Aspacardin 39mg/12mg x 30 tb T

Prospect Aspacardin 39mg/12mg x 30 tb T

Mergeti la produs

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, deoarece el contine INFORMATII importante pentru dumneavoastra.

Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa utilizati Aspacardin cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate.

Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.

Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe INFORMATII sau sfaturi.

Trebuie sa va prezentati la medic daca simptomele dumneavoastra se inrautatesc sau nu se imbunatatesc dupa o luna.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

In acest prospect gasiti:

Ce este Aspacardin si pentru ce se utilizeaza

Inainte sa utilizati Aspacardin

Cum sa utilizati Aspacardin

Reactii adverse posibile

Cum se pastreaza Aspacardin

INFORMATII suplimentare

1. CE ESTE ASPACARDIN SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

Aspacardin face parte din grupa de medicamente numite suplimente minerale, medicamente cu potasiu. Actioneaza asupra inimii si vaselor de sange fiind utilizat ca terapie adjuvanta la adulti in boala coronariana (boala vaselor de sange ale inimii), in anumite tulburari de ritm cadiac si pentru preventia tulburarilor de ritm cardiac care pot sa apara dupa tratamentul cu unele medicamente numite glicozide tonicardiace.

2. INAINTE SA UTILIZATI ASPACARDIN

Nu utilizati Aspacardin daca sunteti alergic (hipersensibil) la substantele active sau la oricare dintre celelalte componente ale Aspacardin; daca aveti afectare severa a functiei renale (insuficienta renala). Aveti grija deosebita cand utilizati Aspacardin daca aveti insuficienta renala, medicul dumneavoastra va va monitoriza concentratiile plasmatice de potasiu si magneziu; in cazul asocierii deficitului de calciu, se recomanda, ca prima masura, corectarea deficitului de magneziu, inainte de a incepe utilizarea de calciu; in caz de infectii urinare, acestea trebuie vindecate inainte de inceperea tratamentului cu magneziu.

Utilizarea altor medicamente

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

In special, informati-l pe medicul dumneavoastra sau pe farmacist daca utilizati:

medicamentele care contin fosfati sau saruri de calciu, fer, fluoruri,

chinidina, deoarece poate sa apara cresterea concentratiei plasmatice a chinidinei si a riscului de efecte toxice, prin scaderea excretiei renale a acesteia, din cauza alcalinizarii urinii:

medicamente utilizate in tratamentul unor infectii (tetraciclina, aminoglicozide);

cispaltina (utilizat ca antineoplazic),

ciclosporina A (medicament care scade imunitatea).

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Nu utilizati Aspacardin in timpul sarcinii. Daca alaptati, nu luati Aspacardin.

Din cauza efectului magneziului de a relaxa musculatura uterina, Aspacardin este contraindicat in timpul nasterii.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Aspacardin nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

INFORMATII importante privind unele componente ale Aspacardin

Acest medicament contine 39 mg potasiu/comprimat. Acest lucru trebuie avut in vedere la pacientii cu functie renala diminuata sau la pacientii ce urmeaza o dieta cu restrictie de potasiu.

3. CUM SA UTILIZATI ASPACARDIN

Utilizati intotdeauna Aspacardin exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Acest medicament se administreaza numai la adulti; doza recomandata este de 1 - 2 comprimate Aspacardin administrate oral, de 2 – 3 ori pe zi.

Mod de administrare

Luati comprimatul cu suficient lichid.

Daca utilizati mai mult decat trebuie din Aspacardin

Daca luati mai mult decat trebuie din Aspacardin puteti prezenta unele simptome din cauza cresterii concentratiei plasmatice de magneziu sau de potasiu, cum sunt: scaderea tensiunii arteriale, greata, varsaturi, inrosirea trecatoare a fetei si gatului, sete, somnolenta, confuzie, slabiciune musculara, diminuarea reflexelor, modificari ale ECG, debutul deprimarii respiratiei, tulburari ale ritmului cardiac, coma, stop cardiac si paralizie respiratorie, anurie (absenta urinarii). In acest caz, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau mergeti la cel mai apropiat spital. Luati comprimatele ramase sau ambalajul gol pentru a sti medicul ce ati luat.

Daca uitati sa utilizati

Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Aspacardin poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Pot sa apara:

greata;

diaree;

dureri abdominale;

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

5. CUM SE PASTREAZA ASPACARDIN

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Nu utilizati Aspacardin dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMATII SUPLIMENTARE

Ce contine Aspacardin

Substantele active sunt: D,L-aspartat monopotasic hemihidrat si D,L-aspartat de magneziu tetrahidrat. Un comprimat contine D,L-aspartat monopotasic hemihidrat 180 mg (echivalent cu 39 mg potasiu) si D,L-aspartat de magneziu tetrahidrat 180 mg (echivalent cu 12 mg magneziu).

Celelalte componente sunt: celuloza microcristalina, dioxid de siliciu coloidal anhidru, ulei hidrogenat din seminte de bumbac, stearil fumarat de sodiu, carmeloza sodica.

Cum arata Aspacardin si continutul ambalajului

Aspacardin se prezinta sub forma de comprimate neacoperite, de forma cilindrica, de culoare alba, pana la aproape alba, cu diametrul de 10 mm, avand marcat pe una din fete un cerc cu diametrul de 4 mm.

Comprimatele de Aspacardin sunt ambalate in cutie cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a cate 10 comprimate.

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata si producatorul

TERAPIA S.A.

Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca

Romania

Acest prospect a fost aprobat in Decembrie 2011.

Inapoi la prospecte Mergeti la produs