca au trecut mai putin de sase ore de cand ati uitat sa luati doza, luati-o imediat ce va aduceti aminte si apoi continuati-va schema de tratament.
Daca au trecut mai mult de sase ore, omiteti doza uitata si luati urmatoarea doza conform schemei de tratament.
Nu luati o doza dubla pentru a compensa comprimatul uitat.
 
Daca incetati sa utilizati BETAPROL
Nu intrerupeti brusc tratamentul cu BETAPROL.
Doza trebuie scazuta treptat pe o perioada de 7 - 14 zile pentru a evita agravarea simptomelor bolii dumneavoastra.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
 
 
4. REACTII ADVERSE POSIBILE
 
Ca toate medicamentele, BETAPROL poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
 
Daca aveti peste 65 ani, posibilitatea de aparitie a reactiilor adverse este mai mare.
 
Adresati-va medicului dumneavoastra daca prezentati oricare dintre reactiile de mai jos si daca acestea devin ingrijoratoare:
- dureri de cap, slabiciune, oboseala, somnolenta, insomnie, lipsa de energie;
- scaderea frecventei inimii (bradicardie), extremitati reci, insuficienta cardiaca, edeme periferice, dureri in piept, hipotensiune arteriala, aritmii cardiace;
- dificultati in respiratie;
- dureri musculare;
- tulburari la nivelul aparatului digestiv, de tipul diaree, constipatie, dureri abdominale, senzatia de uscaciune a gurii;
- depresie, confuzie, pierderi de scurta durata a memoriei, incapacitate de concentrare;
- tulburari de vedere, senzatie de uscaciune la nivelul ochilor, vedere incetosata, conjunctivita;
- tiuituri in urechi;
- infundarea sau curgerea nasului;
- eruptii cutanate, agravarea psoriazisului, caderea parului;
- sensibilitate la lumina.
 
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/. Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de INFORMATII suplimentare privind siguranta acestui medicament.
 
5. CUM SE PASTREAZA BETAPROL
 
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
 
Nu utilizati BETAPROL dupa data de expirare inscrisa pe cutie. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
 
A se pastra la temperaturi sub 25°C.
 
A se pastra in ambalajul original.
Nu utilizati BETAPROL daca observati semne vizibile de deteriorare a comprimatelor sau ambalajului. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor
ajuta la protejarea mediului.
 
6. CONTINUTUL AMBALAJULUI SI ALTE INFORMATII Ce contine BETAPROL
Betaprol 50 mg
- Substanta activa este tartratul de metoprolol 50 mg.
- Celalalte componente sunt: amidon de porumb, lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, povidona K 30, amidon pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal, talc, stearat de magneziu, amidonglicolat de sodiu.
 
 
Betaprol 100 mg
- Substanta activa este tartratul de metoprolol 100 mg.
- Celalalte componente sunt: amidon de porumb, lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, povidona K 30, amidon pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal, talc, stearat de magneziu, amidonglicolat de sodiu.
 
Cum arata BETAPROL si continutul ambalajului
Betaprol 50 mg se prezinta sub forma de comprimate neacoperite, lenticulare, avand gravat pe una dintre fete MT 50, iar pe cealalta fata o crestatura, cu diametrul de 8 mm, de culoare alba sau aproape alba, ambalat in cutie cu 3 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate sau in cutie cu 100 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate.
 
Betaprol 100 mg
se prezinta sub forma de comprimate neacoperite, lenticulare, avand gravat pe una dintre fete MT 100, iar pe cealalta fata o crestatura, cu diametrul de 10 mm, de culoare alba sau aproape alba, ambalat in cutie cu 3 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate sau in cutie cu 100 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate.
 
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
 
S.C. AC Helcor Pharma S.R.L.
Str. Victor Babes, Nr. 50, Baia Mare, Jud. Maramures, Romania
 
Fabricantul
S.C. AC Helcor S.R.L.
Str. Victor Babes, Nr. 62, Baia Mare, Jud. Maramures, Romania
 
Pentru orice INFORMATII referitoare la acest medicament, va rugam sa contactati reprezentanta locala a detinatorului autorizatiei de punere pe piata.
 
Acest prospect a fost aprobat in septembrie 2019. Alte surse de INFORMATII
INFORMATII detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro/
 
Inapoi la prospecte Mergeti la produs