Fractura
Ruptura a unui os sau a unui cartilagiu tare. Se face deosebire intre fracturile deschise, in care fragmentele osoase au trecut prin piele si in care focarul fracturii este in aer liber (de unde si riscul de infectie) si fracturile inchise, in care focarul fracturii nu comunica cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistenta, fie ca aceasta este de origine infectioasa, fie tumorala.
Simptome si semne - Pe plan clinic, o fractura se traduce printr-o durere acuta, o imposibilitate de a realiza unele gesturi, un hematom, uneori o deformare. Fragmentele osoase pot sa se departeze unele de altele (fractura cu deplasare), pot sa se incalece sau sa se prinda unele de altele. In plus, la copil exista doua tipuri de fracturi specifice: fractura in lemn verde (osul nu este rupt pe toata circumferinta lui) si fractura in turtita de unt (tasare localizata a osului).
Tratament - Primul scop al tratamentului este acela de a pune osul intr-o pozitie buna printr-o manevra numita reducere, manuala sau chirurgicala. Este vorba de reasezarea extremitatilor osoase in contact unele cu altele, intr-o aliniere perfecta, cu scopul ca fractura sa se consolideze intr-o pozitie buna, restituind osului forma sa initiala. Dupa reducere, controlata radiologic, osul este imobilizat: aceasta contentie poate fi ortopedica, prin gips sau tractiune, sau chirurgicala, cu ajutorul unui material extern (fixator extern) sau intern (surub, placa cu suruburi, cui, serclaj metalic). Dupa trecerea perioadei normale de consolidare, se evalueaza soliditatea osului fracturat dupa aspectul radiologic. Cu exceptia copilului, la care este de cele mai multe ori inutila, atunci incepe reeducarea: reluarea miscarilor, refacerea musculaturii, ajutarea pentru reluarea sprijinului complet.
Inapoi la dictionar
