Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa luati acest medicament.
-
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi.
-
Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastra. Nu trebuie sa-l dati altor persoane. Le poate face rau, chiar daca au aceleasi simptome cu ale dumneavoastra.
-
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
In acest prospect:
-
Ce este Indapamida Teva si pentru ce se utilizeaza
-
Inainte sa luati Indapamida Teva
-
Cum sa luati Indapamida Teva
-
Reactii adverse posibile
-
Cum se pastreaza Indapamida Teva
-
INFORMATII suplimentare
1. CE ESTE INDAPAMIDA TEVA SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
Indapamida Teva apartine unei clase de medicamente cunoscute sub denumirea de diuretice care determina cresterea cantitatii de urina produsa de rinichi.
Indapamida Teva este utilizata pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arteriala).
2. INAINTE SA LUATI INDAPAMIDA TEVA
NU luati Indapamida Teva
-
daca sunteti alergic (hipersensibil) la indapamida sau la oricare dintre celelalte componente ale Indapamida Teva
-
daca sunteti alergic (hipersensibil) la alte medicamente din aceeasi clasa chimica cu indapamida, cunoscute sub denumirea de ”sulfonamide”, cum este trimetoprimul sau cotrimoxazolul
-
daca aveti o afectiune severa la nivelul rinichilor
-
daca aveti o afectiune severa la nivelul ficatului
-
daca suferiti de tulburari cerebrale si tulburari ale sistemului nervos central determinate de o afectiune la nivelul ficatului (encefalopatie hepatica)
-
daca aveti o valoare mica de potasiu in sange.
Aveti grija deosebita cand utilizati Indapamida Teva
Spuneti medicului dumneavoastra:
-
daca aveti orice probleme de ritm cardiac;
-
daca aveti probleme cu ficatul sau rinichii;
-
daca aveti diabet zaharat;
-
daca este nevoie sa fiti testat pentru a verifica cat de bine functioneaza glanda dumneavoastra paratiroida;
-
daca aveti guta;
-
daca in timp ce luati acest medicament, prezentati orice afectiune cutanata, cum sunt eruptia trecatoare pe piele, modificarea culorii pielii, umflaturi sau daca pielea dumneavoastra devine sensibila la lumina (fotosensibila).
Inainte de a incepe sa luati Indapamida Teva si in timpul tratamentului, medicul dumneavoastra va poate prescrie analize de sange pentru a verifica valoarea de sodiu, potasiu si calciu din sange. Acest lucru este important, in special pentru varstnici sau pentru pacientii care sufera de o boala a ficatului, o boala a inimii sau au o glanda paratiroida cu activitate sporita.
Sportivii trebuie atentionati ca acest medicament contine un component activ care ar putea da un rezultat pozitiv la testele practicate la controlul antidoping.
Folosirea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Nu luati Indapamida Teva in asociere cu:
-
litiu (utilizat pentru tratamentul depresiei), din cauza riscului de crestere a valorilor litiului din sange
Spuneti medicului dumneavoastra daca luati oricare dintre urmatoarele, deoarece poate fi nevoie ca doza dumneavoastra sa fie ajustata:
-
clorpromazina, tioridazina, amisulprida, sulprida, haloperidol (utilizate pentru tratamentul schizofreniei si altor tulburari psihotice);
-
chinidina, hidrochinidina, disopiramida, amiodarona, sotalol, dofetilida si ibutilida (utilizate pentru tratamentul batailor anormale ale inimii);
-
bepridil (utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale mari si a durerii in piept);
-
cisaprida si difemanil (utilizate pentru tratamentul problemelor de la nivelul stomacului);
-
antibiotice, cum sunt eritromicina injectabila, pentamidina, sparfloxacina si moxifloxacina;
-
halofantrina (utilizata pentru tratamentul malariei);
-
mizolastina (utilizata pentru tratamentul reactiilor alergice);
-
vincamina injectabila (utilizata pentru cresterea fluxul sanguin la nivelul creierului);
-
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) utilizate pentru ameliorarea durerii si tratamentul inflamatiei, cum sunt ibuprofenul, inhibitorii selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2), precum celecoxibul sau dozele mari de acid acetilsalicilic;
-
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) utilizati pentru tratamentul tensiunii arteriale mari si insuficientei cardiace congestive, cum sunt captoprilul, enalaprilul sau perindoprilul;
-
amfotecina B injectabila (utilizata pentru tratamentul infectiilor fungice);
-
corticosteroizi, cum sunt hidrocortizonul, prednisolonul (utilizate pentru tratamentul astmului bronsic sever si poliartritei reumatoide) si tetracosactidul (utilizat pentru diagnosticul unor boli si in tratamentul bolii Crohn);
-
laxative stimulante, cum sunt senna si supozitoarele cu glicerol (utilizate pentru ameliorarea constipatiei);
-
baclofen (un relaxant muscular);
-
medicamente utilizate pentru tratamentul insuficientei cardiace, cum sunt digoxina si digitoxina;
-
diuretice care economisesc potasiul, cum sunt amilorida, spironolactona si triamterenul;
-
metformina (utilizata pentru tratamentul diabetului zaharat);
-
antidepresive, cum sunt imipramina si neurolepticele (utilizate pentru tratamentul tulburarilor psihice);
-
medicamente care contin calciu;
-
medicamente care scad imunitatea naturala a organismului (medicamente imunosupresive), cum sunt ciclosporina si tacrolimusul.
In cazul in care urmeaza sa faceti o radiografie, spuneti medicului dumneavoastra ca luati indapamida, deoarece trebuie luate masuri de precautie suplimentare.
Folosirea Indapamida Teva cu alimente si bauturi
Indapamida Teva poate fi luata cu alimente.
Sarcina si alaptarea
Indapamida Teva nu trebuie luat in timpul sarcinii sau alaptarii. Daca aflati ca sunteti gravida in timpul tratamentului cu Indapamida Teva, spuneti imediat medicului dumneavoastra. Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Acest medicament poate provoca reactii adverse, cum sunt ametelile sau oboseala, din cauza scaderii tensiunii arteriale (vezi pct. 4). Aceste reactii adverse sunt mai probabil sa apara la initierea tratamentului si dupa cresterea dozei. Daca se intampla acest lucru, trebuie sa evitati conducerea vehiculelor si alte activitati care necesita vigilenta. Cu toate acestea, sub un control adecvat, aceste reactii adverse sunt putin probabil sa apara.
INFORMATII importante privind unele componente ale Indapamida Teva
Pacientii cu intoleranta la LACTOZA trebuie sa stie ca Indapamida Teva contine o cantitate mica de LACTOZA. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.
3. CUM SA LUATI INDAPAMIDA TEVA
Luati intotdeauna Indapamida Teva exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Adulti
Doza uzuala este de 1,5 mg (un comprimat), preferabil dimineata, inghitit intreg cu apa si fara a fi mestecat.
Pacienti cu probleme la nivelul rinichilor
Indapamida Teva nu este recomandat pacientilor cu probleme la nivelul rinichilor.
Pacienti cu probleme la nivelul ficatului
Indapamida Teva nu este recomandat pacientilor cu probleme la nivelul ficatului.
Pacienti varstnici
Pacientii varstnici pot fi tratati cu Indapamida Teva, daca se stabileste faptul ca nu sunt probleme la nivelul rinichilor.
Copii si adolescenti (cu varsta sub 18 ani)
Indapamida Teva nu este recomandat pentru utilizare la copii si adolescenti.
Daca luati mai mult decat trebuie din Indapamida Teva
Daca dumneavoastra (sau altcineva) inghititi mai multe comprimate odata sau daca banuiti ca un copil a inghitit orice comprimate, mergeti imediat la sectia de urgente a celui mai apropiat spital sau la medicul dumneavoastra. Daca ati inghitit prea multe comprimate, puteti prezenta urmatoarele: greata, varsaturi, tensiune arteriala mica, crampe, senzatie de ameteala, somnolenta, confuzie, crestere sau scadere a frecventei urinarii. Va rugam sa luati cu dumneavoastra acest prospect, orice comprimate ramase si cutia cand mergeti la spital sau la medic pentru a se putea determina cate comprimate au fost consumate.
Daca uitati sa luati Indapamida Teva
Daca ati uitat sa luati un comprimat, luati doza urmatoare in mod normal. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Daca incetati sa luati Indapamida Teva
Tratamentul administrat pentru tensiunea arteriala mare dureaza, de regula, toata viata si ca urmare nu trebuie sa intrerupeti utilizarea de Indapamida Teva fara sa discutati cu medicul dumneavoastra. Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
4. REACTII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Indapamida Teva poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele. Au fost raportate urmatoarele reactii adverse, cu frecventele aproximative mentionate:
Frecvente (afecteaza mai putin de o persoana din 10, dar mai mult de o persoana din 100):
-
eruptii trecatoare pe piele maculo-papuloase (reactie alergica pe piele care determina formarea unor suprafete mari rosiatice cu umflaturi mici).
Mai putin frecvente (afecteaza mai putin de o persoana din 100, dar mai mult de o persoana din 1000):
-
varsaturi;
-
reactii alergice, in special la persoane predispuse la reactii alergice si reactii astmaticesi, in special la nivelul pielii, determinand aparitia purpurei (pete rosii pe piele).
Rare (afecteaza mai putin de o persoana din 1000, dar mai mult de o persoana din 10000)
-
vertij (o senzatie de ameteala);
-
oboseala;
-
durere de cap;
-
parestezie (furnicaturi si intepaturi);
-
greata;
-
constipatie;
-
uscare a gurii.
Foarte rare (afecteaza mai putin de o persoana din 10000):
-
crestere a valorilor calciului in sange;
-
batai neregulate ale inimii;
-
tensiune arteriala mica;
-
reducere a numarului de trombocite din sange, care poate creste riscul de aparitie a sangerarii si vanatailor;
-
reducere a numarului de celule albe din sange, care poate face mai probabil riscul de aparitie a infectiilor;
-
insuficienta medulara osoasa (determinand o reducere a tuturor tipurilor de celule din sange) sau anemie (scadere a numarului de celule rosii din sange);
-
inflamare sau infectare a pancreasului;
-
insuficienta renala;
-
reactii alergice, cum sunt angioedemul si/sau urticaria, manifestari severe la nivelul pielii; angioedemul este caracterizat prin umflarea pielii, a extremitatilor sau fetei, umflarea buzelor sau limbii, umflarea mucoaselor de la nivelul gatului sau cailor respiratorii, determinand scurtarea respiratiei sau dificultati la inghitire; daca se intampla acest lucru, adresati-va imediat medicului dumneavoastra;
-
reactii alergice severe, cum sunt necroliza epidermica toxica sau sindromul Stevens Johnson, care pot determina simptome asemanatoare gripei si formarea de basici pe piele sau descuamarea pielii; daca se intampla acest lucru, adresati-va imediat medicului dumneavoastra;
-
pacientii care sufera de lupus eritematos diseminat acut (o boala inflamatorie rara) pot descoperi
-
ca afectiunea lor se agraveaza in timpul utilizarii acestui medicament;
-
probleme hepatice sau agravarea unei afectiuni numita encefalopatie hepatica la pacientii cu probleme la nivelul ficatului, care poate determina leziuni la nivelul creierului si nervilor.
Alte reactii adverse care au fost raportate, includ:
-
o reducere a valorilor de potasiu din sange, care poate determina slabiciune musculara;
-
o reducere a valorilor de sodiu din sange si scadere a volumului de sange, care poate duce la deshidratare sau ameteli si stare confuzionala la ridicarea in picioare din cauza tensiunii arteriale mici;
-
o crestere a valorilor de acid uric din sange, care poate provoca sau agrava cazurile de guta (o afectiune care provoaca durere, inflamatie si umflare a uneia sau mai multor articulatii);
-
crestere a glicemiei la pacientii cu diabet zaharat;
-
reactii de fotosensibilitate (modificare a aspectului pielii), dupa expunerea la soare sau la radiatiile ultraviolete artificiale (UVA).
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
5. CUM SE PASTREAZA INDAPAMIDA TEVA
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu utilizati Indapamida Teva dupa data de expirare inscrisa pe blister si cutie, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesita conditii speciale de pastrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMATII SUPLIMENTARE Ce contine Indapamida Teva
-
Substanta activa este indapamida. Fiecare comprimat de Indapamida Teva contine indapamida1,5 mg.
-
Celelalte componente sunt lactoza monohidrat, hipromeloza (Methocel K4M Premium), dioxid de siliciu coloidal anhidru si stearat de magneziu.
-
Filmul (Opadry II White 33G28707) contine: hipromeloza 6cP (E 464), dioxid de titan (E 171), lactoza monohidrat, macrogol 3000 si triacetina.
Cum arata Indapamida Teva si continutul ambalajului
Comprimatele de Indapamida Teva sunt rotunde, biconvexe, de culoare alba, marcate cu ”1,5” pe o fata si netede pe cealalta fata.
Indapamida Teva este disponibil in ambalaje a 10, 14, 15, 20, 28, 30, 50, 60, 90, 98 si 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.
Acest prospect a fost aprobat in Februarie 2010