Testicul (cancer de)

Cancer care se dezvolta de cele mai multe ori pe seama celulelor germinale ale testiculului, sub forma unui seminom, unui disembriom (sau teratom), unui coriocarcinom sau a unui carcinom embrionar. Cancerul testicular se manifesta la barbatii cu varste cuprinse intre 15 si 45 ani. Simptome si diagnostic - Cancerul testicular se traduce printr-o crestere in volum, nedureroasa, a bursei. Diagnosticul se pune pe baza ecografiei testiculului, apoi a dozarii anumitor markeri sangvini ca alfa-feto-proteina si a hormonului corionic gonadotrofic. Tratament - Acesta consta in orhidectomie (ablatia chirurgicala a testiculului) si intr-un tratament radioterapic sau chimioterapic complementar. Seminoamele sunt tratate, in general, prin iradierea ariilor ganglionare abdominale si toracice. Alte tumori germinale sunt doar supravegheate atunci cand nu prezinta nici o metastaza sau sunt tratate prin chimioterapie daca sunt decelate metastaze. Aceste tratamente n-au nici o urmare asupra calitatii erectiei, dar sunt foarte agresive pentru celulelele germinale ale testiculului sanatos restant si pot antrena o sterilitate. Din acest motiv, se propune pacientilor care doresc sa mai procreeze sa-si conserve sperma inainte de a incepe tratamentul. Prognostic - Prognosticul cancerelor de testicul este de cele mai multe ori excelent (intre 80 si 95% vindecari), cu exceptia coriocarcinomului, cu evolutie deosebit de maligna.
Inapoi la dictionar