Acesil T 500 mg x 20 compr.

Prospect Acesil T 500 mg x 20 compr.

Indicatii terapeutice

Ca analgezic si antipiretic: 

  • combaterea durerilor de intensitate slaba sau moderata, in cefalee, mialgii, dureri reumatice articulare si periarticulare, nevralgii, dureri dentare, dismenoree;
  • combaterea febrei.

 

Ca antiinflamator: 

  • combaterea fenomenelor inflamatorii in reumatismul poliarticular acut;
  • atenuarea inflamatiei articulare in poliartrita reumatoida.

 

Doze si mod de administrare

Comprimatele se inghit intregi, cu o cantitate suficienta de apa, de preferinta dupa mese.

Adulti

Pentru efectul analgezic si antipiretic se administreaza cate un comprimat (500 mg acid acetilsalicilic), repetand in funcie de necesitati la intervale de 4 ore. 

Pentru efectul antiinflamator se administreaza 3 - 4 g acid acetilsalicilic (6 — 8 comprimate) pe zi, in administrare fractionata, la intervale de 6 ore.

Copii peste 5 ani 

Pentru efectul analgezic si antipiretic se administreaza cate 250 mg (1/2 comprimat), repetand in functie de necesitati de 3 ori pe zi, la intervale de 4 - 8 ore. 
Pentru efectul antiinflamator in reumatismul poliarticular acut se administreaza 85 – 100mg/kg si zi (fara a depasi 5 g/zi), fractionat, la intervale de 4 - 6 ore, timp de 20 - 30 de zile; in continuare se administreaza 2/3 din doza de atac 10 - 20 de zile, apoi 1/2 — 1/3 alte 30 - 40 de zile.

Contraindicatii

  • hipersensibilitate la acidul acetilsalicilic sau la alte componente ale produsului;
  • hipersensibilitate la alte antiinflamatoare nesteroidiene;
  • afectiuni cu risc hemoragic;
  • ulcer gastric sau duodenal in evolutie.

 

Reactii adverse posibile

Dozele mici de acid acetilsalicilic sunt, de regula, bine suportate.

Au fost semnalate sangerari diverse — hematemeza, melena, hemoragii digestive oculte (eventual cu anemie feripriva), epistaxis, gingivoragii, purpura. Riscul hemoragic chirurgical este crescut. Favorizarea hemoragiilor se mentine timp de 4-8 zile dupa oprirea administrarii acidului acetilsalicilic.

 Fenomenele de iritatie gastrica sunt rare daca tratamentul se face corect. Au fost raportate cazuri de activare a ulcerului gastro-duodenal. 

 Sunt posibile reactii alergice, manifestate indeosebi prin urticarie, edeme, rareori astm sau reactii anafilactice. Au fost semnalate reactii de tip anafilactoid la pacienti idiosincrazici.

Au fost semnalate complicatii infectioase, inclusiv sindrom Reye (encefalopatie si afectare hepatica), la copiii tratati cu acid acetilsalicilic in scop analgezic/ antipiretic.

Inapoi la prospecte