Posologie

Doza unui medicament de luat in cursul unui tratament. Pe reteta unui medic figureaza doua indicatii esentiale: doza de luat la fiecare priza si doza pentru 24 de ore. Pentru anumite medicamente foarte active, ca aminozidele (antibiotice) sau digitalicele, care pot fi toxice dincolo de o anumita cantitate, medicul tine, de asemenea, cont de doza saptamanala sau de doza totala absorbita in cursul tratamentului. Factori care determina posologia - Posologia este legata mai ales de natura medicamentului si de puterea sa de actiune (ca ordin de marime, de exemplu, cantitatile prescrise merg de la miligram pentru estradiol pana la gram pentru aspirina), de modul de administrare (dozele sunt in general mai crescute pe cale orala decat prin injectare, deoarece absorbtia digestiva rar este totala), de varsta pacientului si de bolile pe care acesta le poate avea in acelasi timp cu boala tratata (insuficienta renala, in particular, face delicata administrarea de medicamente care sunt mai greu eliminate de catre rinichi). De asemenea, trebuie sa se tina cont de afectiunea tratata (unele dureri pot fi atenuate cu doua grame de aspirina, in timp ce 5 grame din acelasi produs abia sunt suficiente in tratamentul crizelor de reumatism inflamator), de eventualele interactiuni cu alte medicamente, de sex, uneori de factorii ereditari. Marja terapeutica corespunde diferentei dintre doza terapeutica si doza toxica. Ea este uneori foarte mica; acesta este cazul, in particular, pentru derivatii digitalicei. In concluzie, bolnavul trebuie sa se conformeze strict prescriptiei medicului. In general, atunci cand bolnavul uita sa-si ia priza de medicament, este de ajuns ca acesta sa ia medicamentul de indata ce a constatat omisiunea si sa astepte minimum doua ore inainte de a relua tratamentul. Daca uitatul se repeta, este recomandabil sa se ceara sfatul farmacistului sau medicului care a prescris medicamentul.
Inapoi la dictionar