Raynaud (fenomen al lui)
Afectiune a vaselor sangvine care atinge extremitatile, se traduce prin simptome identice cu cele ale bolii cu acelasi nume (constrictie brusca a micilor artere care antreneaza paloare, racire si dureri in degetele de la maini si de la picioare), dar provocata de o cauza determinata. In plus, in fenomenul lui Raynaud, dereglarile circulatorii care afecteaza degetele sunt unilaterale, pe cand in boala lui Raynaud tulburarea atinge, de obicei in mod simetric, degetele ambelor maini.
Cauze - O succesiune de mici traumatisme ce afecteaza degetele persoanelor care utilizeaza masinile vibrante pentru exercitarea meseriei lor, predispune la fenomenul lui Raynaud secundar. Taietorii de lemne si muncitorii care utilizeaza picamerul sunt cei mai afectati si, in mai mica masura, dactilografele si pianistii.
Unele conditii anatomice sunt, de asemenea, susceptibile sa joace un rol declansant: existenta unei coaste cervicale sau compresia arterei subclaviculare pot sta la originea unui fenomen al lui Raynaud secundar. Vasoconstrictia care il caracterizeaza poate fi consecutiva luarii anumitor medicamente vasoconstrictoare (betablocante, ergotamina, metisergid).
Tratament - In afara cauzelor medicamentoase, tratamentul este chirurgical: sectionarea fibrelor nervoase care controleaza calibrul arterelor, la nivelul extremitatilor. Acesta mai consta si in suprimarea cauzelor fenomenului. Vindecarea este treptata.
Sinonime: fenomen al lui Raynaud secundar, sindrom al lui Raynaud.
Inapoi la dictionar