Varsatura a sugarului
Expulzie, alimentara sau nu, de abundenta medie sau mare, a continutului stomacal al sugarului.
Diferite tipuri de voma - Vomele, care constituie un simptom foarte frecvent la copilul mic pot dezvalui cauze multiple, de la cele mai benigne pana la cele mai serioase. Schematic se deosebesc doua mari tipuri de voma in functie de momentul survenirii ei: cele care sunt de aparitie recenta, survin in mod acut si sunt susceptibile sa duca la o stare de deshidratare si acelea care sunt repetitive, se prelungesc si pot induce o stare de denutritie:
- Vomele de aparitie recenta, insotite de cele mai multe ori de febra trebuie sa conduca la cautarea unei cauze infectioase fie digestive (gastroenterita), fie nedigestiva (otita, infectie urinara, mai rar meningita).
- Vomele repetitive, de obicei nefebrile, sunt uneori consecinta unei erori a regimului alimentar (supraalimentatie) sau a unei intolerante alimentare (la proteinele din laptele de vaca, mai rar la gluten). Dar ele pot sa aiba si o cauza mecanica (stenoza de pilor), pot fi expresia unui reflux gastroesofagian sau a unei malpozitionari cardiotuberozitare (anomalie morfologica a cardiei, sfincterul situat la jonctiunea esofagului cu stomacul, si a portiunii superioare a stomacului).
Tratament si prognostic - Tratamentul vomelor sugarului este exclusiv cel al bolii de origine. Nici un tratament simptomatic (administrare de antiemetice, de antispasmodice) nu trebuie sa fie intreprins atata vreme cat nu se cunoaste cu precizie cauza vomelor. Prognosticul depinde de consecintele imediate ale simptomului (deshidratare sau denutritie), de identificarea cauzei vomelor si de eficacitatea tratamentului acesteia.
Sinonim: voma a sugarului.
Inapoi la dictionar