Amiotrofie spinala – factori de risc, cauze, diagnostic si tratament

Amiotrofia spinala, cunoscuta si ca atrofie musculara spinala, este o boala ereditara care afecteaza nervii si muschii, cauzand slabiciune musculara. Afecteaza mai ales sugarii si copiii, dar poate aparea si la adulti.

Simptomele atrofiei muschilor spinali variaza de la usoare si pana la invalidante, afectand in special functia motorie. Muschii involuntari, cum ar fi cei de la nivelul inimii, vaselor de sange si tractului digestiv, nu sunt afectati.

Amiotrofia spinala este o afectiune care se agraveaza in timp, putand ajunge sa deterioreze functia respiratorie si deglutitia, aspecte care pot pune in pericol viata pacientului. Desi amiotrofia spinala este incurabila, exista unele tratamente care ajuta la gestionarea simptomelor.

Amiotrofie spinala – generalitati

Amiotrofia spinala reprezinta un grup de afectiuni neuromusculare transmise genetic, caracterizate prin pierderea celulelor nervoase din maduva spinarii, numite neuroni motori (efectori) inferiori sau celule ale cornului anterior. Neuronii motori inferiori isi au originea in trunchiul cerebral sau maduva spinarii si transmit impulsurile nervoase de la neuronii motori superiori, din creier, catre muschi. Degradarea neuronilor motori inferiori duce la slabiciune musculara progresiva, pierdere a masei musculare (atrofie) si scaderea tonusului muscular (hipotonie), care este de obicei mai pronuntata la muschii cei mai apropiati de trunchiul corpului (muschii proximali), cum ar fi umerii, soldurile si spatele. Pot fi insa afectati neuronii care controleaza majoritatea muschilor voluntari, inclusiv cei care controleaza muschii implicati in hranire, deglutitie (inghitire) si functia respiratorie.

Nivelul inteligentei si capacitatea de invatare nu sunt insa afectate de aceasta boala.

Amiotrofie spinala – factori de risc si cauze

Este o afectiune rara, care apare la unul din 6.000 pana la 10.000 de copii.

Cea mai frecvent intalnita forma de amiotrofie spinala este cauzata de o gena mutanta sau care lipseste, cunoscuta sub numele de gena neuronului motor de supravietuire 1 (SMN1). Pacientii care sufera de amiotrofie spinala mostenesc doua copii ale genei SMN1, una de la mama, iar cealalta de la tata. Gena SMN1 este localizata pe cromozomul 5q si este de obicei responsabila de producerea unei proteine ​​esentiale pentru mentinerea functionarii normale a neuronilor motori.

Persoanele care dezvolta amiotrofie spinala au niveluri insuficiente ale proteinei SMN, ceea ce duce la degradarea neuronilor motori din maduva spinarii, fenomen care provoaca slabiciune si atrofierea muschilor scheletici. Slabiciunea este adesea mai severa la nivelul muschilor trunchiului (pieptului), picioarelor si bratelor decat la ​​maini si talpi.

Tipurile mai putin frecvente de amiotrofie spinala sunt cauzate de mutatii ale altor gene, si anume:

• gena VAPB de pe cromozomul 20;
• gena DYNC1H1 de pe cromozomul 14;
• gena BICD2 de pe cromozomul 9;
• gena UBA1 de pe cromozomul X.

Amiotrofie spinala – simptome si manifestari

Amiotrofia spinala este in general impartita in subtipuri (de la I la IV), in functie de varsta pe care o au pacientii la debutul simptomelor si de capacitatea motorie maxima atinsa. Cu cat numarul tipului este mai mic, cu atat mai frageda este varsta de debut si simptomele sunt mai severe.

• Tipul l (cunoscut si ca boala Werdnig-Hoffman sau amiotrofie spinala cu debut infantil) este forma severa – si debuteaza in primele 6 luni de viata ale copilului. Copiii cei mai grav afectati prezinta functie motorie redusa si contracturi musculare sau ale tendoanelor. Altii pot avea simptome precum tonus muscular limitat, lipsa reflexelor tendinoase, anomalii ale scheletului si dificultati la inghitire si hranire. In absenta tratamentului, multi dintre micii pacienti mor inainte sa implineasca varsta de 2 ani.
• Tipul ll sau forma intermediara – se depisteaza in general la copiii cu varsta cuprinsa intre 6 si 18 luni. Acestia pot sta in sezut fara sprijin, dar nu pot sa se ridice in picioare sau sa mearga fara ajutor. Micutii pot avea si dificultati respiratorii. Speranta de viata este redusa, majoritatea pacientilor supravietuind pana la adolescenta sau pana la prima parte a varstei adulte.
• Tipul lll (cunoscut si ca boala Kugelberg-Welander) este forma moderata – si se declanseaza dupa varsta de 18 luni. Copiii pot sa mearga singuri, dar intampina anumite dificultati cand merg, alearga, se ridica de pe scaun sau urca scarile. Pot avea probleme de echilibru si un usor tremor al degetelor. Pe masura ce afectiunea evolueaza, pacientii observa ca mersul pe jos devine treptat mai dificil si, in cele din urma, isi pot pierde capacitatea de a se deplasa. Acest tip al bolii poate sa implice complicatii precum scolioza (o curbura exagerata a coloanei vertebrale), contracturile si infectiile respiratorii. Daca beneficiaza de tratament adecvat, majoritatea acestor pacienti pot avea o durata medie de viata.
• Tipul IV sau forma aparuta la adulti – se dezvolta dupa varsta de 21 de ani, manifestandu-se prin slabiciune usoara pana la moderata a muschilor picioarelor, dificultati locomotorii si contractii musculare involuntare. Desi si acest tip de amiotrofie spinala se inrautateste treptat, in mod normal nu provoaca probleme respiratorii sau disfagie.

Mai exista insa si alte tipuri de amiotrofie spinala, si anume:

• atrofie musculara spinala cu detresa respiratorie – un tip de amiotrofie spinala care este de obicei diagnosticat in primul an de viata al copilului si care poate cauza probleme respiratorii grave;
• boala Kennedy sau atrofia musculara spinobulbara – un tip rar de amiotrofie spinala care afecteaza doar barbatii si care in general debuteaza la varsta mijlocie; din fericire, de obicei nu afecteaza speranta de viata a pacientilor respectivi;
• atrofie musculara spinala distala – un tip de amiotrofie care afecteaza in principal mainile, picioarele, bratele si labele picioarelor.

Amiotrofie spinala – protocol de diagnostic

Simptomele atrofiei muschilor spinali sunt similare cu cele ale altor boli musculare. Pentru a exclude alte posibile afectiuni si a stabili diagnosticul de amiotrofie spinala, medicul poate recomanda urmatoarele investigatii:

• testare genetica – consta intr-o analiza de sange, prin care se pot depista eventualele mutatii ale genei SMN de pe cromozomul 5;
• electromiografie (EMG) – aceasta procedura masoara activitatea electrica a nervilor si muschilor;
• scanare cu computer tomograf (CT);
• RMN;
• biopsie musculara – implica prelevarea unui fragment de tesut muscular si examinarea acestuia la microscop. Astfel, se poate depista atrofia musculara.

Amiotrofie spinala – solutii de tratament

Momentan, nu exista leac pentru amiotrofie spinala, dar cercetarile in aceasta privinta sunt inca in desfasurare. Specialistii le pot insa recomanda acestor pacienti optiuni prin care sa gestioneze simptomele si sa previna complicatiile, astfel incat sa-si poata imbunatati calitatea vietii.

Food and Drug Administration (Administratia pentru Alimente si Medicamente din S.U.A.) a aprobat 3 medicamente pentru tratamentul amiotrofiei spinale: nusinersen (Spinraza®), onasemnogene abeparvovec-xioi (Zolgensma®) si risdiplam (Evrysdi®). Acestea sunt forme de terapie genica, prin care se modifica genele implicate in aparitia afectiunii.

1. Nusinersen (Spinraza®) este aprobat atat pentru copii, cat si pentru adulti. Specialistul injecteaza medicamentul in spatiul de la nivelul canalului spinal.
2. Risdaplam (Evrysdi®) se administreaza zilnic, pe cale orala, adultilor si copiilor mai mari de 2 luni.
3. Copiilor mai mici de 2 ani li se poate pune o singura data o perfuzie intravenoasa cu onasemnogene abeparvovec-xioi (Zolgensma®). Aceasta terapie inlocuieste gena SMN1 lipsa sau defecta cu o gena functionala.

Pe langa terapia genica, medicul poate recomanda alte cateva optiuni care ajuta la gestionarea simptomelor de amiotrofie spinala, si anume:

• terapie fizica si ocupationala sau de reabilitare – exercitii fizice pentru a facilita functia locomotorie si pe cea respiratorie. Pe langa terapia pentru mentinerea articulatiilor flexibile si pentru incetinirea ritmului de atrofie musculara, care imbunatateste totodata circulatia sangelui, pot fi adecvate si terapiile specifice pentru vorbire si deglutitie.
• tuburi pentru hranire adecvata si recomandari privind alimentatia – hranirea corecta este esentiala pentru a se evita aspiratia (inhalarea alimentelor sau a lichidelor in plamani) si pentru a le asigura pacientilor o nutritie optima;
• dispozitive ortopedice pentru sprijinul coloanei sau pentru mentinerea echilibrului si scaune cu rotile – acestea pot ajuta pacientii sa-si mentina independenta cat mai mult timp posibil;
• ventilatie mecanica – este indicata persoanelor care se confrunta cu dificultati respiratorii, pentru a preveni apneea in timpul somnului sau pentru pacientii care au nevoie de ventilatie asistata chiar si in timpul zilei.

Amiotrofie spinala – complicatii si riscuri asociate

Treptat, persoanele cu amiotrofie spinala ajung sa se confrunte cu slabiciune musculara progresiva si cu pierderea controlului muscular. Pe lista potentialelor complicatii se numara:

• fracturile osoase, luxatiile de sold si scolioza (curbura coloanei vertebrale);
• malnutritia si deshidratarea, ca urmare a dificultatilor de deglutitie si hranire, de exemplu in cazul pacientilor care necesita tuburi pentru a se putea hrani;
• pneumonia sau infectiile respiratorii;
• slabiciunea pulmonara si dificultatile respiratorii, pentru care unii pacienti cu amiotrofie spinala pot avea nevoie de ventilatie mecanica.

Sfaturi pentru preventie

Avand in vedere ca amiotrofia spinala este o boala ereditara, daca dumneavoastra si/sau partenerul de viata sunteti purtatori ai genei mutante care cauzeaza afectiunea, un consilier genetic poate sa va explice care sunt riscurile ca bebelusul sa mosteneasca boala sau sa fie la randul sau purtator al genei respective.

Puteti lua masuri inainte de sarcina, pentru a reduce riscul de a transmite ereditar afectiunea. De exemplu, la femeile insarcinate care au antecedente familiale de amiotrofie spinala, testele prenatale pot determina daca fatul in curs de dezvoltare are cumva boala. Aceste teste cresc insa intr-o oarecare masura riscul de avort spontan sau de pierdere a sarcinii. Optiunile constau in:

• esantionarea vilozitatilor coriale (CVS) – obstetricianul preleva o mica proba de tesut din placenta, prin colul uterin sau zona abdominala, apoi o trimite la laborator. Procedura se poate efectua inca din a 10-a saptamana de sarcina.
• amniocenteza – obstetricianul introduce in abdomenul pacientei un ac subtire, pentru a extrage o cantitate mica de lichid din sacul amniotic. Patologul verifica apoi lichidul pentru a depista eventualele semne ale bolii. Acest test se efectueaza dupa a 14-a saptamana de sarcina.

De asemenea, o procedura numita diagnostic genetic preimplantare (PGD) identifica embrionii care nu au gena mutanta. Medicul poate implanta embrioni sanatosi in timpul fertilizarii in vitro (FIV). Aceasta tehnica va garanteaza ca micutul va avea doua gene SMN1 normale si ca deci nu va dezvolta amiotrofie spinala.

Surse:

https://rarediseases.org/rare-diseases/spinal-muscular-atrophy/

https://www.ninds.nih.gov/health-information/disorders/spinal-muscular-atrophy

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/spinal-muscular-atrophy-sma

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/14505-spinal-muscular-atrophy-sma