Prezentul site are ca obiect prezentarea si rezervarea produselor ce sunt comercializate prin intermediul farmaciilor de pe intreg teritoriul tarii ce functioneaza sub brand Catena (denumite Farmaciile Catena).
Proprietarul site-ului www.catena.ro este societatea CATENA PHARMA SRL,cu sediul social in județul Argeş, municipiul Piteşti, strada Banat nr.2 inmatriculata sub nr. J03/2710/2023, avand CUI 3008793, atribut fiscal RO, capital social 200 lei.
Administratorul site-ului este societatea Galenus S.R.L., cu sediul social in Bulevardul Unirii nr.15, Bloc B3, MEZANIN, Birourile 1, 3, sector 4, Bucuresti, inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr. J40/5916/1999, avand CUI 11906760.
DEFINITII
Termenii “site”, “acest site” si “site-ul” folositi in acest document se refera la site-ul www.catena.ro.
Vizitator – orice persoana care acceseaza site-ul www.catena.ro , indiferent de motiv.
Utilizator – persoana fizica care are sau obtine acces la continut, prin mijloacele de comunicare puse la dispozitie de Farmaciile Catena sau in baza unui acord de utilizare existent intre Farmaciile Catena si acesta.
Prin „continut” intelegem:
• toate informatiile de pe site care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament numeric;
• continutul oricarui e-mail trimis utilizatorilor sau clientilor sai de catre CATENA PHARMA SRL, prin mijloace electronice si/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;
• informatii legate de produsele, serviciile si/sau tarifele practicate de Farmaciile Catenaintr-o anumita perioada.
Rezervare – un document electronic ce intervine ca forma de comunicare intre Farmaciile Catena si client, prin care acesta transmite intentia sa de a rezerva produse din Farmaciile Catena prin intermediul site-ului www.catena.ro.
Client – persoana fizica care are calitatea de utilizator al site-ului www.catena.ro si care a rezervat cel putin un produs pe acest site.
Date cu caracter personal – informatiile pe care le colectam de la dumneavoastra, pe baza carora puteti fi identificat. Acestea pot include numele dumneavoastra, adresa, numarul de telefon (inclusiv numarul de mobil), pseudonimul, adresa de e-mail, varsta, sexul si starea civila, dar mai pot include si alte informatii, cum ar fi obiceiuri si preferinte la cumparaturi.
ACCEPTAREA “TERMENILOR SI CONDITIILOR”
Inainte de a viziona acest site, va rugam sa cititi cu atentie precizarile urmatoare. Ele stabilesc termenii si conditiile utilizarii de catre dumneavoastra a tuturor materialelor care alcatuiesc prezentul site. Accesarea site-ului si folosirea aplicatiilor sale presupun acceptarea explicita sau implicita a tuturor Termenilor si Conditiilor publicate, acestea avand valoare contractuala deplina.
CATENA PHARMA SRL isi rezerva dreptul de a modifica in orice moment continutul prezentului site. In aceasta situatie, utilizatorii vor fi instiintati prin afisarea schimbarilor pe o pagina ce va aparea in momentul accesarii site-ului. Folosirea in continuare a site-ului de catre utilizator constituie un raspuns afirmativ de acceptare a modificarilor aduse prezentului contract.
CONTINUTUL SITE-ULUI
Continutul, astfel cum este definit, incluzand dar nelimitandu-se la logo-uri, reprezentari stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text si/sau continut multimedia prezentate pe site, sunt proprietatea exclusiva a Societatii CATENA PHARMA SRL, acesteia fiindu-i rezervate toate drepturile obtinute in acest sens, in mod direct sau indirect (prin licente de utilizare si/sau publicare).
Utilizatorilor nu le este permisa copierea, distribuirea, publicarea, transferul catre terte parti, modificarea si/sau alterarea in alt mod, utilizarea, expunerea, includerea oricarui continut in orice alt context decat cel original.
Informatiile publicate pe site sunt informatii de interes general despre www.catena.ro, produsele prezentate, opiniile utilizatorilor despre produse cat si alte informatii considerate ca fiind de interes pentru utilizatori.
Proprietarul site-ului isi rezerva dreptul sa completeze si sa modifice orice informatie de pe acest site.
CATENA PHARMA SRL isi rezerva dreptul de a corecta eventuale omisiuni sau erori in afisare care pot surveni in urma unor greseli de dactilografiere, lipsa de acuratete sau erori ale produselor software, fara a anunta in prealabil. Implicit, CATENA PHARMA SRL nu isi asuma raspunderea pentru eventualele erori de pret sau stoc. Aceste erori nu obliga CATENA PHARMA SRL sau Farmaciile Catena la nicio actiune. Preturile si disponibilitatea produselor comercializate pot suferi modificari ulterioare, acest lucru fiind influentat de factori externi precum politica de preturi a distribuitorilor sau disponibilitatea produselor pe stocul acestora.
De obicei, informatiile sunt puse gratuit la dispozitia utilizatorilor.
COPYRIGHT
Cu exceptia opiniilor postate de catre utilizatori, continutul site-ului www.catena.ro – imagini, texte, grafice, simboluri, elemente de grafica WEB, scripturi, programe si alte date – este proprietatea Societatii CATENA PHARMA SRL si a furnizorilor sai si este aparat de legea pentru protectia drepturilor de autor. Asadar, folosirea in scopuri comerciale, fara acordul CATENA PHARMA SRL, a oricaruia dintre elementele enumerate mai sus se pedepseste conform legilor in vigoare.
LEGATURI
Site-ul www.catena.ro poate gazdui legaturi (link-uri) catre alte site-uri World Wide Web sau alte resurse. Raspunderea pentru aceste site-uri o poarta in intregime proprietarii acestora.
CATENA PHARMA SRL nu isi asuma responsabilitatea pentru nicio paguba sau pierdere cauzata sau presupusa a fi cauzata de informatiile furnizate de site-urile sau resursele spre care trimit aceste link-uri.
PARTENERI
Despre calitatea produselor, despre autenticitatea marcii si despre orice alte nelamuriri referitoare la o anumita marca sau la un anumit produs clientul se poate adresa reprezentantului marcii respective sau importatorului din Romania.
DECLINAREA RESPONSABILITATII
O parte din continutul site-ului, respectiv textele, descrierile produselor, caracteristicile lor tehnice, imaginile si simbolurile lor, este pusa la dispozitia noastra de producatorii si furnizorii parteneri. Din acest motiv, CATENA PHARMA SRL nu isi asuma responsabilitatea pentru prejudiciile create de erorile, lipsa de acuratete sau neactualizarea informatiilor publicate sau mentinute pe site.
Imaginile prezentate pe site au rol exemplificativ, iar produsele rezervate pot fi diferite comparativ cu imaginile existente pe site in orice mod (culoare, accesorii, aspect etc.)
CATENA PHARMA SRL nu-si asuma responsabilitatea cu privire la continutul comentariilor postate de utilizatori referitor la produsele comercializate, in schimb, isi asuma dreptul de a sterge (indeparta) orice continut care incalca Termenii si conditiile prezentului site sau care este in alt mod incompatibil cu scopul site-ului. Cu toate acestea, CATENA PHARMA SRL nu isi asuma responsabilitatea pentru monitorizarea permanenta a intregului continut gazduit pe site.
Farmaciile Catena nu garanteaza disponibilitatea in stocuri a tuturor produselor afisate.
Preturile publicate sunt informative si pot suferi modificari. Pretul produselor rezervate nu va suferi modificari intre momentul confirmarii rezervarii si momentul intrarii produselor in posesia clientului.
Farmaciile Catena nu sunt responsabile pentru greselile de tiparire sau afisare a preturilor, caracteristicilor, imaginilor produsele afisate pe site.
CATENA PHARMA SRL si Farmaciile Catena nu raspund pentru pagubele, costurile, procesele, pretentiile sau cheltuielile aparute ca urmare a nerespectarii de catre utilizatori a “Termenilor si conditiilor”.
CATENA PHARMA SRL nu raspunde pentru prejudiciile create ca urmare a nefunctionarii site-ului precum si pentru cele rezultand din imposibilitatea de accesare a anumitor link-uri afisate pe site.
PROMOTII SI CONCURSURI
Promotiile si concursurile care se desfasoara pe site respecta regulamentele create de Farmaciile Catena. Aceste regulamente sunt aduse la cunostinta utilizatorilor numai prin intermediul site-ului propriu sau prin mesaje de posta electronica. Pentru a beneficia de promotii, rezervarile trebuie sa respecte intocmai regulile afisate pe site. Promotiile prezentate pe site sunt valabile in perioada de timp mentionata, iar in cazul in care nu se mentioneaza o perioada de timp, acestea sunt valabile in limitele stocurilor disponibile. Farmaciile Catena isi rezerva dreptul de a intrerupe sau de a anula o promotie in orice moment, fara nicio notificare prealabila.
CUM REZERV
· Alege produsele
· Navigheaza pe site utilizand fie meniul din partea stanga, fie meniul principal, accesand butonul “Rezerva Online”.
· Selecteaza produsul pe care il doresti sa il rezervi apasand optiunea “Rezerva".
· Dupa apasarea butonului de Rezerva ti se poate prezenta un formular de rezervare in care trebuie sa completezi datele personale si cantitatea dorita, iar apoi sa selectezi farmacia de unde doresti sa ridici produsul
· Sau ti se poate prezenta o lista cu farmaciile Catena unde produsul poate fi gasit. Alege farmacia dorita, apasand butonul Rezerva din coloana din dreapta. Apoi va trebui sa completezi un formular de rezervare cu datele personale si cantitatea dorita
· Plata produselor se va efectua in farmacia selectata, in momentul ridicarii produselor rezervate.
· Produsele pot fi ridicate doar dupa ce primiti confirmarea disponibilitatii pe e-mail sau telefonic
· In cazul in care vi s-a confirmat pe email disponibilitatea produselor selectate, le veti putea ridica personal personal din farmacia selectata in momentul rezervarii, pana la data mentionata in cel de-al doilea email. In cazul nerespectarii termenului limita, rezervarea dvs. va fi anulata.
· In cazul in care produsul rezervat nu este in stoc (stocul este zero) veti primi un mesaj prin care sunteti informati ca rezervarea nu poate fi onorata
· In cazul in care ati rezervat o cantitate mai mare decat disponibilul din farmacie, veti primi un mesaj de informare la care trebuie sa raspundeti pentru a vi se rezerva o cantitate mai mica
. Inainte de a apasa butonul “Finalizare rezervare”, citeste sectiunea “Termeni si conditii” si bifeaza casuta special alocata daca esti de acord cu ceea ce ai citit. Dupa finalizarea rezervarii, vei primi un mail de informare despre inregistrarea cu succes a acesteia.
FRAUDA
ORICE INCERCARE DE A ACCESA DATELE CU CARACTER PERSONAL ALE ALTUI UTILIZATOR, DE A MODIFICA CONTINUTUL SITE-ULUI WWW.CATENA.RO SAU DE A AFECTA FUNCTIONAREA SERVERULUI CARE GAZDUIESTE SITE-UL WWW.CATENA.RO VA FI CONSIDERATA O TENTATIVA DE FRAUDARE A SITE-ULUI WWW.CATENA.RO SI VA PUTEA AVEA DREPT CONSECINTA ANGAJAREA RASPUNDERII AUTORULUI SAU AUTORILOR ACESTOR FAPTE.
LITIGII
Orice neintelegeri nascute din sau in legatura cu prezentul contract vor fi solutionate pe cale amiabila. In caz contrar, diferendul ivit se va solutiona de catre instantele judecatoresti competente.