Parotidita epidemica: cauze, simptome si complicatii

Parotidita epidemica, cunoscuta sub denumirea de oreion, este o boala virala foarte contagioasa care afecteaza glandele salivare, in special glandele parotide. Este cauzata de infectia cu virusul urlian, un virus din familia Paramyxoviridae, care determina inflamarea si umflarea glandelor parotide. Denumirea de „epidemica” este data de faptul ca infectia se transmite rapid, mai ales in colectivitatile de copii (crese, gradinite, scoli). Odinioara, era o boala frecventa in copilarie, insa odata cu introducerea vaccinului ROR (rujeola-oreion-rubeola) in schema de vaccinare, s-a inregistrat o scadere semnificativa a cazurilor inregistrate de parotidita epidemica.

Ce este parotidita epidemica?

Parotidita epidemica este o boala virala acuta, caracterizata prin inflamatia uneia sau a ambelor glande parotide, acompaniata frecvent de simptome sistemice specifice (stari febrile, frisoane, stare de rau generalizata). Desi este cauzata in special de infectia cu virusul urlian, la persoanele cu sistem imunitar compromis – mai ales adultii care nu au facut boala in copilarie si sufera de diabet, HIV/SIDA – parotidita epidemica poate fi cauzata si de alte specii virale, cum ar fi spre exemplu virusul sincitial respirator (VRS) sau adenovirusurile. Totusi, oreionul la adulti nu este atat de frecvent, insa are potentialul de a fi mai sever decat daca infectia ar fi avut loc in copilarie.

Parotidita epidemica – cauze si factori de risc

Parotidita epidemica este cauzata de infectia cu virusul urlian, un virus ARN parte din familia Paramyxoviridae care prezinta afinitate pentru glandele salivare, pancreas, testicule si sistemul nervos central. Principalii factori care cresc riscul de a dezvolta parotidita epidemica sunt:

• lipsa vaccinarii: copii si adultii nevaccinati cu ROR care nu au facut deja boala prezinta o susceptibilitate sporita;
• varsta: parotidita epidemica apare cel mai frecvent la copii cu varsta intre 5 si 15 ani. Insa, poate afecta, desi mai rar, si adultii neimunizati care n-au facut boala in copilarie;
• expunerea la persoane infectate, in special in comunitati inchise (camine, crese, gradinite, scoli);
• statutul imunodeficitar: diabet, HIV/SIDA, tratament cronic cu corticosteroizi.

La nivel mondial, oreionul este endemic, cu focare epidemice care apar aproximativ la fiecare 5 ani in regiunile cu vaccinare deficitara. Inainte de administrarea pe scara larga a vaccinurilor, parotidita epidemica afecta in primul rand copiii mici de varsta scolara. Pe de alta parte, odata cu introducerea vaccinarii de rutina la copiii prescolari si de varsta scolara, focarele de oreion (parotidita epidemica) din secolul XXI afecteaza acum in primul rand adolescentii, dar si tinerii adulti.

Cum se transmite parotidita epidemica?

Parotidita epidemica este foarte contagioasa, deoarece virusul urlian se poate transmite astfel:

• pe cale aeriana, prin picaturi Flugge infectate eliminate in timpul tusei, stranutului, vorbirii;
• prin contact direct cu secretii respiratorii infectate (saliva, mucus);
• prin obiecte contaminate (fomite), pe care virusul poate supravietui o anumita perioada.

Perioada de incubatie (inainte de aparitia simptomelor) este de aproximativ 12-25 de zile, iar persoanele infectate sunt contagioase cu aproximativ 7 zile inainte si 9 zile dupa ce simptomele au aparut. Din acest motiv, o persoana contagioasa poate sa treaca foarte usor neobservata.

Simptome parotidita epidemica

Parotidita epidemica poate evolua de la o forma asimptomatica (in 20-30% din cazuri) la forme severe, cu risc ridicat de complicatii. Simptomele includ:

Perioada prodromala (1-2 zile inainte de tumefierea glandei parotide):

• febra moderata (38-39 °C);
• dureri de cap;
• dureri musculare;
• oboseala generalizata;
• lipsa poftei de mancare.

Perioada de stare (simptome principale):

• umflarea dureroasa a glandelor parotide (bilaterala in 70% din cazuri);
• dificultati la masticatie si in timpul vorbirii;
• deglutitie dureroasa;
• durere la palparea zonei dintre lobul urechii si unghiului mandibulei;
• semnul Stensen (inflamarea canalului parotidian, cu eritem la nivelul mucoasei orale);
• xerostomie (scaderea secretiei salivare).

Daca apar si alte simptome, spre exemplu orhita (inflamatia testiculelor) si ooforita (inflamatia ovarelor), vorbim despre complicatii asociate cu parotidita epidemica. De asemenea, in acest articol vom aborda si posibilele complicatii asociate acestei afectiuni.

Diagnosticul de parotidita epidemica

Diagnosticul de parotidita epidemica este, in general, unul clinic, bazat pe caracteristicile fizice asociate bolii: tumefierea glandelor parotide cu febra si simptome sistemice. Diagnosticul este pus doar in urma excluderii altor cauze pentru glanda parotida inflamata – infectiile bacteriene, calculii salivari. Investigatiile specifice de laborator includ analizele serologice:

• anticorpi IgM anti-virus urlian: indica infectie acuta;
• anticorpi IgG anti-virus urlian: indica expunere anterioara sau vaccinarea.

Standardul de aur in diagnostic il reprezinta PCR-ul, dar nu se foloseste in mod obisnuit. PCR-ul este recomandat in special in contextul in care se ridica suspiciunea complicatiilor de natura neurologica asociate infectiei cu virusul urlian. Hemoleucograma deseori indica leucocitoza, iar enzimele pancreatice (amilaza, lipza) sunt crescute in cazul pancreatitei cauzate de infectia cu virusul urlian. Diagnosticul de oreion se pune pe seama simptomelor prezentate.

Tratament parotidita epidemica

Parotidita epidemica este o afectiune de natura virala, nu bacteriana, asadar antibioticele nu au niciun efect. Dimpotriva, administrarea excesiva si necorespunzatoare de antibiotice va creste riscul aparitiei fenomenului de rezistenta la antibiotice, care este o problema medicala actuala de sanatate publica. Tratamentul in caz de parotidita epidemica este simptomatic si suportiv, si include:

Masuri generale

• se recomanda izolarea pacientului si evitarea contactului cu alte persoane timp de cel putin 5 zile de la debutul simptomelor;
• hidratarea corespunzatoare, pentru a preveni deshidratarea asociata febrei;
• consumul alimentelor moi usor masticabile, a supelor clare, evitarea consumului de citrice;
• odihna, esentiala pentru recuperare.

Tratament simptomatic

• antipiretice si analgezice (paracetamol, ibuprofen) pentru ameliorarea febrei si durerilor;
• comprese calde sau reci aplicate la nivelul glandelor parotide.

In general, oreionul este o afectiune autolimitata. Febra poate persista in jur de 3-4 zile, pe cand inflamatia glandei parotide (parotidita) dureaza in jur de 7-10 zile. Pana la o treime dintre cei cu parotidita epidemica au simptome foarte usoare sau sunt asimptomatici.

Parotidita epidemica – complicatii si riscuri asociate

Inainte de introducerea vaccinului ROR, complicatiile oreionului apareau la aproximativ 50% dintre barbati si 25% dintre femeile infectate cu virusul urlian. La barbati, orhita era una dintre cele mai frecvente complicatii (1 din 5 cazuri), iar meningita aseptica era cea mai frecventa in randul ambelor sexe. Astazi, complicatiile sunt mult mai rare si pot fi:

• orhita (inflamatia testiculelor) si ooforita (inflamatia ovarelor);
• meningita aseptica, encefalita;
• hipoacuzia neurosenzoriala (in rare cazuri putandu-se ajunge la surditate);
• mastita;
• pancreatita.

In mai multe studii epidemiologice, s-a observat ca persoanele nevaccinate au avut un risc mai mare de complicatii si necesitatea de a fi spitalizate, spre deosebire de persoanele care au primit prima doza de vaccin, insa tot au contractat virusul urlian.

Sfaturi pentru preventie

Pentru a reduce riscul de a dezvolta parotidita epidemica, vaccinarea ROR reprezinta principala si cea mai eficienta metoda de preventie. Vaccinul ROR (rujeola-oreion-rubeola) este introdus in schema de vaccinare si se administreaza dupa cum urmeaza:

• prima doza la varsta de 12 luni;
• a doua doza (rapel) la varsta 5-7 ani.

Dupa 2 doze de vaccin, protectia pe termen lung este de 88-95%. Pe de alta parte, in cazul unei posibile infectii, reduce semnificativ amploarea simptomelor si riscul de complicatii. Masurile generale de preventie includ:

• limitarea contactului cu persoane care prezinta semne de infectie;
• igiena stricta a mainilor si suprafetelor;
• purtarea mastii de protectie care acopera nasul si gura in timpul epidemiilor, si mai ales in spatiile inchise sau cu flux ridicat de oameni.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534785/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560735/

https://www.hospitaldaluz.pt/arrabida/en/health-dictionary/mumps-or-epidemic-parotitis

https://www.cdc.gov/mumps/about/index.html

https://www.msdmanuals.com/professional/pediatrics/common-viral-infections-in-infants-and-children/mumps