Sistem limfatic
Totalitate a ganglionilor si vaselor limfatice, care, pe de o parte, participa la apararea imunitara a organismului, iar, pe de alta parte, au un rol circulator (drenarea limfei spre un curent sangvin).
Structura - Ganglionii limfatici sunt noduli situati pe traiectul vaselor limfatice. Aceste vase dreneaza tesutul interstitial. Un ganglion cuprinde o capsula si numeroase globule albe, sau limfocite, pe care le produce. Exista ganglioni superficiali, intre care cei mai importanti sunt situati in plica inghinala, subaxilar si de fiecare parte a gatului, si ganglionii profunzi, localizati in pelvis, in lungul aortei si in hilurile pulmonare. Provenite din toate partile corpului, vasele limfatice converg spre ganglionii limfatici, apoi se reunesc in vase de calibru din ce in ce mai mare. Ele sunt, in general, vase satelite ale vaselor sangvine. Principalul vas limfatic este canalul toracic care ia nastere in abdomen apoi isi urmeaza drumul pana in varful trunchiului, unde se varsa in confluenta venoasa jugulo-subclavie stanga, de la baza gatului.
Ganglionii limfatici permit multiplicarea limfocitelor T si B ajunse la maturitate dupa formarea lor in maduva osoasa si timus. Ei au un important rol de releu in cursul raspunsului imunitar. Vasele limfatice asigura circulatia acestor celule deversandu-le in circulatia venoasa. Ele dreneaza, de asemenea, celulele sangvine si proteinele mari recuperate dupa iesirea lor din vasele capilare si transporta grasimile absorbite de catre intestin in cursul digestiei.
Examene - Ganglionii superficiali sunt accesibili la palpare. Examenul lor histologic se poate face prin punctionarea cu un ac sau dupa ablatie. Ganglionii profunzi sunt explorati azi prin ecografie si mai ales prin scaner si imagerie prin rezonanta magnetica (I.R.M.), mult mai rar prin limfografie (radiografia sistemului limfatic dupa injectarea unui produs de contrast).
Patologie - O crestere in volum a unui ganglion sau adenopatia poate fi de origine infectioasa (ganglioni moi si sensibili) sau tumorala (ganglioni tari, imobili si nedurerosi). invadarea ganglionilor plecand de la un cancer este o forma de metastaza.
Vasele limfatice pot fi sediul unei limfangite (inflamatie), care dispare sub tratament cu antibiotice daca la originea sa se afla o infectie bacteriana. Unele vase limfatice pot sa se dilate si sa formeze o limfangiectazie si/sau un limfedem din cauza unui obstacol in calea curgerii limfatice, de origine parazitara sau tumorala. In sfarsit, se intampla ca sistemul limfatic sa fie sediul unei tumori maligne, limfomul.
Inapoi la dictionar