Genu varum
Deviatie a gambei spre interiorul axei membrului inferior, cu proeminenta genunchiului In afara. Genu varum, deviatie denumita in mod curent "picioare in paranteza", poate evolua spre o artroza a genunchiului (gonartroza) prin exces de presiune pe punctele supuse in mod normal unor presiuni scazute.
- La copil, genu varum este obisnuit pana la varsta de 18 luni. La copiii trecuti de aceasta varsta, el poate fi consecinta unei boli osoase (rahitism). Genu varum este nedureros. Tratamentul, daca este necesar, este chirurgical si consta in plasarea unei agrafe pe tibie de partea externa a cartilajului de conjugare (placa cartilaginoasa situata la extremitatile unui os, asigurand cresterea lui); oasele cresc atunci cu o viteza normala pe partea interna a genunchiului, mai putin repede pe partea externa, ceea ce permite obtinerea unei corectii progresive.
- La adult, genu varum poate fi urmarea unui genu varum infantil netratat sau a unei sechele de fractura. Tratamentul formelor grave este chirurgical, prin osteotomie (sectionare osoasa) urmata de o corectie a axei si de o fixare a osului in cauza. Acest act chirurgical nu este obligatoriu urmat de o imobilizare in aparat gipsat.
Inapoi la dictionar