Compozitie
1000 ml solutie perfuzabila contin: L-izoleucina
|
10,40 g
|
L-leucina
|
13,09 g
|
L-lizina
sub forma de
Acetat de L-lizina
|
6,88 g
9,71 g
|
L-metionina
|
1,10 g
|
L-cisteina
sub forma de
Acetilcisteina
|
0,52 g
0,70 g
|
L-fenilalanina
|
0,88 g
|
L-treonina
|
4,40 g
|
L-triptofan
|
0,70 g
|
L-valina
|
10,08 g
|
L-arginina
|
10,72 g
|
L-histidina
|
2,80 g
|
Glicina
|
5,82 g
|
L-alanina
|
4,64 g
|
L-prolina
|
5,73 g
|
L-serina
|
2,24 g
|
Acid acetic glacial
|
4,42 g
|
Apa pentru preperate injectabile
|
930 ml
|
Grupa farmacoterapeutica: solutii pentru administrare intravenoasa, solutii pentru alimentatie parenterala, combinatii (aminoacizi)
Indicatii terapeutice
Aport de aminoacizi ca parte a regimului de nutritie parenterala in forme severe de insuficienta hepatica cu sau fara encefalopatie hepatica, atunci cand alimentatia orala sau enterala este imposibila, insuficienta sau contraindicata.
Contraindicatii
Asemanator celorlalte solutii care contin aminoacizi, administrarea Aminosteril N-Hepa 8% este contraindicata in urmatoarele situatii: dezechilibre ale metabolismului aminoacizilor, acidoza metabolica, hiperhidratare, hiponatremie, hipokaliemie, insuficienta renala, insuficienta cardiaca decompensata, soc, hipoxie.
Precautii
Trebuie monitorizate echilibrul hidro-electrolitic si acido-bazic.
Monitorizarea paraclinica trebuie sa includa si determinarea glicemiei, proteinemiei, creatininemiei si a parametrilor functiei hepatice.
Daca este necesar, se vor administra electroliti si carbohidrati in doze adecvate, in perfuzie intravenoasa, utilizand un “bypass” sau realizand un amestec intr-o punga de tipul “all-in-one”.
Deoarece are o compozitie speciala, utilizarea Aminosteril N-Hepa 8% in alte indicatii terapeutice decat cele recomandate poate produce dezechilibre ale aminoacizilor si tulburari metabolice severe.
Alegerea unei cai venoase periferice sau centrale pentru perfuzarea solutiei depinde de osmolaritatea finala a amestecului. Limita general acceptata a valorii osmolaritatii in cazul perfuzarii pe vena periferica este de aproximativ 800 mosm/l. Aceasta limita variaza considerabil in functie de varsta, starea generala a pacientului si calitatea venelor periferice.
Pentru a reduce riscul de tromboflebita in cazul administrarii printr-o vena periferica, se recomanda examinarea frecventa a locului de administrare.
Interactiuni
Nu se cunosc.
Atentionari speciale
Sarcina si alaptarea
Nu au fost efectuate studii specifice pentru evaluarea sigurantei administrarii Aminosteril N-Hepa 8% in sarcina sau alaptare. Totusi, experienta clinica cu alte solutii parenterale de aminoacizi, de acelas tip nu a adus dovezi cu privire la un posibil risc pentru femeia gravida sau care alapteaza.
Trebuie evaluat raportul beneficiu/risc inaintea administrarii Aminosteril N-Hepa 8% la femeile gravide sau care alapteaza.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Aminosteril N-Hepa 8% nu are nici o influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
Doze si mod de administrare
A se administra numai in perfuzie intravenoasa.
In absenta altor recomandari, doza este de: 1 – 1,25 ml/kg si ora, echivalent la 0,08 – 0,1 g aminoacizi/kg si ora.
Viteza maxima de perfuzare este de: 1,25 ml/kg si ora, corespunzand la 0,1 g aminoacizi/kg si ora.
Doza zilnica maxima este de:
1,5 g aminoacizi/kg, corespunzand la 18,75 ml/kg sau 1300 ml pentru o persoana cu greutatea de 70 kg.
Aminosteril N-Hepa 8% poate fi administrat ca parte a unui regim de nutritie parenterala totala, in asociere cu cantitati adecvate de carbohidrati si emulsii lipidice (ca suport energetic), electroliti, vitamine si oligoelemente.
Pentru a asigura o administrare optima, solutiile de carbohidrati si/sau emulsiile lipidice trebuie administrate simultan.
Solutia poate fi administrata atat timp cat starea clinica a pacientului impune nutritia parenterala sau pana la normalizarea metabolismului aminoacizilor.
Deoarece exista un risc crescut de contaminare microbiologica si a unei posibile incompatibilitati, solutiile de aminoacizi nu se vor amesteca impreuna cu alte medicamente, cu exceptia medicamentelor pentru nutritie parenterala. Adaugarea altor substituenti nutritivi, cum ar fi carbohidrati, lipide emulsionate, electroliti, vitamine sau oligoelemente la Aminosteril N-Hepa 8% pentru completarea nutritiei parenterale, trebuie realizata in conditii de asepsie si tinand cont de compatibilitatea produselor amestecate.
Reactii adverse
In cazul administrarii printr-o vena periferica, asemanator tuturor solutiilor perfuzabile hipertone, poate apare tromboflebita.
Daca medicamentul este administrat corect, nu apar alte reactii adverse.
Supradozaj
Aminosteril N-Hepa 8% este o solutie de aminoacizi pentru nutritia parenterala. Producerea intoxicatiei acute este putin probabila daca solutia este administrata conform recomandarilor.
O perfuzare prea rapida printr-o vena periferica poate produce tromboflebita (atentie la osmolaritatea solutiei).
In caz de supradozaj, la unii pacienti pot apare greata, varsaturi, frisoane si pierderi renale de aminoacizi. Aparitia acestor simptome depinde de gradul de extindere al modificarilor patologice preexistente si gradul insuficientei hepatice.
La aparitia simptomelor de supradozaj, se reduce viteza de perfuzare sau se intrerupe perfuzarea.
Pastrare
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, ferit de inghet si lumina
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon din sticla incolora a 500 ml solutie perfuzabila.
Cutie cu 10 flacoane din sticla incolora a 500 ml solutie perfuzabila.
Producator
Fresenius Kabi Austria GmbH,
Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
Fresenius Kabi AB,