Produsele de origine vegetala au fost folosite de secole intregi drept alternative terapeutice, cu asa-zisa valoare „nutraceutica” (nutrienti cu actiune farmacologica). In ultimii ani, oamenii de stiinta si-au indreptat tot mai mult atentia asupra intelegerii efectelor benefice pe care consumul anumitor fructe si legume l-ar avea asupra mentinerii si promovarii sanatatii. Concluziile trase nu doar ca sunt deosebit de satisfacatoare, dar deschid calea spre dezvoltarea de noi tratamente si noi abordari terapeutice in numeroase patologii clinice. Printre diferitele specii care prezinta interes medical se numara si speciile genului Cucurbita, cunoscute drept „dovlecei”, „dovleac”.
Speciile de dovlecei au atras atentia oamenilor de stiinta datorita profilului lor nutritional foarte complex. Cucurbita pepo, Cucurbita maxima Duchesne si Cucurbita moschata Duchesne sunt principalele specii de dovlecei consumate si cultivate in scop gastronomic, existand mai multe variatiuni botanice, insa cultivate in anumite regiuni. Este cunoscut ca speciile de dovlecei pot avea potential antiinflamator, antioxidant, antiviral si antidiabetic. La nivel mondial, dovleceii sunt recoltati atat pentru miez, cat si pentru coaja si seminte. In mod obisnuit, semintele tind sa fie relativ marisoare, bogate in acizi grasi polinesaturati, foarte sanatosi, si mononesaturati.
Farmacistii Catena recomanda Naturalis FibroProtect, un supliment alimentar cu fibre, sub forma de pulbere pentru suspensie buvabila, cu indulcitor.
Dovleceii, cu denumirea stiintifica de Cucurbita pepo, apartin familiei Cucurbitaceae, au fost adusi in Europa in timpul perioadei de colonizare si s-au raspandit in intreaga lume ca urmare a versatilitatii lor gastronomice. Se considera ca sunt originari din America Centrala si de Sud, unde au fost cultivati pentru prima data acum mai bine de 10.000 de ani. Exista o gama deosebit de variata de dovlecei, care variaza in forma (de la forme deosebit de interesante si decorative), culoare si dimensiune. De la dovlecei clasici, de culoare verde, la variante galbene, albe, toate soiurile sunt cunoscute pentru proprietatile nutritionale deosebit de diverse, ce sustin sanatatea.
Cum alegeti dovleceii si cum ii pastrati?
Dovleceii pot fi crescuti in propriiile gradini, insa de cele mai multe ori sunt achizitionati de la piata sau de la magazin. Este foarte important sa se tina cont de cateva aspecte atunci cand sunt alesi, cum ar fi:
-
Aspectul dovleceilor: optati pentru dovlecei care au coaja neteda, fara lovituri, pete, pentru ca pulpa din interior este foarte sensibila. Coaja ar trebui sa fie ferma si sa nu cedeze atunci cand, spre exemplu, puneti presiune cu degetul pe aceasta. Evitati acei dovlecei mult prea moi, deoarece acestia tind sa fie stricati;
-
Dimensiunea si greutatea: dovleceii mai mici si mai subtiri au tendinta de a avea pulpa mai delicata, cu un gust si o aroma mult mai intense. Cei mai mari sunt potriviti mai ales pentru gatitul la cuptor;
-
Culoarea: in functie de soi, exista dovlecei de diferite culori, de la verde inchis la galben si chiar alb. De obicei, o culoare puternica, luminoasa, este semn al prospetimii.
Dovleceii proaspeti pot fi pastrati in frigider, la temperatura potrivita, fie intr-o punga, fie intr-un recipient sigilat, timp de aproximativ o saptamana. Evitati sa-i depozitati la temperaturi prea mari sau intr-un mediu umed, deoarece astfel de conditii accelereaza deteriorarea lor. Desi pot fi pastrati pentru o perioada rezonabila de timp, este intotdeauna recomandat sa-i consumati cat mai rapid, pentru a profita la maximum de prospetimea si nutrientii lor. Evitati depozitarea lor in locurile in care lumina soarelui este puternica. Acesti dovlecei pot fi consumati sub diferite feluri, dar despre asta vom vorbi in cele ce urmeaza.
Dovlecei, valori nutritionale
Diferitele specii de dovlecei prezinta un profil nutritional complex, fiind foarte bogate in multi compusi fitochimici, macro- si micronutritionali. Valorile nutritionale, raportate la coaja, pulpa si seminte, sunt urmatoarele:
Compus
|
Coaja (100 de grame)
|
Pulpa (100 de grame)
|
Seminte (32 grame)
|
Apa
|
89 grame
|
91,6 grame
|
1,69 grame
|
Lipide
|
1,65 grame
|
0,1 grame
|
15,82 grame
|
Proteine
|
14,6 grame
|
1 gram
|
9,75 grame
|
Fibre
|
13,3 grame
|
0,4 grame
|
1,94 grame
|
Carbohidrati
|
12,4 grame
|
6,5 grame
|
3,45 grame
|
β-cartoen
|
-
|
3100 µgrame
|
-
|
α-caroten
|
-
|
4016 µgrame
|
-
|
Calciu
|
1,36 grame
|
21 miligrame
|
14,4 miligrame
|
Fier
|
4 grame
|
0,8 miligrame
|
2,84 miligrame
|
Magneziu
|
3 grame
|
12 miligrame
|
190,92 miligrame
|
In dovlecei se gasesc si cantitati importante de vitamine, printre care vitamina C, D si vitamine din complexul B. Desi hranitori, dovleceii asigura un aport caloric deosebit de redus, iar lucrul acesta ii face perfecti pentru a fi integrati in dietele persoanelor care vor sa piarda kilogramele in plus. Reprezinta o sursa deosebit de importanta de β-caroteni, precursor al vitaminei A. Prin urmare, consumul de dovlecei nu doar ca asigura un aport nutritional complex, dar versatilitatea lor le permite sa fie integrati cu usurinta in dieta, chiar si sub forma cruda, in smoothie-uri sau salate. De fapt, pentru a beneficia de proprietatile lor, se recomanda in special consumul crud.
Naturalis Vitamina C 500 mg este un supliment alimentar, sub forma de comprimate masticabile cu aroma de portocala care contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar.
Beneficiile consumului de dovlecei
Exista numeroase beneficii asociate consumului de dovlecei. Cu toate acestea, ar trebui avut in vedere faptul ca, in general, beneficiile nu se asociaza exclusiv consumului, ci integrarii acestor legume in dieta zilnica, ca parte integranta a unui stil de viata sanatos. Iata care sunt beneficiile asociate consumului regulat de dovlecei.
Aport crescut de antioxidanti naturali
Dovleceii contin cantitati importante de antioxidanti naturali, care neutralizeaza radicalii liberi. Aceste specii reactive de oxigen si azot contribuie la stresul oxidativ, asociat cu o gama deosebit de variata de boli cronice, inclusiv bolile cardiovasculare, neurodegenerative si cancerul. Acesti antioxidanti sunt α- si β-carotenul, β-cripoxantina, care neutralizeaza radicalii liberi toxici.
Sustine functia sistemului imunitar
Acesti dovlecei sunt plini de micronutrienti care joaca rol in intarirea sistemului imunitar. Unul dintre ei este β-carotenul, precursor al vitaminei A implicate in raspunsul imun. In dovlecei se gaseste si vitamina C, vitamina E, fier si acid folic despre care, de asemenea, sustin imunitatea.
Sustine sanatatea oculara
Vitamina A, luteina si zeaxantina din dovlecei sustin sanatatea oculara, imbunatatind functia si integritatea vederii. Aportul crescut de β-caroteni se asociaza cu un risc redus de cataracta, una dintre principalele cauze ale pierderii vederii, iar aportul crescut de luteina si zeaxantina a fost asociat cu un risc mai mic de degenerescenta maculara asociata inaintarii in varsta.
Sustine pierderea in greutate
Speciile de dovlecei nu doar ca sunt foarte sarace in ceea ce priveste aportul caloric, insa au si un profil nutritional complex. Asta inseamna ca asigura un aport nutritional benefic si simultan un aport caloric foarte mic. Este foarte potrivit pentru persoanele care vor sa piarda kilogramele in plus, deoarece pot consuma portii mai mari, cu instalarea senzatiei de sanatate, alaturi de un aport mult mai mic de calorii. In plus, reprezinta si o sursa excelenta de fibre vegetale, care vor ajuta la mentinerea satietatii pe termen lung.
Promoveaza sanatatea si integritatea pielii
Dovleceii contin carotenoizi pe care organismul ii transforma, in vivo, in vitamina A. Studii de specialitate arata ca β-carotenul, de exemplu, poate actiona drept factor de protectie solara, iar asta inseamna ca protejeaza pielea de potentialele daune cauzate prin expunere la radiatiile UV. In dovlecei se gaseste si vitamina C, care sustine integritatea si sanatatea pielii. Luteina, alaturi de alti compusi cum ar fi zeaxantina, vitamina A si alti antioxidanti naturali, sustin sanatatea si integritatea pielii prin eliminarea speciilor reactive provocate prin expunerea la ultraviolete.
Sustine sanatatea inimii si a tractului gastrointestinal
Dovleceii sunt bogati in potasiu, fibre, vitamina C si antioxidanti naturali, care pot juca un rol foarte important in protejarea inimii si tractului gastrointestinal. De exemplu, studiile sustin ca persoanele care au un aport crescut de potasiu prezinta un risc mai mic de tulburari cardiace si, de asemenea, de accident vascular cerebral. Aportul de antioxidanti reduce colesterolul LDL si prin urmare scade riscul de ateroscleroza. Aportul crescut de fibre vegetale a fost asociat cu un risc mult mai mic de a dezvolta cancer de colon.
Surse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9182978/
https://www.healthline.com/nutrition/pumpkin
https://examine.com/supplements/cucurbita-pepo/
https://www.sciencedirect.com/topics/agricultural-and-biological-sciences/cucurbita-pepo
https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-810/pumpkin